Members comments:

 =  Aici lucrurile sunt clare
Gârda Petru Ioan
[28.Mar.11 20:04]
Mi-e foarte clar că vinovat ai fost,
Că cine știe ce prostii ai spus?
Arunci așa, cu vorbe fără rost,
Dovadă clară textul de mai sus.

 =  pe la noi nu bate vântul
milos petru
[28.Mar.11 20:25]
Și eu io zic dar nu s-a dus,
S-agață-ades de vorba mea,
Și-apoi e-o zi cu fundu-n sus,
Dar nu mă pot scăpa de ea.

 =  Să mai spunem...
Miclăuș Silvestru
[28.Mar.11 21:15]
și de... bine!
Din mult respect vorbesc în șoaptă
Cu socră-mea, și toate-s strună;
Mi-a dat din fiice pe cea coaptă,
Deci, zic: e sigur poamă bună.

 =  Mai sus poate fi uneori prea sus, Petrică
Florin Rotaru
[28.Mar.11 21:09]
“Dovadă clară textul de mai sus.”
(Petrică)

Observ la tine un tipic:
Atunci când n-ai prea mult de spus
Dar vrei să te remarci un pic
Te-agăți de lucruri de mai sus

 =  Eheee...
Florin Rotaru
[28.Mar.11 21:15]
"pe la noi nu bate vântul"
(constată, cu o umbră de regret, nea miloș)


Te înțeleg, nea Miloș, tată,
S-o vezi de-o vorbă, de-un cuvânt
Sau alte lucruri agățată
Și legănată-un pic de vânt...


 =  Miclăuș, nu știi în ce te bagi...
Florin Rotaru
[28.Mar.11 21:24]
O să vă creadă lumea de complici
Și tare-mi e c-o să-ncasați bătaia
Din întâmplare dacă-apare aici
Apărătorul soacrelor - Tataia

 =  Re-Eheee
milos petru
[28.Mar.11 22:09]
Doamne, m-aș mai naște-odată,
Și m-aș îneca în vin,
De-aș vedea-o agățată
În grădină la vecin.

 =  Da, uneori mă pripesc...
Gârda Petru Ioan
[28.Mar.11 21:33]
Observ la tine un tipic:
Atunci când n-ai prea mult de spus
Dar vrei să te remarci un pic
Te-agăți de lucruri de mai sus
(Florin)

E drept, sunt vanitos un pic
Și -cum ar fi catrenul tău-
M-agăț de lucruri de nimic,
Deci mă cobor și-mi pare rău..

 =  Fără avocați...
Miclăuș Silvestru
[28.Mar.11 22:09]
pacea... în familie!

Să scap din dese complicații,
De multe ori sunt dur și horș;
E friptă soacra cu-avocații...
De-aceea, nu-mi mai suflă-n borș!

 =  Apropo de agățat
Florin Rotaru
[28.Mar.11 21:57]
Adevărat tezaur
Prietenia noastră:
Eu - creanga ta de aur,
Tu - frunza mea albastră (!)

 =  Sfat prietenesc
Laurentiu Ghita
[29.Mar.11 09:16]
Gândește-te mai bine,
Urmarea e nefastă,
Ce-ai scris aici, Florine,
Ascunde de nevastă!

 =  Măi, oameni buni !
Aurel Sibiceanu
[29.Mar.11 09:33]
Ce-aveți cu soacra? Basta!
Să cântăm:
Soacra, pușca și nevasta !

P.s. Și n-avem decât un singur cartuș!

 =  Re - apropo de agățat
Gârda Petru Ioan
[29.Mar.11 09:36]
Culorile, cumva, le-ai nimerit,
Dar cum ar spune-un textier isteț?
Tu - zidul meu cu aur spălăcit,
Eu - eu albastrul tău... de Voroneț.

 =  Constatare
Aurel Sibiceanu
[29.Mar.11 10:06]
Stați așa, acum am observat ! Soacra lui Moș Mitru trăiește ! Păi, dacă ne gândim că Moș Mitru bate cam la 13-14 cincinale, ca etate, și dacă s-a căsătorit pe la 22 - 23 de ani, nu putem decât să exclamăm: "Bietul om!" Așa stând lucrurile, grație vastei sale cariere de ginerică și, implicit, a rezistenței sale neobișnuite la aberațiile destinului de familist, Moș Mitru poate fi declarat: Curiozitate genetecă, fost deținut politic, veteran de război și...mai vedem noi ! Să ne trăiască Moș Mitru!

 =  sperăm că și Florin se va ține de cuvânt...
Goea Maria Daniela
[29.Mar.11 13:58]
S-a agățat de-o vorbă spusă-n vânt
C-așa e ea - se ține de cuvânt.
(Florin)

Și tu, așa cum povestești,
Om de cuvânt, Florin, ești, mamă,
Și ne-ai promis - îți amintești? -
Că nu mai scrii vreo epigramă...
:)

 =  se ține, se ține...
Viorel Vrânceanu
[29.Mar.11 15:39]
... Florin...
Și ne-ai promis - îți amintești? -
Că nu mai scrii vreo epigramă...
(Maria Daniela Goea)

Văd, despre soacră, ce a scris
Și cred că e cum a promis :)





To be able to add comments you must be browsing using the language this text uses.

Use the existing link (near text registration date), or choose the specific language and acces this text again.

Go back !