| = cremă a sufletului... | Petru Teodor [23.Apr.12 20:35] |
| Prima strofă este superbă, îmi plac mai ales ultimele două versuri ale acesteia... Despre firul de umbră - văd multe în el (Tunelul Lui Ernesto Sabato și cei o mie de ochi din filmul acela japonez al lui Hayao Miyazaki - Spirited Away, mă rog, mă poartă la scrierile lui Eminescu apoi) - într-un cuvânt văd aprinderea spiritului, fumul din spatele acestei aprinderi ca un semn... De aceea, poate, am citit poezia cu o alta pereche de ochi și mi-a uns sufletul ("dacă nu mă așteaptă spuneam mă adăpostesc într-un cuțit asta e" - mi-a adus aminte de un pasaj biblic; "pământul rămăsese cu ochii mari/ ar fi ridicat și brațul cu o mie de degete să arate spre picături / dar purta un bebeluș în pântece trebuia să nu-l zgâlțâie" - foarte frumos cuprins simbolul fertilității în cupa asta de pământ - de aceea poate în final adresarea se face către o ea, dar prin geamlâc - poarta sufletului, în scrieri/bilețele - gânduri, cameră-trup, sân-hrană). m-a șocat cumva osânza norilor, dar trebuie să recunosc că nu m-am gândid la supernatant - ceea ce plutește deasupra norilor! Frumos! (pt.) | |