Members comments:

 =  Mici cârcoteli
Gârda Petru Ioan
[08.Jan.11 14:23]
Prima are o problemă de logică a frazei.
Propun:
Vorbind de pom, de te... etc.

La replica despre femeie, primul vers nu sună bine.
Propun:
Se știe, nu poți da într-o femeie...
La Grea-i guvernarea, se cere virgulă după concret

Altfel, marca Tataia.

Vă urez un an nou cu sănătate și inspirație!

 =  Plăcută întîlnire!
Constantin Iurascu Tataia
[08.Jan.11 14:45]

Mulțumesc dragul meu GPI pentru vizită și îndeosebi pentru sugestiile de îmbunătățire a textelor. Partea proastă este că nu am învățat cum să corectez postarea inițială.Mă bucur că ești foarte, foarte activ și prezent prin hățișul epigramei. E un semn că ești sănătos și te simți în forță, însușiri cu care, din nefericire, nu mă pot lăuda și eu.Salut și succesuri fără număr, fără număr!

 =  alișverișuri mioritice
Goea Maria Daniela
[08.Jan.11 14:55]
Alișveriș (definiție)

E-afacere pe țărmul bosforean
Corectă și cinstită, pot să spun,
Și se traduce-n grai dâmbovițean
Prin practicul și-autohtonul „tun”.
(ITataia)

Cuvintele multor popoare
Răstălmăcim, adeseori,
Vădind că neamul nostru are
Suficienți... traducători.

vă doresc un an nou bun, domnule Iurașcu-Tataia!

 =  Mulți nechemați, prea mulți aleși
Gârda Petru Ioan
[08.Jan.11 15:09]
Prin ecrane sunt televizate
Pentru lume, față după față;
Dornicii de notorietate
Din ecran făcură scop în viață.
(Tataia)

Observi câte o nulitate
Decisă să devină stea,
Să aibă notorietate,
Dar nu știu care-i vina mea.

Tataia, când sunteti logat și intrați pe textul paginii, în partea de jos scrie: "Acest text îți aparține: Poți edita/corecta acest text". Dați clic pe "edita", și puteti intra pe text și modifica orice. Apoi dați clic pe "Trimite".

 =  Tataia nu-și uită meseria
milos petru
[08.Jan.11 18:21]
De la un pom, de te decizi
La roada lui să dai atacul,
Întâi să-l cureți de omizi
Apoi să mergi la el, cu sacul.
Tataia

Știind că mulți dăunători,
Se urcă deseori în pom,
Tataia ca de-atâtea ori,
Ne-arată că e agronom.

 =  atenție la cactuși!
Adriana Lisandru
[08.Jan.11 19:00]
Se știe că nu poți lovi femeie,
Decât cu flori, cum spune-o zicătoare;
Subscriu și eu, desigur, la idee
Cu toate că și-un cactus face floare.
(Tataia)



De o atingi c-un cactus, te așteaptă
Să îți primești osânda, fără veste,
Căci în natură orice lege-i dreaptă
Iar “limba soacrei” tot un cactus este…







 =  Tataie, păzea!
Gârda Petru Ioan
[08.Jan.11 19:25]
Reacțiile-s uneori de groază,
Căci tare e sensibilă cucoana:
Să n-o atingi cu nici măcar o frază,
Ferească Dumnezeu, pe Adriana!

 =  Zic
Florin Rotaru
[08.Jan.11 20:51]
Te felicit pe-această cale
Și-am să exprim esențialul:
Prin epigramele matale
Ce bine definești banalul...

Tataie, sănătate multă îți doresc.

 =  Arăt și partea bună
Constantin Iurascu Tataia
[09.Jan.11 06:00]

Zic
Te felicit pe-această cale
Și-am să exprim esențialul:
Prin epigramele matale
Ce bine definești banalul...
(Florin Rotaru)

Un adevăr pregnant, cît Hymalaia
Eu aș dori să-l lămuresc deplin:
"Banalele" semnate de Tataia
Nu-s stimul pentru genii gen Florin?




To be able to add comments you must be browsing using the language this text uses.

Use the existing link (near text registration date), or choose the specific language and acces this text again.

Go back !