Cazul lui Cristi Harca, pictorul aflat în luptă cu un destin pe care noi, simpli muritori, l-am judeca “nedrept”, este unul de-a dreptul tulburător. Omul suferă de o severă maladie, coreo-atetoză dublă, care îi face imposibilă coordonarea mișcărilor mâinilor și picioarelor, dar și a mușchilor feței. Handicapat de gradul I, Cristi Harca trăiește doar din talentul său de a picta, în condițiile în care medicamentele obligatorii tratării bolii au o valoare de peste un milion de lei lunar, iar pensia pentru handicap de care se “bucură” are o valoare ridicolă.
Cristi Harca s-a născut la 19 martie 1951 și este lugojean. Pictează de 22 de ani, în condițiile în care mâinile îl ascultă din ce în ce mai greu, din cauza bolii. Văzând finețea liniilor tablourilor sale (în unele lucrări, culorile au fost aplicate cu vârful de cuțit!) nici nu crezi că ele sunt opera unei persoane cu handicap sever. Practic, fiecare tablou al său este rodul unor sforțări supraomenești, în care Cristi trebuie să nu facă nici o mișcare greșită, care să strice iremediabil ansamblul.
Cunoscând situația, conducerea Galeriei “Pro Arte” din municipiu i-a oferit lui Cristi un sprijin mai mult decât binevenit, permițând-i să lucreze într-o încăpere situată la extremitatea galeriei.
”Acasă, la bloc, îmi era foarte greu să pictez, mai ales iarna mirosul de vopsea îmi făcea rău și nici nu puteam să deschid geamul, pentru că acolo aveam un atelier improvizat pe balcon. Acest spațiu mi-a fost oferit de maestrul Silviu Orăvițan-Crețu, directorul Galeriei Pro Arte, din luna ianuarie a acestui an”, ne-a declarat artistul.
Cristi ne-a arătat și tablourile sale mai vechi sau mai noi, toate realizate în ulei: natură moartă, peisaje și mai ales vaze cu flori. În ultimul timp, s-a profilat pe un gen de pictură abstractă, care surprinde prin alăturarea culorilor vii. Materialele și vopselele îi aparțin și i-au fost procurate de un văr al său, Mircea Munteanu, care locuiește în Germania.
Cristi a reușit să vândă câteva tablouri în Franța, Austria și Germania. Are la activ două expoziții la Lugoj (1994 – la Teatrul Municipal și 1997 – la Galeria Armi), dar tablourile sale au fost expuse și în străinătate, în Austria, Franța și Germania, între anii 1990-94.
Cea mai mare comoară a lui Cristi sunt cele două registre în care admiratorii săi au așternut impresii și încurajări. Prima însemnare datează din 1982 și de atunci exclamațiile admirative se țin lanț. În ciuda faptului că se exprimă din ce în ce mai greu, articulând fiecare sunet cu mari strădanii, Cristi își onorează statutul de artist cu demnitate și încredere în semeni.
El știe că talentul este singura armă cu care poate lupta împotriva destinului.

_____________________________________
(*) articol publicat în săptămânalul "Redeșteptarea" Lugoj, an XVI, nr. 730