| + pareri, impresii | Paul Gabriel Sandu [30.Nov.11 14:17] |
| Foarte jucausa poezie, avand totusi un aer trist, melancolic, cu accente patetice bine controlate - de fapt cred ca e unul singur, acela din ultimul vers al penultimei strofe. Prima strofa este de o sinceritate si simplitate frapanta. coborarea din trup "ca un abur pe senile" - care are ceva din actul ctitoritor al "descalecarilor" - ia forma unei daruiri supreme catre celalalt si predispune la "raniri". Celalalt insa, coraline, pare a fi o prezenta si o absenta in acelasi timp, pare ca trupul ei e numai sonoritatea propriului nume. Alaturi de versul, memorabil, din care am citat mai devreme, merita citat si cel din apropierea finalului "cand iti spuneam cata tarcoale am dat lumii" - care sugereaza o cautare indarjita, continua, si totusi cumva copilaroasa, avand in ea ceva din animal bland, care nu reuseste sa-si faca destul curaj. In afara strofei de la mijloc, cea de trei versuri, care mi se pare ca e putin prea zgomotoasa si cu picioarele iesindu-i afara din logica poemului, totul suna foarte bine. Cu placerea lecturii, | |
| = ... | Silvia Bitere [01.Dec.11 09:40] |
| Paul, multumesc frumos pentru comentariu. Strofa 2 este aparent zgomotoasa. Ea trebuie citita vers cu vers. Fiecare vers, aici, poarta cu el o alta masura, dimensiune a ochiului autorului. Cel putin asa am gandit acolo versurile. Practic, nici nu este poetica strofa 2. Este, daca vrei, o ruptura din poetic necesara doar autorului. Imi pare bine ca ti-a placut! Multumesc pentru steluta. | |