| = . | Petru Teodor [29.Mar.09 00:59] |
| Cum adică în moarte tăcerea-i inamic ("iar tăcerea inimic")? Îmi plac cuvintele vechi folosite (inimic, nezăticnit etc.). Aici este o stângăcie ceva mai problematică ("fericiți fiind de sfârșitul nesfârșit al vieții chin"; cum așa?). Oare credința este o temniță care provoacă suferință (n-am înțeles eu bine, oare?; oricum nu cred că este temniță)? Chiar și aceste versuri - "Doar numele ne rămâne și destinul creator / Ce ne-avântă peste veacuri iar în urmă lasă dor" - deși par frumoase și potrivite, nu sunt și logice (destinul - se referă la timpul prezent sau viitor al unei făpturi încă în viață, ori nu știu o făptură care să fii trăit veacuri; am înțeles ideea, dar nu și forma în care aceasta s-a conturat in cele două versuri). La final un typpo - atăt/atât. cu respect, pt. | |
| = Mulțumesc | Gherghely Cristian Valentin [29.Mar.09 02:11] |
| În mintea mea îți dai seama că toate au rolul lor...poate că nu am transmis prea bine ceea ce vream sa spun cu versurile "Ne aflăm cuprinși de-a valma într-o crudă suferință, / Care întemnițați ne ține înspre propria credință;" dar "subliniez" cuvântul înspre, care mie cel puțin mi se pare că e cheia... Cât despre destin, el hotărăște ce se petrece în viața omului, dar destinul creator e altceva; sfârșitul nesfârșit presupune, în opinia mea, infinitatea aceasta în care omul intră după ce moare, dar ideea e alta...poate că și aici am greșit. Mulțumesc pentru observații și sper ca să fie totul la "sânge". Mulțumesc :) | |