| = * acum clipele sunt mai lungi decât venele mele | Maria Prochipiuc [08.Dec.08 15:51] |
de la o ploaie la alta ochii mei sunt tot mai lungi cerul tot mai subțire O stare de neliniște, toate ploile trec prin noi, împletirea aceasta de atitudini care par vitale si trăirile la nivelul minții reușesc să dea la iveală imagini deosebite: nu mai stau răstignită în bobul de ploaie Concepția despre lume este transferată în planul personal: degete scheletice torc liniștea o fac fir subțire aruncă pietre în văzduhul cu ciori Ultimul vers mă reduce la tăcere, îi caut interpretare și gândesc că e doar ,, aruncat,, așa la întâmplare pentru a duce cititorul spre alt plan al intuiției. | |
| = multumesc Maria! | Nuta Craciun [08.Dec.08 16:33] |
| ai dreptate Maria, ultimul vers era morbid si insista in ideea aceasta de morbid, poezia se poate termina aici iar sugestia ta e foarte bine venita, iti multumesc! ma bucur de reintalnire cu drag anana | |