| + Un spațiu alienat | marin badea [25.Feb.14 07:26] |
| Un poem al câmpiei eterne, al acestei părți de lume unde sperietorile au nevroze de la lumina care e totdeauna prea multă. Într-adevăr, un zâmbet îți poate da dependență, numai că acest drog e atât de rar, de puțin. E o stare de bine să văd un alt împătimit al acestei întinderi care o privește în felul ei mistic, alienat. Aici, așa e, avem de-a face cu un spațiu ritualic și în același timp abrutizat, căci altfel nu văd ce rost are ca Dumnezeul ăla atât de puțin, uneori să-și scurgă noroiul din cerul lui roz direct prin picioarele oamenilor, prin sângele lor. Și încă e loc de cât mai multă mizerie... | |
| = Multumesc pentru trecere Marinica, | petre ioan cretu [25.Feb.14 10:37] |
| Vezi tu, mai trebuie să avem și grijă de țevi, le curățăm zilnic și facem posibilă scurgerea mâlului și a altor mizeri prin noi. | |
| = Legatura cu pamantul mama | razvan rachieriu [25.Feb.14 10:40] |
| Ființa este legată de pământul mamă prin rădăcini ființiale, fiind străbătută de durere de la Nord la Sud și de la Est la Vest, care te face mai puternic dacă o înfrunți, sau te aruncă în nefiind, dacă guvernează organismul. Durerea creează dependență și ne inoculează alergie la starea de fericire, deschisă într-o corolă de zâmbete, care, în lipsa tristeții, provoacă migrene, sevraj sau nevroze. | |
| = Ai dreptate Razvane, | petre ioan cretu [25.Feb.14 14:21] |
| din păcate nu este vorba de o durere metafizica. In mine și-a făcut cuib o durere surdă și continuă. Azi noapte am luat de trei ori un cocteil format din tramadol, ketoprofen si pentoxid retard. La al treilea cocteil i-am preserat și un vârf de cuțit de xanax și așa am putut să dorm trei ore. Poezia de față am scris-o azi noapte... Asta e. Mâine mă urc pe cal și purced la Mangalia. La spital pentru recuperare. In acest spital m-am reapucat de scris, în 2009, după o pauză de 27 de ani. | |