| = aproape fantastica | Sorin Teodoriu [29.Jan.11 13:27] |
| Eu sunt obisnuit sa comentez altfel, cum fac pe alt site si sper sa nu te deranjeze. O voi lua pe rand: inceputul e lent, nu esti inca obisnuit cu pasajele descriptive si faci stangacii. In locul tau, pana as stapani descrierile, as renunta la ele si as intra in actiune. Incepe actiunea, cred ca aici e punctul tau forte. Aici prinzi cititorul. Dialogurile absurde sunt faine si cred ca merita exagerate, le poti face si mai acide. Acel te iubesc e cam brusc si fals - nu poate fi crezut nici de unul, nici de celalalt protagonist oricat de frumoasa ar fi fata. Poate spune: te-as putea iubi. Sau si mai simplu vreau sa fim impreuna. Ideea de proza aproape fantastica apare la inversarea lucrurilor. Aici as fi accentuat proza, de exemplu i-as fi 'dat' lui gandurile ei si deodata el ar fi suferit de ceea ce suferea ea atunci cand si-a pus pistolul la tampla. Aici ai posibilitatea sa transformi proza aproape fantastica in proza fantastica, daca intelegi ce spun. Concluzia e clara, imi place textul cu toate ca l-as mai peria in locul tau. Merita pentru ca are potential. In speranta ca randurile mele nu te-ai suparat, spor si inspiratie. | |
| = Multumiri si nici lamuriri. | Scorțan Costa-Teodor [29.Jan.11 14:26] |
| Cristina, asa este, nu stiu cati de multi oameni s-au intrebat asta, desi cred ca toti ar gasi repede ceva de spus. Multumesc pentru vizita si te mai astept. PS: comentariul tau este totusi on toppic. Sorin, randurile tale nu m-au suparat deloc, ba chiar apreciez sinceritatea si punctul diferit de vedere, pana la urma doar asa putem progresa! Cateva lamuriri ar trebui totusi sa fac. Inceputul l-am vrut in mod special lent. Altfel restul conversatiei si atmosferei nu s-au fi legat. Pana la urma dupa cu probabil ai observat, starea de spirit a personajului masculin este data tocmai de inceputul lent, iar pasajele descriptive sunt menite tocmai pentru a introduce cititorul in universul comun care este creat intre starea de spirit a barbatului si peisajul din jurul lui, urmand ca mai tarziu sa fac o legatura concreta intre cele doua prin pasajele in care el va incerca s-o convinga sa traiasca. Daca as fi intrat direct in actiune cititorul nu ar mai fi putut sa intuiasca sau sa gaseasca de nici un fel o ratiune in gestul lui de mai tarziu. Dialogurile am incercat sa le fac cat mai putin absurde si nu am vrut sa le exagerez pentru ca s-ar fi pierdut din verosimilitate. Acel "te iubesc" este de fapt cea mai sincera replica din toata povestea, tot dialogul ducand de fapt inspre el. De fapt, tot dialogul este tocmai pentru a arata ca acel "te iubesc" se poate si poate exista! Am inteles ce spui in legatura cu proza fantastica dar in mod special nu am dat o explicatie gestului lui si nu am continuat dialogul tocmai pentru a nu transforma totul intr-o poveste fantastica trasa de par. Gestul lui nu poate fi explicat decat prin intelegerea pasajelor descriptive la care faceai referire la inceputul comentariului tau. Tocmai de aceea nu am vrut sa intru direct in actiune precum mi-ai sugerat. In concluzie ma bucur ca ti-a placut textul si te invit sa mai treci, poate altele o sa-ti placa si mai mult, dar rugamintea mea este sa incerci acorzi un pic mai multa rabdare modului de descriere incarcata pe care il dau povestilor, pentru ca special il folosesc. Dar sa stii ca nu te contrazic. In speranta ca randurile mele nu ti s-au parut neintelegatoare punctului tau de vedere, te salut cu prietenie si te mai astept. Teo. | |
| = Re RE Teo | Sorin Teodoriu [29.Jan.11 16:59] |
| Rabdare am, Teo. Si imi place sa citesc. Cu timpul stau mai prost, dar asta e deja o alta problema. Am citit ce ai spus la comm, crede-ma puteai exagera mai mult mergand in absurd. Nu ar fi aparut pericolul de a cadea in extrema trasului de par. Prozele fantastice si prozele absurde sunt cele cautate si apreciate cel putin de mine si nu numai. Cu drag. | |
| = viata ca o carte de joc | Octav Chivulescu [08.Feb.11 22:30] |
| Povestirea ta, foarte interesanta de altfel, imi genereaza in minte imaginea unei carti de joc imense, dar una dintre cele ce contin un personaj. Un valet, o dama sau un popa, si care are doua capete, putand sa o intorci cu 180 de grade si obtii acelasi personaj... Acum, acel "te iubesc", este un cui simbolic ce tintuieste cartea imensa de perete si pe care o ajuta sa se roteasca. Dama coboara, valetul urca. Dama urca, valetul coboara... Cam asa este si viata noastra construita: sa nu valoreze prea mult in absenta dragostei! Dragostea te urca, cu adevarat, iar absenta ei te coboara, negresit. Textul tau surprinde intr-o maniera aparte, interactiunea aparuta in momentul intersectiei a doua destine care si-au pierdut dragostea... Mie mi-a placut, atat ideea cat si felul in care este scrisa. Am sa revin cu lecturarea si a altor texte scrise de tine. | |
| = Un gand receptat. | Scorțan Costa-Teodor [03.Apr.11 08:23] |
| Octav, ma bucur ca ti-a placut si cred ca ai inteles sentimentul pe care vroiam sa-l impartasesc. Te mai astept si sper sa-ti placa si altele. Cu stima si prietenie, Teo. | |
| = triumful vieții | Mihai Gindu [17.Sep.12 18:52] |
| Triumful vieții asupra morții, a ceea ce este însuflețit asupra a ceea ce este amorf (interesant peisajul ales drept fundal, natura este vie, deși înghețată!) - o temă care a preocupat mulți scriitori și care nu se va epuiza prea curând. Mi-a plăcut prezentarea ta - poate ușor forțată a doua tentativă de sinucidere (după ce tocmai pledase împotrivă), dar mesajul este unul clar, fără dubii | |