Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași, împreună cu Asociația Literară „Păstorel”, tot din Iași au organizat în perioada 20-22.06.2014, cu prilejul evenimentelor culturale dedicate celor doi mari scriitori: Ionel Teodoreanu și Al. O. Teodoreanu (Păstorel), FESTIVALUL AL. O. TEODOREANU, prilej cu care au fost premiați câștigătorii concursului internațional de poem ironic și epigramă cu tema TÃMÂIE ȘI OTRAVÃ.
La concurs s-au cerut câte două epigrame la temă și o poezie în formă fixă, de asemenea la temă.
Am avut cinstea să fiu invitat în calitate de premiant III la epigramă și n-aș fi ratat în ruptul capului acest prilej, cu atât mai mult cu cât (o spun cu rușine) nu văzusem Iașiul decât în trecere. Am fost întâmpinat la gară de Mihai Haivas, un prieten vechi de-acum, care m-a dus în zona de agrement Ciric, la o beroasă rece. Un loc frumos, curat, liniștit...



Festivitatea de premiere s-a desfășurat la Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași, în Sala de lectură.



În prezentarea sa, poetul Mihai Batog Bujeniță a afirmat, printre altele, că epigrama este specifică limbii române, că nu crede că se scrie epigramă în limba chineză sau în limba curdă. Dar l-a contrazis, oarecum, Vasile Vajoga:

Nu sunt de-acord cu tot ce spui,
Fiind convins, de bună seamă,
C-avem și umoriști destui
Ce sunt chinezi în epigramă!

Nu știu de ce se uita la mine în momentul recitării, poate pentru că am ochii înclinați oleacuțîcî, alt motiv nu văd...
Surprizele festivității, demult trecute în programul difuzat în tot orașul (:)) au fost două (premiul meu nu se pune).
Una a fost prezentarea ”prezentării” ”Cine este și ce vrea Costel Pătrășcan”, a celui care nu mai are nevoie de nicio prezentare (:)), pentru că este ultracunoscut și ”considerat de mulți specialiști” drept cel mai bun caricaturist român de presă al momentului, așa cum spunea Mihai Batog Bujeniță, președintele Asociației Literare Păstorel.



La această remarcă, Vasile Vajoga a sărit din nou cu un catren ad-hoc:

Când pe artist l-ai remarcat,
Ai fost, se pare, elocvent ;
Și eu crezui că-i talentat,
Dar numai pentru un moment!

Deoarece pe unul dintre slide-auri avea citatul: ”O zi fără a râde este o zi pierdută”, la sfârșitul prezentării i-am dedicat și eu lui Costel un catren:

Urmărindu-i pe ecran
Munca, altfel cunoscută,
Vreau să-i spun lui Pătrășcan:
Iată înc-o zi pierdută!

Apoi a avut loc un minirecital susținut de regizorul prof.univ.dr. Bogdan Ulmu și de actrița Erica Moldovan, cu un text adaptat după Cornel Udrea. Au fost realmente foarte buni, încântând publicul din sală, nu foarte numeros, dar de calitate, înțelegeți...


Iată și premianții și textele lor, așa cum le-am primit de la organizatori, cu precizarea că notele premianților au fost sensibil apropiate.
(Președinte juriu: Mihai Batog Bujeniță, membri: Gheorghe Bălăceanu, Eugen Deutsch).
SECÞIUNEA POEM IRONIC
DOREL GHEORGHE VIDRAȘCU, Premiul III
UN OF TÃMÂIAT

Vagoane de tămâie clandestină,
Odorizând biserici și morminte,
Fardând gunoaiele de pe retină
De la Primar și pân’ la Președinte.

Supus de la-nceput, acest mileniu,
De patronajul blând al tămâierii,
Se ofilesc și florile de geniu
Când proștii țin de frâiele puterii.

C-un zâmbet grav trag spada ironiei,
Diminuând reziduri infestate
Ce întinează floarea omeniei,

Să demachez și chipul preacurviei,
Sfidându-i scutul de imunitate,
Ca un retuș adus politichiei.

ZÂMBET OTRÃVIT

Din viitura decembristă
Ne bântuie și azi aluviuni,
De prin palate pline de minciuni,
Cu diademă anarhistă.

Toată averea socialistă
Au strâns-o-n contul lor niște nebuni,
Din viitura decembristă
Ne bântuie și azi aluviuni.

Cel ce otrăvii nu-i rezistă
Și se imunizează permanent,
Să plece unde vrea, prin Occident!
E îndemnarea flatulistă

Din viitura decembristă.

LICÃ PAVEL, Premiul II
TERÞINÃ SATANICÃ

Știam că pe Satan îl înspăimântă
O cruce sau chiar fumul de tămâie,
Dar zău, degeaba-mi fac o cruce sfântă,

Că s-a lipit de noi precum o râie
Și, cocoțat în vârf să ne conducă,
Rânjind, el ține-ale puterii frâie,

Îmbârligat c-o blondă matracucă,
Cum crucea și tămâia nu-la lungă,
Otrava, oare, poate-n Iad să-l ducă?
TERÞINÃ OTRÃVITÃ

Tutunul pentru oameni e otravă,
Cum doctorii ne spun fără-ncetare,
Motiv în casa noastră de gâlceavă,

Că soacră-mea-nrăită fumătoare
N-ascultă de povața minunată
Și nici nu crede că de el se moare.

De-aceea eu, cu dragoste curată,
Spre-a-i dovedi ce mult de ea îmi pasă,
I-arăt deja tămâia cumpărată...

DAN VIOREL NOREA, Premiul I
TÃMÂIE ȘI OTRAVÃ
– glossă madrigal –

Doamnă din rondeluri, doamnă din sonete,
Când te strâng în brațe, simt în vene lavă,
Te-aș picta întruna, nuduri și portrete,
Tu îmi ești tămâie, tu îmi ești otravă.


Muză-mi ești, iubito! Ziua, Euterpe,
Nopțile, Erato vine să mă-mbete;
Versurile mele, fără tine-s sterpe,
Doamnă din rondeluri, doamnă din sonete.


Când lipsești, iubito, zac în agonie,
E-ntuneric beznă, parcă-s o epavă,
Când răsari, în trupu-mi nervii toți învie,
Când te strâng în brațe, simt în vene lavă.


Coapsele și sânii îți pictez cu gura,
Trupu-i ca o pânză,-ntins pe șevalete;
Tremură penelul, tremură pictura,
Te-aș picta întruna, nuduri și portrete.


Sprintenă la minte și la trup zglobie,
Uneori vioaie, alteori mai gravă,
Cochetezi cu toții,-s ros de gelozie,
Tu îmi ești tămâie, tu îmi ești otravă.


Tu îmi ești tămâie, tu îmi ești otravă,
Te-aș picta întruna, nuduri și portrete,
Când te strâng în brațe, simt în vene lavă,
Doamnă din rondeluri, doamnă din sonete.


OTRAVÃ ȘI TÃMÂIE
Rondel

N-aș bea niciodată-n viața mea otravă,
Căci sinucigașii nu ajung în Rai:
Fără popi, tămâie și-un cernit alai
Sufletul îți arde-ntr-un ocean de lavă.

Chiar ratat de-aș fi sau ultima epavă,
Ros de boli fatale ca un putregai,
N-aș bea niciodată-n viața mea otravă,
Căci sinucigașii nu ajung în Rai.

Dacă n-ai fi pusă veșnic pe gâlceavă,
Limbă agramată dacă nu aveai
Și un ton acut cu peste o octavă,
Aruncând în haos liniștitu-mi trai,

N-aș bea niciodată-n viața mea otravă!

SECÞIUNEA EPIGRAMÃ

PETRU IOAN GÂRDA, Premiul III

ARIVISM

Atâta m-a cădelnițat
Un ipocrit,
Că pân’ la urmă am cedat:
M-am otrăvit

CAUZÃ ȘI EFECT

Când locuiam la soacra mea –
Era-ncântată ca de râie –
De otrăvită ce părea,
Tot timpul... mă făceam tămâie.

JANET NICÃ, Premiul II
TATÃL CERESC

La suflet bun, Cerescul Tată,
Ca să evite tragedia,
Otrava n-o dădu deodată,
Ci dete-n schimb, căsătoria.

SFINÞII NOȘTRI POLITICIENI

În fruntea țării să rămâie,
Să nu ne lase-ai nimănuia,
La vot, stăpânii ne tămâie,
Apoi ne cântă... Aleluia!

IONEL IACOB BENCEI, Premiul I

ÎN SFATUL ÞÃRII

Cu demnitari simandicoși,
Nimic în țară nu se schimbă
Că jumătate-s „tămâioși”,
Iar restul, „otrăviți” la limbă.

SCENÃ DE FAMILIE

La dejun s-au așezat,
Puși întruna pe gâlceavă,
Ginerele „tămâiat”
Lângă soacră-sa, „otravă”...


Acuma, cinstit, eu n-am fost foarte încântat de epigramele mele, am mizat mai mult pe poezie, dar dacă a trebuit... Chiar le-am spus organizatorilor că am citit texte bunicele, care ar fi meritat să fie menționate, cum ar fi cele ale lui Florin Rotaru, dar mi s-a spus că au făcut în așa fel încât să invite doar intelectulali... Am dedus că eu am reprezentat acolo intelectualitatea românească din Ardeal. Pe undeva, normal: dacă nu eu, cine? Marko Bela?

Gheorghe Vidrașcu a punctat autocritic:

La premiere
În lanțul de reacții literare,
Cu zale mari și ifose destule
Liantul se formează ca atare
Din micile, modeste molecule.
*
Sunt și eu o moleculă
Rătăcită prin lichide,
Bat la ușa Poeziei;
Mă aude... nu-mi deschide.


După festivitatea de premiere ne-am deplasat cu autocarul în Tomești, la vila unde ne-am cazat și am luat o binemeritată cină stropită cu ceva palincă de la Cluuuuj și cu vin de Cotnari, natural...

A doua zi am fost prezenți la Ceremonia de dezvelire a bustului lui AL. O. Teodoreanu – Păstorel (1894 - 1964).
Aici, după inevitabila sfințire, a fost evocată personalitatea celebrului umorist, s-a citat din opera sa, din critici și s-au recitat catrene personale de către cei de față.
De menționat că atât bustul lui Mihai Codreanu cât și cel al lui Păstorel au fost realizate cu contribuția esențială a doctorului umorist Sorin Cotlarciuc.


De exemplu, Vasile Larco, cu gândul la Păstorel, a spus:

Tristețea lirică m-a prins
Și-o trec cu nostalgie-n glas:
Pe strada Viilor s-a stins,
Dar printre vii... viu a rămas!

Apoi, observând că busturile marelui sonetist Mihai Codreanu și al lui Păstorel sunt învecinate:

Epigramistul Păstorel,
Fiind umorului fidel,
S-o duela și va petrece
Cu M. Codreanu-n Bolta Rece.

Vasile Larco nu se mulțumește cu un bust, el vrea statuie!

Statuia mea, pe roib călare,
S-o amplasați în Gura Văii,
Dar nu o dăltuiți în sare
C-or năvăli pe ea lingăii!

Am intervenit și eu și am transmis mesajul primit pe telefon de la primar, care, cu tot regretul, nu a putut fi de față:

Ne-a transmis dezamăgirea,
Dar e prins cu dezvelirea
Unui bust cu mult mai mare:
Cel al doamnei secretare.

Apoi le-am dedicat un catren epigramiștilor din Iași:

Eu cred că nu greșesc defel
Când spun: la Iași, cu Păstorel
Ați cam ajuns la apogeu;
La Cluj vor pune bustul meu...

Și am primit replica de la Janet Nică:

Privind bustul lui Gârda

Citind în populară cheie,
Eu cred că sculptoru-i femeie,
Făcându-l până la buric;
Mai jos, ea nu văzu nimic!

N-ai cu cine, mă...

Normal că nu l-am luat în seamă și am plusat, spunându-i părintelui care a sfințit bustul lui Păstorel că...

O să-i fie mult mai greu
Să sfințească bustul meu,
C-o să aibă,-n plus, o grijă:
Îi va trebui o tijă!

(În construcții, mai concret
I se spune trafalet) :)

(Bine, o să fie altul:
O să fie Preaînaltul!):)

În continuare am vizitat ”Muzeul Mihai Codreanu” sau ”Vila Sonet”, primită de poet din partea Primăriei pentru meritele sale literare, cea în care a trăit cel mai prolific sonetist român, aflată vizavi de Bolta Rece. (Sper că și Boc de la Cluj are unele intenții... mai vedem...). O doamnă ghid, frumoasă și competentă, ne-a plimbat prin viața literatura lui Mihai Codreanu (1876-1957), a evocat prietenia lui cu Păstorel, cu Sadoveanu și cu alți mari scriitori ai vremii și întâlnirile de suflet cu aceștia, dar și prin încăperile în care a trăit și creat poetul o mare parte din viață.




Reproduc aici un sonet:

Într-un miez de noapte

A mai trecut o zi din viața mea
Și-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârșitul;
Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul:
"Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea?

În vreme clipa dacă-ncremenea,
Þi-ar fi rămas în noapte răsăritul...
Și-n volbură ți-ar fi rămas zenitul...
Și slava ta-n gheenă rămânea...

Când trecerea e singura tărie,
A veșniciei nestatornicie
N-o tângui cu plânsul tău nerod;

Ci-ncântă-te că-i clipa trecătoare,
Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod
Și rodul de n-ar trece, n-ar fi floare"...
Din volumul „Statui – sonete și evadări din sonet” – Lira neagră, 1939



Fără alte comentarii, mai consemnez că la Bolta Rece (și nu numai), duelurile epigramatice între Păstorel Teodoreanu și Mihai Codreanu se întâmplau adesea.

În fine, am intrat ”sub Boltă” pentru masa de prânz sau ”agapa frățească”. Lung prilej de vorbe, amintiri, dueluri, șarje, bancuri chiar. C-așa-i în umor...
Aici, între două feluri de mâncare, am dat o fugă prin hrubele vestitei crâșme, unde se păstrează vin vechi de calitate și unde parcă toți pereții emană istorie bahico-literară...



Am avut bucuria de a ne întâlni și cu maestrul George Petrone, prezent la boltă împreună cu soția sa. A dat o fugă la Iași și Ion Diviza (de când se trece liber granița, pe Diviza și pe Bâlici îi poți întâlni pe unde te aștepți mai puțin...).

Ca să vedeți de ce-a venit Diviza la Bolta rece, reproduc o replică a lui la epigrama lui Păstorel:

Unui antialcoolic
Oare nu-ți mai amintești
Vorba din bătrâni lăsată:
Din beție te trezești,
Din prostie, niciodată!

Zice Diviza:
Adevărul amintit
Mie-mi pare fără rost:
Din prostie m-am trezit,
Din beție... ce, îs prost?
...
Am mai reținut, dintre catrenele rostite aici, pe cel al lui Laurențiu Ghiță:

La dezvelirea bustului lui Păstorel, la Bolta Rece

În bustul proaspăt dezvelit,
Un Păstorel nui se arată
Ca realmente împietrit
Că i-a venit... nota de plată!

Poetul Vasile Vajoga a evocat trecutele vremi în care se întâmplau la Bolta Rece întâlniri literare de neuitat. Printre altele, ca răspuns la o laudă la adresa ieșenilor "La Iași se scrie și bine, și mult..." , Vajoga a remarcat:

Așa e! Pot și eu susține
Păreri diverse când ascult.
Un tip, Vajoga, scrie bine;
Un altul, Larco, scrie mult!...

Pavel Lică și-a adus contribuția la zâmbetul general cu două catrene:

Când vezi acum la "Bolta rece",
Servind domnițele cu nuri,
Cum să-ți mai vină a petrece
Când vin cu vin, de-ți vin... călduri?

Și unul cu țintă preotul de la masă:

Criza este dar ceresc,
Că aduce bani cu carul,
Celor ce din greu muncesc,
Precum popa și groparul!



Eu am mai avut în minte un catren, dar n-am vrut să abuzez acolo de răbdarea auditoriului. Abuzez aici de răbdarea cititorilor:

Aduc omagiul meu lui Păstorel,
Dar și epigramiștilor din Iași,
Revedincați cu toții de la el:
Vreo douăzeci-treizeci de ciobănași...

Gheorghe Vidrașcu i-a închinat lui Păstorel acest madrigal:
Când Păstorel tăifăsuia cu vinul
Sacralizându-i șoapta din pocal,
Ca un bijutier monta rubinul
Într-un catren de spirit epocal...

Apoi a invocat muza...

Când plânge soarele-n pahare
Cu doruri de la Odobești,
Mai vino, muză-ncântătoare,
Și minte-ne că ne iubești.

Bolta Rece are o carte de onoare, în care am fost invitați și noi să lăsăm semne pentru viitor. Citez doar catrenul scris acolo de Laurențiu Ghiță, semnificativ pentru atmosfera creată:

Cine pe aicea trece,
Veșnic își aduce-aminte:
Bolta este, poate, rece,
Dar primirea e fierbinte!

După masă am aruncat, împreună cu Costel, colegul de cameră, o privire la herghelia din apropiere, unde se iau lecții de echitație. Ne-a frapat, pe lângă frumusețea cailor, mirosul deloc deranjant din grajduri. O curățenie impecabilă, dovadă printre altele, de prietenie pentru acest animal atât de inteligent, nobil și elegant!



Seara s-a întâmplat cina de adio, la care au fost invitați și bibliotecarii și mai ales bibliotecarele de la ”Gheorghe Asachi”. Ne-am dovedit a fi cam timizi (alta ar fi fost situația dacă n-am fi avut un mare absent: Dan Norea, câștigătorul secțiunii Poezie. Dar dacă n-au chemat decât intelectuali... :)), dar eu tot nu m-am lăsat până nu am dansat-o pe a mai faină dintre ele! Doamnă, să-mi scrieți, că am uiat să vă întreb cum vă cheamă! :)
Sigur că invidia a lucrat în comeseni, din moment ce Vidrașcu a țínut să spună:

Cum apare-o Afrodită,
Gârda o și salvgardează:
Mintenaș, el o invită
La un dans... și ce urmează.

Tot dânsul a adăugat:

Vinul curge din carafe
Și paharele-s tot pline,
Unii-ar da autografe
Pe dessous-uri feminine.

Dar nu cred că s-a referit la mine. A avut destul timp să-și dea seama că sunt un om cumpătat, la locul lui...
Acest domn Vidrașcu a fost o plăcută surpriză pentru mine: stilat, bonom, mereu pe fază cu o replică demnă de reținut. Pe ceilalți îi cunoșteam, de aceea nu îi mai laud (și) aici.



Ca o concluzie generală, aș spune că Păstorel are la Iași, fie că sunt în gruparea Petrone, fie că sunt în gruparea Bujeniță, fie că sunt prinși la mijloc, urmași de nădejde. De fapt, în Moldova în general se mănâncă poezie pe pâine...

Duminică dimineața, în drum spre gară, am fotografiat în grabă Biserica Trei Ierarhi...



...Primăria, cu bustul...



...apoi minunatele peisaje ale patriei dragi. Așa cum este ea, locuită...