| = . | Leonard Ancuta [29.May.12 00:51] |
| tot ce tine de gandac merita dat afara. e pueril si fara efect liric. cu ultimele 6 versuri ai putea incerca ceva. ceva serios. | |
| + estul sălbatic și gândacul domestic | Vasile Munteanu [29.May.12 03:30] |
a o primă lectură, i-am dat dreptate lui Leonard; fiindcă nu m-a luat somnul, nu i-am mai dat dreptate; cauza ar fi următoarea: cred, totuși, în parșivitatea acestui text; hrănirea porcului cu dungi alternative presupune fierbere în aer liber; unde mai pui că vasul (cratiță sau tuci - în plan secundar se poate discuta despre materia "faber"-izării) implică "pirostrii", asociat de cele mai multe ori verbului "a pune" (pe: foc, cap șamd); un soi de succesiune (și de implicație) logică greu de intuit și mai greu de acceptat: hrănirea implică asocierea, asocierea implică trierea, trierea implică renunțarea, renunțarea implică domesticirea, care, în ultimă instanță, implică hrănirea (tipuri de); mai ales cu roșu interior; preferabil corecționalelor paralele (negru-galben) exterioare; cum ar veni (așa demodat cum citesc eu, unul care a fiert cândva mâncare porcilor): parcurgerea în pasul gândacului (românește ar fi succedat îndeaproape și de "târâișul șarpelui") a Marelui Canion și vărsarea în Pacific (univers ce implică la rându-i o imensitate de motive secundare - secundare acestui text, ele fiind nu mai puțin importante în esență; de la terestrul deșertificat la vitalul acavtic). în concluzie: rămân cu impresia că, în realitate (indiferent de emisferă - geopolitică vreau să spun; e genul acela de text pe care, indiferent cum l-ai traduce, nu prea ai cum să nu-i găsești corespondență), acest text poate fi definit astfel: multum in parvo. un cititor, Vasile Munteanu | |
| = ... | radu stefanescu [29.May.12 11:47] |
| prea multă încrîncenare, artificios, crispare și ermetism în poezia asta, Adrian, și curge greu. la lectură, zic. nu zic nu, pe bucățele, o avea un sens (cel puțin la nivel de intenție) dar mărturisesc că ideea, chiar la a treia lectură, mie-mi scapă. sigur, un recital de virtuozitate a imaginației o poate salva, după cum se poate observa un pic mai sus, dar chiar în ipostaza asta nu cred că-i genu de poem pe care i l-aș citi lui fiu-meu, now and ever. e o părere de autor cu pretenții de cititor (cîrtitor), sau dacă vrei, invers. cum naiba să-mi așez pe nas ochelarii după fuminantul debut cu "gîndac simetric"? la vrabia de vaselină mi i-am scos de tot. pare că încă te cauți, și nu cred că te afli aici. p.s. "mă bârfește cu tăcere tare" e de-o stîngăcie inexplicabilă. | |
| = err | radu stefanescu [29.May.12 11:49] |
| fulminantul - și ce-o mai fi | |
| = răsp. | Adrian A. Agheorghesei [29.May.12 13:53] |
| Leo, tot ce ține de gândac e însuși textul. Ori motorul său. O fi fără prea mult simț artistic (care simț artistic este o unealtă de primă mână î.c.c.p poetizarea. Iar faptul că mă îndemni să pornesc la drum folosindu-mă de câteva versuri care au ca axă valorică imaginea, simpla compunere de imagini, îmi întărește finalul răspunsului pentru tine)), dar dacă ți se pare și pueril, dă-mi voie să privesc, de data asta, cu puțină neîncredere cititorul Ancuța. Vasile, știm toți, cred, că nu există interpretări bune, ci doar interpretări. Peste vreme, chestia e valabilă chiar și pentru autor. Atunci când se scrie fără frica/gând de/la cititor (și aici vin categorisirile lor), există imperativ un raport de corespondență între lirism și rațiune, între literă și cuvânt. Simbioza pe care o intuiești în comul tău, între uman și sălbăticire, ținută cumva în frâu de atașament (să-i spun "iubire"?), simbioză rezultată într-un moment de slăbiciune - când hrăneam sau eram hrănit - ( "Nu știu cum l-am înghițit –/ poate când mă jucam țară, țară, vrem ostași! cu ventriculele tale/ ori poate când mă alintai între unghii ca pe o vrabie de vaselină) e conștientizată și privită cu luciditate lirică. Probabil asta e miza acestui text. Mulțumesc de comentariu și de semidezambiguizare. Radu, e vorba despre un gândac pe care îl înghiți atunci când ești slab, gândacul EaEl înoată prin tine și tu începi să visezi cartofi (prăjiti, copți, fierți), pe care-i dormi lângă o ladă de bere și un text poetic pe care încerci să-l penetrezi cu cleștele. Nu neg că textul ar avea lipsuri, dar nu cel de sens. | |
| = amintiri cu radu | Adrian A. Agheorghesei [10.Dec.18 14:27] |
| Ți-aduci aminte, Radule, când eram noi doi liceeni plini de coșuri până-n vârful urechilor, tocilari și trimisi după țigări de ăia din echipa de baschet, și eram noi amorezați până la sf petru de fata cu vată-n urechi, care aduna fondul clasei și asculta maria lătărețu? Tii minte când, luându-ți banii, te-atingea suav pe falange, și pe loc, dar pe loc, te-ndrăgosteai de maria lătărețu, a doua zi veneai cu vată-n urechi și te înscriai în echipa responsabilă cu fondul clasei? Atunci inghițeai un GÂNDAC SIMETRIC. | |
| = tin minte, dar nu inghit gandaci | Kosta Vianu [31.May.12 09:28] |
| tin minte. textul poate sa para artificios, ca un gand de sticla pisata asezat in calea unui elefant desenat, dar asta nu ma impiedica sa nu-mi amintesc de o pereche de maini si de un parfum discret de violete, nu lesinator, nu insistent, o boare subtire, alburie, ca un indemn nedus pana la capat. asocierea cu gandacul imi pare si mie ciudata, dar cine sunt eu sa stabilesc ce e ciudat si ce nu e? am sesizat, e drept, incrancenarea, o anumita insistenta precisa in a alatura cuvinte care aparent nu-si spun nimic unul altuia. Dar numai aparent, cred eu. in al treilea strat de semnificatie sunt atatea amintiri ca-ti poate curge chiar sange din nas. Iarasi multumesc pentru o traire cum numai demult, dar demult de tot. Kostanie, alta dihanie. | |