| = . | Petru Teodor [19.Mar.10 23:29] |
| "să ia și s'arunce noaptea stelelor laptele"... oare cerul este cel cu faptele ori pământul; iar cerul reflex; cum de altfel se întâmplă înaintea faptelor de împărtășire aunuia cu altul. apor, vers ușor! pt. | |
| = *** | Petru Teodor [20.Mar.10 12:02] |
| nu prea se înțelege ce-am vrut să spun... (puneți acest lucru pe seama oboselii, cruntă de altfel!) hai să pornim la drum încet, incet... "traversează orașul și hainele / trupul coclit de iluzii, de-a zilelor mlaștină. / unde-i sunt capul și tainele omului păpușă din cutia de baștină?" - aici omul este dezmembrat în iluzie și taină; o iluzie dezagregantă, dar acaparatoare (orașul - simbol al pântecului mamei, al căminului, dar și al scenei în care omul-păpușă își trăiește a zilelor mlaștină; hainele sunt simbol al aparenței, un soi de minciună ce nu e minciună, voal peste lume, Maya; traversează pântecul și crusta iluziei omul prins de o dezagregare interioară, ruginirea fiind un simbol al căderii în sine; interesant este faptul ca omul este sugerat doar prin materie-trup în prima jumătate a strofei 1, în partea a doua fiindu-i subliniata absența tainei; taina aparține riturilor, apropierii de spirit, indiferent de modul în care aceasta se face; această sugestie arată o făptură ce-și caută în propria prăbușire sensul existenței sale). bun, strofa 2. dacă în strofa 1 se vorbește mai mult de disolutia făpturii (trupul coclit, a zilelor mlaștină, cutia de baștină - ultima parte sugerează o concepție filozofică pe cât de veche, pe-atât de interesantă; trimite către caracterul de "păpușă" al omului - un soi de fatalism mioritic), în strofa 2 se pornește de la ideea revigorării făpturii; aici să-mi fie permis a privi viețile ca pe renașteri in cadrul unei singure vieți (și nu ca pe o sugestie a reîncarnării); "să-și spele [...] cu apele toate [...] de pe față tăciunele" - apa este simbolul vieții, dar și hotar între un aici si un dincolo; practic această curățire este o decantare a profunzimilor, alegând dintre acestea laptele (strofa 3), adică ceea ce hrănește întreg universul; "vieților arse de câte păcate / de care își ia de niciunele" - renașterilor murdărite de atâtea păcate din care nu se-alege cu nimic, pentru că până nu îți înțelegi greșeala, ești condamnat să o repeți (sisific); să-și spele... să lepede somnul (iluziile, a zilelor mlaștină) - altfel spus să-și lepede moartea și să arunce stelelor laptele (mireasma aceea), respectând taina (noaptea); renunțarea de a încerca să cuprinzi tot, lăsându-te îmbrățișat (renunțând la sine, omul devine tot). spor, vers ușor! pt. | |
| = raspuns | Vasile Mihalache [20.Mar.10 16:45] |
| Numai faptul ca spui atitea lucruri despre poemul acesta si ma indatoreaza cu respectul si multumita mea, daramite sensibilitatea de a patrunde versurile acestea relativ reci, conceptuale.Si, bineinteles, nu se refera la reincarnare. E un poem de atitudine cezarivanesciana pe care uneori o resimt intens datorita rezonarii mele de demult cu opera Poetului, o influenta desigur de care nu voi sa ma desprind. Multumesc si pentru comentariul la un poem anterior pe care l-am vazut destul de tirziu. | |