Am în față o publicație veche intitulată „Anuarul școalei normale ort. rom. Andrei Șaguna din Sibiu-la 150 de ani de existență. Publicat de I. D. sandu, director.

Tot aici, pe prima copertă, este afișat un „cuprins” sub care sunt numele a 10 personalități, alături de titlurile conferințelor ce le-au rostit cu ocazia aniversării școlii. Mai sunt menționate anul apariției, 1938. și editura Tiparul tipografiei Arhidiecezane. Spicuim din discursuri :

- M. Sa regele Carol II : „ Mâine, când pe acest teren se va ridica falnica clădire, am nădejdea că între aceste mărețe ziduri nu va intra numai o pleiadă de tineri, ci va pătrunde odată cu ei și sufletul înaintașilor”....

- I.P.S. Dr. Nicolae Bălan mitropolitul Ardealului : „ În răstimpul a 140 de ani de existență, această școală a dat pe seama neamului- după un calcul făcut cu aproximație, căci arhiva Mitropoliei noastre în anul 1848 a căzut pradă focului pus de honvezii lui Kossuth, un număr de trei mii și câteva sute de învățători. Pornind de la vatra ei, acești crainici ai culturii au dus focul sacru al iubirii de neam, de limbă și de lege în păturile largi ale poporului, și prin lupta de fiecare zi împotriva celor ce voiau să ne desființeze, au ținut trează conștiința națională și nădejdea în sosirea dreptății izbăvitoare”...

Au mai vorbit despre trecutul și prezentul școlilor românești din Transilvania profesorii Gh. Maior, L.Bologa, Dr. N. Balea, Gh. Șoima

Am parcurs cu interes întreaga lucrare.

M-am oprit asupra unui Tablou cu distribuirea orelor pe anul școlar 1937/1938. Am fost plăcut surprins că pe unii profesori din acel tablou i-am cunoscut, pe unii numai din vedere, iar cu alții chiar am stat de vorbă. Pe preotul Zosim Oancea, care preda în acel an Cântări bisericești, l-am cunoscut ca preot paroh al satului Sibiel. Venise în Sibiel după ce stătuse mulți ani în închisorile din România comunistă. Vina lui era că în 1948, fiind preot la Catedrala din Sibiu și profesor de religie la câteva licee, a publicat un calendar religios la Editura arhidiecezană. Calendarul vroia să marcheze aniversarea revoluției de la 1848 în Transilvania. Din banii proveniți din vânzarea lui a creat un fond din care erau ajutate familiile celor au fost închiși pentru părerile și acțiunea lor politică. Le-a fost destul autorităților create după treizeci decembrie 1947 ca să-i intenteze un proces. Capul de acuzare era „complot împotriva statului şi ajutor economic acordat fiilor acelora – mai ales preoţi – întemniţaţi şi ei din motive politice”. Au urmat interogatorii, peste interogatorii, în cadrul cărora a fost bătut fără milă și chinuit în tot felul. Dar, după cum mărturisea mai târziu, acolo, în închisoare credința în Dumnezeu i s-a întărit, acolo a văzut minunile Domnului. Și cum să nu fie o minune faptul că într-o bună zi a simțit, datorită sunetului pașilor, că sub podea este un gol. Un coleg de suferință care purta o proteză de lemn, în locul unui picior, avea ascuns în acea proteză un cuțit pe care l-a folosit pentru a scoate scândura din podea. Acolo au găsit o Biblie. Lecturile din ea, la lumina becului care era aprins toată noaptea, i-a îmbărbătat pe deținuți și le-a întărit credința. Și cum să nu crezi că Dumnezeu i-a ajutat când în timpul unui control inopinat, un gardian a văzut Cartea sfântă, dar s-a făcut că n-o vede. Tot minune a considerat faptul că la un moment dat și-a dat seama că știe, pe de rost, toată slujba liturgică, cu toate că nu și-a propus niciodată să o memoreze. Acolo, în libertate avea cărțile de cult, le avea și aici, în memorie. Atunci când a fost arestat purta, ca întotdeauna, cusută în reverul hainei, o bucățică de cuminecătură pentru a putea împărtăși vreun eventual muribund. Având-o la el, a putut oficia și în închisoare Sfânta liturghie.
Viața grea din închisoare, suferințele de tot felul, nu l-au înverșunat deloc, nu l-au făcut să-i urască pe temniceri pentru comportarea lor. ,,asta a fost soarta mea, să duc cuvântul Domnului în închisoare, să-i alin pe oameni”

L-am cunoscut și pe profesorul de matematică Valer Olaru. Participase, în armata austro-ungară, la primul război mondial. După război, când se înființase Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj. s-a înscris la facultatea de matematică pe care a absolvit-o în trei ani. Pentru că era nevoie de intelectuali români cursurile universitare durau, pe atunci, doar trei ani. Îl vedeam, plimbându-se prin centrul Sibiului întotdeauna îmbrăcat foarte elegant.

Îl remarcam de multe ori prin centru pe profesorul, compozitorul și dirijorul, GH. Șoima prezent și el în acel „Tablou cu distribuirea orelor”. Dirija, cu mult succes, corul sindicatului învățământ. Dar dirija și corul catedralei ortodoxe.

În Tabloul absolvenților școalei pe anul 1901/1902 am găsit-o și „pe doamna ai bătrână”. Așa-i spuneau oamenii din satul Ruși învățătoarei pensionare care locuia la ei în sat. Numele ei adevărat, trecut în anuar, era Ioanovici Maria. Eram copil, n-apucasem încă să merg la școală. Întâlnindu-mă cu ea pe drum s-uitat lung la mine zicându-mi „măi copile, tu ești al Victoriei?”

I-am răspuns doar cu un „îhâ”.

- Cât mai ai până te duci la școală?

- Un an.

- Să înveți tot așa de bine, ca ea.

Da, se pare că a învățat bine și la Școala normală. O spune situația la învățătură pe anu 1925/1926 din anuar.

Tot aici în Anuar dar în clasa a 2-a îl găsesc și pe vărul meu Octavian. Îmi aduc aminte de el că tocmai se întorsese de la război. Da, de la război pentru că toți elevii, băieți, din ultima clasă a școlii normale, după 23 august 1944, au fost duși pe front ca să lupte împotriva foștilor aliați. Era jale mare pentru că aproape toți colegii lui s-au întors acasă iar el întârzia. S-a întors într-un târziu dar se scărpina într-una. Bănuiala mamei sale se adeveri, era plin de păduchi. A fost tuns la zero iar hainele spălate cu multă leșie. După ce s-au uscat au fost călcate cu tiglăzăul, așa i se zicea fierului de călcat, umplut cu jeratic.


Astăzi în localul fostei Școli Normale funcționează o școală profesională de construcții. Doar denumirea străzii pe care este amplasată, mai aduce aminte de învățământ. Se numește „Strada Pedagogilor