Members comments:

= vitralii
Lavinia Micula
[18.Apr.14 12:46]
pare o confesiune scrisă cu ochii închiși lumii de la suprafață, o dublă transpunere: a scrisului de sine și a trăirii unei iubiri desăvîrșite.
= neașteptat.
Petru Teodor
[19.Apr.14 16:42]
întradevăr cu ochii închiși, cum cauți pe la fundul apei tulbure cu palmele desfăcute.
aici perspectiva ta m-a surprins - iubire desăvârșită...
pentru mine a fost o despărțire de iubire.
poate tocmai de aceea desăvârșită.
dar am schimbat un pic perspectiva și, întradevăr, se poate vedea și așa.
cum am mai zis - fiecare vede cum simte.

cu deplină mulțumire,
(pt.).

P.S.: de exemplu - pt mine seara ta de jazz o regăsesc tristă, singurătate și liniște, aproape o lipsă totală de sunete, doar ritm. Dar de acolo vin sunetele, din tine, cel ce e martorul acelui cântec, cel ce se alătură acelui ritm. Iar lumina devine un soi de promisiune, așa și cum a fost de când ne-am rupt de ea.
Dar există și a doua interpretare - îmbrățișarea/dragostea ne-"crezută", amestecul neacceptat sub ramurile ploii - a dus la moarte. El a plecat să iubească toată ploaia, ea a plecat cu rămășițele iubirii - cămașa (simbol cristic, a celui ce a "îmbrățișat" ploaia). Doi ce trebuia să se mistuie în unu prin încrederea/împărtășirea unuia în/din altul, prin refuz/absență redevin doi, și prin aceasta condamnă iubirea la moarte. Chiar dacă mai continuă să împartă aceeași "casă", rămân doar amintiri din iubire. Dar cine e acest el? "Mi-e frică să mor în picioare (pregnant, conștient, rupt de vise) atâta vreme cât aș fi vrut să o fac din dragoste, cu tine." Acel "tine" este - spiritul (?), legătura - cordonul ombilical ce încă te mai ține hrănindu-te din Dumnezeu.
O poezie a imediatului, tangentului.
Dar... "pune-ți o dorință
și lasă lumânarea să ardă:
o să fie bine."
Asumarea greșelii ("părăsirii") și mistuirea în lumina/speranța dorinței. La marginea unei iubiri imposibile.
Desigur - există și alte perspective.
= dublu - vitralii
Lavinia Micula
[19.Apr.14 19:48]
"o despărțire de iubire" devine, în timp, o despărțire, și atît. Ceea ce rămîne în urmă, este iubirea desăvîrșită, absolută, liberă de orice condiție, fără opreliști. Separarea fizică sau emoțională este o întîmplare. La fel ca orice moarte.
Iubirea este o formă de existență, o clonă a sufletului nostru.

= .
Petru Teodor
[03.May.14 18:40]
sau poate ce rămâne în urmă este... nimic.
tristețe șî durere.
iubirea - o clonă... interesant.
iubirea este o formă de a fi.
moartea - negarea, forma de a nu fi.

succes și inimă ușoară.
(pt)

To be able to add comments you must be browsing using the language this text uses.

Use the existing link (near text registration date), or choose the specific language and acces this text again.

Go back !

Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0

= vitralii	Lavinia Micula [18.Apr.14 12:46]
pare o confesiune scrisă cu ochii închiși lumii de la suprafață, o dublă transpunere: a scrisului de sine și a trăirii unei iubiri desăvîrșite.

= neașteptat.	Petru Teodor [19.Apr.14 16:42]
întradevăr cu ochii închiși, cum cauți pe la fundul apei tulbure cu palmele desfăcute. aici perspectiva ta m-a surprins - iubire desăvârșită... pentru mine a fost o despărțire de iubire. poate tocmai de aceea desăvârșită. dar am schimbat un pic perspectiva și, întradevăr, se poate vedea și așa. cum am mai zis - fiecare vede cum simte. cu deplină mulțumire, (pt.). P.S.: de exemplu - pt mine seara ta de jazz o regăsesc tristă, singurătate și liniște, aproape o lipsă totală de sunete, doar ritm. Dar de acolo vin sunetele, din tine, cel ce e martorul acelui cântec, cel ce se alătură acelui ritm. Iar lumina devine un soi de promisiune, așa și cum a fost de când ne-am rupt de ea. Dar există și a doua interpretare - îmbrățișarea/dragostea ne-"crezută", amestecul neacceptat sub ramurile ploii - a dus la moarte. El a plecat să iubească toată ploaia, ea a plecat cu rămășițele iubirii - cămașa (simbol cristic, a celui ce a "îmbrățișat" ploaia). Doi ce trebuia să se mistuie în unu prin încrederea/împărtășirea unuia în/din altul, prin refuz/absență redevin doi, și prin aceasta condamnă iubirea la moarte. Chiar dacă mai continuă să împartă aceeași "casă", rămân doar amintiri din iubire. Dar cine e acest el? "Mi-e frică să mor în picioare (pregnant, conștient, rupt de vise) atâta vreme cât aș fi vrut să o fac din dragoste, cu tine." Acel "tine" este - spiritul (?), legătura - cordonul ombilical ce încă te mai ține hrănindu-te din Dumnezeu. O poezie a imediatului, tangentului. Dar... "pune-ți o dorință și lasă lumânarea să ardă: o să fie bine." Asumarea greșelii ("părăsirii") și mistuirea în lumina/speranța dorinței. La marginea unei iubiri imposibile. Desigur - există și alte perspective.

= dublu - vitralii	Lavinia Micula [19.Apr.14 19:48]
"o despărțire de iubire" devine, în timp, o despărțire, și atît. Ceea ce rămîne în urmă, este iubirea desăvîrșită, absolută, liberă de orice condiție, fără opreliști. Separarea fizică sau emoțională este o întîmplare. La fel ca orice moarte. Iubirea este o formă de existență, o clonă a sufletului nostru.

= .	Petru Teodor [03.May.14 18:40]
sau poate ce rămâne în urmă este... nimic. tristețe șî durere. iubirea - o clonă... interesant. iubirea este o formă de a fi. moartea - negarea, forma de a nu fi. succes și inimă ușoară. (pt)