| = + "pun sa dorm in adormire visul maicii mele toate" | Ela Victoria Luca [07.Oct.05 21:26] |
| Las felinarul aprins, poemul acesta mă face să nu mai respir de dinspre verde nu mai e drum, nu mai e nici maica cea toata decât veghea de dinspre ocolul cerului, nu mai port nici gențile de piele, doar scriu ca și cum ulcica s-ar vărsa de amar dinspre mine spre șapte, mereu va fi un nouă, până atunci când mă voi face pământ. Poem al rătăcirii atunci când călătorul nu-și mai vede sensul, doar sensurile întortocheate, din noapte, spre poem, ca și cum ar respira poezie, nu aer. Nu pot scrie mai mult, poemul acesta ființează. Așterne-te. Închei tot cu patul tău de versuri, lăsate în drum, dinspre Iași, înspre noi. « Asa ca adorm dupa cum spuneam in patul drumului patul care nu se face niciodata nici pliant si nici de verde ori matase un fotoliu ci numai de graba uneori doar un asternut pentru unde s-a varsa intr-o zi urna ori ulcica de si cu si dinspre toata cu pamant » Eu aș lăsa o lumină albastruie și aș spune lumii noastre de aici să îți citească încet-încet fiecare cuvânt. Ela | |