| = Popas | ioan peia [03.Jan.05 00:47] |
| Am parcurs până aici totul. Pe alocuri ai fost comentată cu multă pertinență. Dovadă a faptului că ființa ta frumos vorbitoare și, mai ales, adevărat vorbitoare, a oprit din drum trecători care erau grăbiți și, oarecum, neatenți. Apoi, te-au consemnat într-o admirativă exclamație. Ceea ce fac și eu aci, mai puțin grăbit ca cei care nu s-au oprit deloc. N-am înțeles de ce, dar eu am făcut-o, cucerit de limpezimea și plenitudinea cuminte și desăvârșită a textului. Recitesc și mă simt ușor nostalgic! Poate că acesta-i secretul poeziei. Și chiar dacă "nu te apropii prea mult" această depărtare convențională este suficientă pentru a te asculta cu încântare. | |
| = Dantelaria prea fina | Irina Popa [03.Jan.05 22:08] |
| Visarea si melancolia duc uneori la cantec. Dar un cantec atat de diafan, incat s-ar putea ca sunetele, o data auzite, sa se destrame pe data ca o foarte fina dantelarie. Aceasta este senzatia cu care traiam cand am compus poezia. | |