“Insulta, disprețul, anatema reprezintă opinia celui care o proferează, e problema lui, nu a noastră. Este posibil, la urma urmelor, ca blamul să fie îndreptățit, îl acceptăm ca atare. Cine e perfect? Și se mai poate ca să fie greșit, părtinitor, nedrept; îl lăsăm în gura celui care l-a pronunțat. Pacea noastră sufletească, destinul nostru se află în mâinile noastre. “Între dinții noștri”, bombăne fantoma țestoasei!”

veche legendă zen

Mai important decât a acționa este să-i convingi pe ceilalți să acționeze împreună cu tine. Prin eseu, îi poți determina pe cei din jurul tău să adopte atitudinile tale, prin eseu îi poți convinge pe cititori că varianta oferită de tine este cea mai bună. Eseul a reprezentat dintotdeauna cel mai direct mod prin care scriitorul își poate comunica ideile. În cazul eseului nu mai există paravane, nu mai există învelișul protector. Eseistul construiește idei și încearcă să convingă, oferă teorii și încearcă să construiască exemple pentru a le justifica. Eseul îți oferă o mai mare libertate, pentru că eseul înseamnă în primul rând idee.
Puterea exemplului este foarte importantă, de aceea, pentru a convinge, eseistul trebuie în primul rând să ofere exemple care să se circumscrie teoriilor create. În momentul în care folosești exemple, te apropii de cititor, pentru că acesta răspunde mai ușor în fața evidenței. Nu discursurile sforăitoare ne impresionează, ci evidențierea posibilităților. Un eseist bun știe că trebuie să propună soluții, să genereze acțiuni. Trebuie să îi convingi pe oameni că citindu-te vor descoperi posibilități inedite, care îi vor ajuta să-și îmbunătățească viața.
Eseistul trebuie să folosească elemente de marketing. Nu mai există învelișul protector al prozei, deci creatorul trebuie să-și asume ideile. Poți spune lucruri brutale într-un roman, pentru că oamenii îl citesc ca pe ficțiune. Însă eseistul nu se poate hazarda fără a avea argumente solide, pentru că oamenii îl tratează cu maximă seriozitate. Ceea ce este acceptabil la un poet sau la un prozator îi va dăuna eseistului. Acesta din urmă trebuie să construiască teorii viabile, care să răspundă cerințelor publicului.
Dacă vrem să transmitem mai departe ideile, trebuie să știm cum să le concepem pentru a fi atractive. Să alegem limbajul potrivit nu este ușor, însă găsirea acestuia este foarte importantă pentru text. Dacă reușim să păstrăm echilibrul între noțiunile tehnice și o exprimare atractivă, cititorul va citi cu plăcere. Oamenii au nevoie de cunonștiințe noi, însă nu vor să se împiedice de un limbaj de lemn. Exprimarea trebuie să fie naturală, cititorul trebuie să aibă impresia că se află chiar în fața creatorului. Această familiaritate este foarte importantă, pentru că ea creează legături între individ și text, ea îl personalizează pe acesta din urmă.
Eseistul, pentru a-și cuceri publicul, nu trebuie să se concentreze exclusiv pe problema analizată. Trebuie să ne gândim nu atât la eveniment în sine, cât la relația noastră personală cu evenimentul. Oamenii nu sunt interesați de principii filosofice, ci de modul în care noi ne raportăm la acele principii. Eseul nu trebuie să se rezume la a prezenta teorii sterile, pentru că oamenii îl vor respinge. Dacă vrea să se impună, eseistul trebuie să aibă grijă în primul rând de imaginea sa. Îți poți altera convingerile pentru a îți construi o imagine, îți poți adapta ideile astfel încât ele să ți se potrivească și să te ajute să păstrezi o imagine unitară.
Haosul este un element foarte important în cadrul eseului. Creatorul nu trebuie să insiste niciodată pe principii absolute, pentru că acestea nu există decât în imaginația noastră. Oamenii au înțeles că sunt liberi să aleagă, au înțeles că pot renunța fără nicio problemă la constrângerile care le-au definit pentru atâta timp viața. Nimeni nu te mai poate obliga astăzi să fii vertical, pentru că de foarte multe ori verticalitatea înseamnă încăpățânare și bigotism. Omul noului mileniu știe că părerile se schimbă foarte repede. Nu trăim într-o realitate imuabilă, ci într-o lume aflată în permanent progres. Odată ce contextul se schimbă, părerile noastre se pot modifica. A folosi fiecare element nou, a integra ideile în mozaicul nostru conceptual, înseamnă a construi o teorie viabilă, care ne poate reprezenta.
Oamenilor nu le plac ideile fixe, oamenii nu vor obsesii. Fiecare dintre noi oscilează între anumite extreme. Ne place ceva și alegem acum o variantă. Peste câteva minute însă, s-ar putea să nu mai gândim la fel și să simțim nevoia de a alege altceva. Această inconstanță este o caracteristică foarte importantă a indivizilor și nu trebuie reprimată. Este normal să îți schimbi părerile, este normal să crezi de fiecare dată altceva, în funcție de context. Natura umană nu se bazează pe etică sau pe filosofie, natura umană există în afara acestor concepte sterile. Creatorul care se încrâncenează și încearcă să-și impunăn prin forță ideile, va fi respins. Oamenii nu au nevoie de profeți ratați, ci de creatori care îi înțeleg și care le pot oferi naturalețe. Atunci când țipi, senzația inițială este de respingere. Vorbește frumos, folosește arta oratorică, și opțiunile cele mai primejdioase vor apărea viabile.
Eseul nu mai poate respecta tiparele vechi, pentru că acestea sunt astăzi inaplicabile. Societatea noastră s-a modificat în însăși esența ei, au apărut elemente complexe pe care nu le putem ignora. Dacă încercăm să construim un model fără a ține cont de constrângerile inerente sistemului de referință, vom eșua mai mult ca sigur. Înainte de a emite o teorie, trebuie să înțelegem realitatea momentului la care o emitem. Dacă nu luăm în calcul elementele recente, dacă nu ținem cont de stadiul la care a ajuns dezvoltarea, teoria noastră va fi defazată și inaplicabilă.
Scopul eseului modern este să convingă. Singurul motiv pentru care autorul scrie este dorința de a îi influența pe cei din jurul său. Arta pentru artă este un eufemism, mai ales în cazul eseului. Nu poți vorbi despre viață fără a avea o atitudine față de aceasta, nu poți rămâne rece în fața existenței. Oamenii nu vor să citească mașini, vor să citească cărți scrise de ființe vii, care trăiesc alături de ei. Un eseu în care autorul nu apare implicat este un eseu care nu va stârni discuții, este un eseu fără capacitate ontologică.
Viața este sistemul în cadrul căruia oamenii există. De aceea oamenii trebuie să țină cont de evidențele acesteia. Eseul care se adresează oamenilor trebuie să îi înțeleagă și să folosească aceste cunoștiințe pentru a îi atrage. Psihologia este foarte importantă în cazul autorului de eseu, pentru că doar prin interemediul psihologiei poți înțelege mentalitățile cititorilor tăi. Dacă nu înțelegi cum gândesc aceștia, nu te vei putea apropia de ei, pentru că nu vei ști care sunt mecanismele ființative care îi interesează.
Problemele sunt foarte multe, existenșța este diversificată. Cititorul nu este însă interesat de întreaga paletă de subiecte. El este definit sui generis ca ființă selectivă. Avem puterea de a alege ce subiecte ne interesează, de aceea creatorul trebuie să înțeleagă criteriile pe baza cărora facem această selecție. Valoarea ține doar de context, iar autorul de eseu poate să-și construiască contextul favorabil. Nimeni nu te poate opri, pentru că realitatea nu există la modul absolut. Tot ceea ce emitem sunt variante ale unor realități personale. Oamenii nu sunt impresionați de adevărul absolut, pentru că nu îl caută. Ne plac variantele, iar creatorul care vrea să ajungă la public știe să construiască variante cât mai atrăgătoare.
Referințele erau considerate în trecut partea cea mai importantă a unui eseu. Cunoașterea era în acea perioadă întemeiată pe teoriile deja acceptate. Dacă nu făceai referiri la clasici, teoria ta era respinsă. Oamenii nu avea atunci prea multe alternative, iar a învăța pe de rost noțiuni era un semn de inteligență. Astăzi, când explozia media a transformat informațiile în bunuri accesibile, accentul nu trebuie să se mai pună pe acumularea de infornații. Nu vor învinge cei care știu cel mai mult, ci cei care știu să caute. Informațiile sunt la îndemâna noastră, iată de ce vechile modele nu mai pot funcționa. Avem Internetul, imensa bază de date în care putem găsi practic orice, avem o multitudine de produse media care simplifică informația, o fac mai accesibilă. Informația care este oferită publicului într-o formă neatractivă, greoaie, va fi respinsă. Nu contează valoarea ei intrinsecă, contează aspectul. Lumea modernă este superficială aproape întotdeauna, pentru că oamenii au învățat că viața nu trebuie să fie o scrâșnire din dinți.
Pentru a scrie un eseu bun, ai nevoie de cunoștiințe solide de psihologie. Nu poți convinge oamenii dacă nu ști care sunt caracteristicile lor definitorii. Doar dacă îi înțelegi îi vei putea atrage, doar dacă accepți realitatea lor fără a o pune la îndoială vei reuși să impresionezi. Nu este vorba în acest caz de valori abstracte, de teorii inutile. Viața oamenilor poate fi explicată și înțeleasă doar prin prisma unei naturaleți ființative. Reacțiile haotice ale oamenilor sunt doar aparent lipsite de sens. Dacă accepți mecanismele simple ale societății din jurul tău, vei descoperi că fiecare acțiune poate fi explicată. Și nu totul se reduce în acest caz la cauzalitate, pentru că multe acțiuni pot fi explicate prin simpla dorință arbitrară a celui ce acționează. A vrea sau a nu vrea, iată ideile principale care stau la baza acțiunii umane.
Eseistul trebuie să înțeleagă că oamenilor le plac alibiurile. Ne place să ne amăgim, simțim nevoia să ne justificăm. Deși acțiunile noastre sunt acte pure de voință, avem tendiința de a construi iluzii care să le explice și să le valideze. Iată de ce, când scrie un eseu, autorul nu trebuie să neglijeze asta. Să nu își construiască el alibiuri, ci să le ofere cititorilor. Vei aprecia textul care îți validează comportamentul, vei cumpăra o carte care vorbește despre greșelile tale și îți spune că e bine, nu contează cu adevărat, e bine...
A convinge nu este ușor. Una dintre caracteristicile de bază ale ființei umane este mândria. Suntem aroganți în esență, de aceea ne deranjează atunci când cineva ne demonstrează că greșim. Respingem, suntem gata să mergem până la capăt deși știm că facem o eroare. Ființa umană își asumă, cel puțin în cadru social, un comportament de fațadă. Eseistul trebuie să fie capabil să îl depășească, fără însă a îl condamna, trebuie să pătrundă dincolo de aroganță, înțelegând-o și acceptând-o în prealabil, pentru a identifica adevăratul sistem filosofic al indivizilor. Nu contează ceea ce credem noi că este corect, contează ceea ce apreciază publicul. Dacă vrem să îi înțelegem pe aceștia, trebuie să acceptăm că au dreptate într-o oarecare măsură.
A contesta simboluri actuale înseamnă a-ți asuma riscuri. Oamenii sunt mai puțini interesați de trecut, pentru că acesta nu le mai poate oferi nimic din punct de vedere ontologic. Prezentul însă este important, pentru că viața mustește în jurul nostru și ne influențează decisiv. Fiecare gest are consecințe, de multe ori nebănuite. De aceea, atunci când lovim în simbolurile noului mileniu, lovim în oamenii de lângă noi. A ataca tradiția este în multe situații acceptabil, pentru că aceasta nu mai are legături puternice cu prezentul. Oamenilor le plac tradițiile, însă se folosesc de ele ca mici ciudățenii, ca mici elemente exotice. Miturile actuale însă definesc indivizii, care se simt lezați atunci când le ataci. Dacă lovești în filosofia sa de viață, omul se va îndepărta. Iată de ce eseistul bun știe cum să-și construiască teoriile pe baza unui fond ideatic actual, în care cititorii săi să se poată regăsi. Dacă îi ataci, dacă dovedești intoleranță, aceștia te vor ataca la rândul lor. Iar intoleranța cititorilor este cea mai mare amenințare pentru un scriitor. Dacă nu ești citit, scrii degeaba!
Eseul astăzi nu trebuie să se rezume la o simplă expunere sterilă. Foaia de hârtie nu mai ajunge, scriitorul care vrea să se impună trebuie să folosească la maximum resursele aflate la dispoziția sa. Internetul este indispensabil, pentru că în formă online eseul poate ajunge departe. Audiențele la care poate ajunge un astfel de produs în format oline depășesc cu mult posibilitățile print. Varianta tipărită, pentru a vinde, trebuie să fie însoțită de campanii mediatice adecvate, care pot găsi în Internet un vehicul foarte important.
Conferințele reprezintă de asemenea o parte foarte importantă a popularizării unui eseu. Autorul care știe să vorbească va reuși să ajungă la inimile cititorilor săi. Un eseu nu se va putea ridica niciodată la nivelul unei conferințe, pentru că spontaneitatea acesteia din urmă o definește în esență. Este greu pentru un text să apară familiar, însă autorul poate face asta în fața cititorilor săi. Cuvintele capătă putere atunci când sunt însoțite de gesturi, de un exemplu personal. Este mai greu să ignori ceea ce spune omul din fața ta decât ceea ce scrie într-o carte. Iată de ce eseistul trebuie să provoace discuții, să participe la dezbateri, să argumenteze spontan, pe baza feedbackului primit de la interlocutorii săi. Asta nu va putea fi făcut prin intermediul unei cărți, pentru că în cazul acesta feedbackul este greoi și ineficient. Nu avem nevoie de campanii complexe, ci de interacțiune. Oamenii reacționează mai ușor atunci când te aflii în fața lor, pentru că îți poți folosi întreg arsenalul propagandistic.
Propagandă. Iată la ce se reduce până la urmă eseul modern. Nu este nimic mistic, nu este nimic special. Trebuie să îi convingi pe oameni că varianta ta este cea mai bună, trebuie să îi faci să-ți îmbrățișeze realitatea. Cu toții existăm într-un context bine stabilit, iar eseistul se joacă în cadrul acestor limite, încercând să ne facă să uităm de existența lor. Demonstrându-ne că putem reuși aplicând modelul său, eseistul influențează lumea care îl înconjoară. Dacă textul nu se concretizează, el este inutil. Scriitorul care nu dorește să transforme lumea scrie degeaba. Doar cei care își doresc cu adevărat puterea vor ajunge să o aibă, doar cei care vor să ajungă în vârf au șanse să o facă. Ceilalți nu pot decât să spere că la un moment dat norocul le va surâde.
În lumea modernă, eseistul, dacă vrea să fie apreciat, nu trebuie să lase nimic la voia întâmplării. Nu îți poți permite să ignori detaliile, pentru că de acestea depinde reușita textului. Exprimarea trebuie să varieze, pentru că pendularea coerentă între registrele stilistice îți asigură o arie mai largă de publicuri. Temele atacate trebuie să acopere cât mai multe subiecte. Nu te axa pe un singur element, nu foarte mulți cititori pot fi preocupați de el. Oamenii nu vor elemente dispersate, ci un mozaic din care să poată alege ceea ce le convine. Dacă te încrâncenezi pe câteva detalii, îți vei pierde o mare parte din cititori, cei care nu sunt interesați de detaliile analizate. Atinge cât mai multe elemente și vei atrage mai mulți cititori. Nu trebuie să aprofundezi foarte mult, subiectele nu trebuie tratate exhaustiv. Oamenii au nevoie de pseudoinformații, de o privire superficială care să le satisfacă curiozitatea. Nu vrem să știm detaliile în amănunt, pentru că acelea pot fi descoperite atunci când este cu adevărat nevoie. Eseistul nu trebuie să devină scolastic, nu trebuie să-și plictisească cititorii cu informații sau referințe în exces. Scriitorul de succes știe să ofere puțin, să îi lase pe oameni să meargă mai departe, să construiască pe fundația pe care el le-a pus-o la dispoziție. Nu impui un model, ci îl convingi pe cititor că are numai de câștigat dacă acceptă să îl privească.
Cei care atacă trebuie să o facă degajat și bazându-se pe argumente solide. Încrâncenarea este respinsă. Fiecare dintre noi are problemele sale, de aceea a te focaliza exclusiv asupra celorlalți înseamnă a aluneca în ridicol. Ura nu are ce căuta într-un eseu, pentru că ura nu le este familiară oamenilor. Nu vrem să urâm, pentru că sentimentele negative nu ne fac bine. Ne plac finalurile pozitive, ne plac construcțiile impunătoare. Nu vrem să vedem cum edificiile se prăbușesc, vrem să vedem cum alte și alte simboluri sunt ridicate. Nu avem nevoie de nihiliști care să ne conteste modul de viață, avem nevoie de oameni care să ne facă să înțelegem că putem să trăim mai bine. Atitudinea pozitivă este singura care ne poate îmbogăți existența, de aceea profeții nu mai sunt astăzi ascultați.
Starea de detașare care începe să devină o caracteristică a omului modern reprezintă un mare dezavantaj pentru eseist. Era ușor să îi convingi pe oamenii trecutului. Era îndeajuns mărturia unui copil pentru a omorî o presupusă vrăjitoare, era îndeajuns o acuzație pentru a destabiliza un sistem. Atunci era ușor pentru că oamenii funcționau în lipsa unor elemente esențiale. Ei nu știau că există mai multe variante, nu înțelegeau că posibilitățile sunt practic nelimitate. Astăzi însă, când oamenii au numeroase surse de informare și pot alege în cunoștiință de cauză, a ataca pe baza unor simple supoziții înseamnă a transforma întregul demers într-un simplu puseu emotiv.
Nu trebuie să te implicit în conflicte, nu trebuie să fii încrâncenat. A te dezvălui ca un om violent care vrea numai să urască înseamnă a atenta încă din start la integritatea discursului tău. Nu îi ascultăm pe cei care încearcă să ne sufoce cu acuzații, îi respingem pe cei care lasă trăirile să le afecteze munca. Oamenii vor profesioniști, pentru că viitorul aparține acestora. Existăm într-un organism social bine pus la punct, unde cei care nu pot oferi randament nu au ce căuta.
Pentru a se apropria de publicurile sale, un eseist trebuie să fie în permanență la curent cu ce se întâmplă în jurul său. Doar dacă înțelegi viața vei putea să vorbești despre ea. Eseistul trebuie să știe câte puțin din fiecare domeniu, trebuie să fie la curent cu noutățile, să înțeleagă metamorfozele prin care trece societatea noastră. Dacă scrii astăzi despre ce se întâmplă astăzi, textul tău va fi apreciat și citit, dacă scrii astăzi despre ce s-a întâmplat acum o săptămână, oamenii vor fi deranjați. Nu încercați să îi păcăliți pe cititori, pentru că aceștia nu se vor mai întoarce. Vorbiți pentru ei, scrieți pentru ei, acceptați-le nevoile. Doar așa veți reuși să îi impresionați, să îi fidelizați. Construiți teorii care pot fi aplicate, convingeți-i pe oameni că au de ce să vă citească. Nu idei sterile, ci efecte, nu promisiuni, ci certitudini!
Societatea actuală se bazează pe un amestec inepuizabil. Elementele se întrepătrund, filmul reflectă viața, literatura se transformă în divertisment, muzica devine o afacere, iar informația devine elementul cel mai important. Toate aceste idei reprezintă fundamentul produsului mass-media. Astăzi, nu avem de ce să vorbim despre valoare, ci despre campanii inspirate de marketing, nu trebuie să vorbim despre profunzime, ci despre vizibilitate. Eseul, pentru a reuși să se impună, trebuie să folosească elemente de publicitate, trebuie să ajungă la cititor într-un mod natural, lipsit de prejudecăți. Nimic nu este inutil, fiecare element poate provoca o reacție. A ignora detaliile înseamnă a renunța de bună voie la o parte foarte importantă a creației. Nu peisajul în ansamblul său contează, ci câteva detalii, iată lecția pe care cititorii o tot repetă. Nu contează ce a vrut să spună autorul, ci ce înțeleg oamenii. Dacă ei pricep altceva, dacă mesajul este distorsionat, este exclusiv vina celui care încearcă să-l transmită.
Eseiștii nu mai pot evita astăzi temele de interes general. Există simboluri ale globalizării pe care trebuie să le înțelegem, există un mozaic actual în cadrul căruia trebuie să fim capabili să ființăm. Să ne referim la filmele pe care le văd contemporanii noștri, la cărțile pe care ei le citesc, la muzica pe care o ascultă, la evenimentele care le marchează existența. Chiar dacă nu acceptăm asta, și noi la rândul nostru suntem simplii oameni, preocupați de aceleași banalități și martorii acelorași episoade. Dacă ne vom întemeia eseul pe astfel de exemple, oamenii vor fi atrași de stilul nostru, se vor regăsi în text și se vor întoarce. Eseul care oferă viață va fi apreciat, pentru că cea mai mare minune este însăși existența. Restul, sunt doar teorii, care pălesc în fața unui apus de soare sau în fața unui zâmbet.
Pentru a scrie bine, eseistul trebuie să înțeleagă că nu înseamnă prea mult. Nu suntem ființe speciale, oamenii nu trebuie să ne asculte, nimeni nu depinde de cuvintele noastre. Și iată cum așa dispare și presiunea. Nu avem o misiune sacră, nu trebuie să ne individualizăm ca și profeți. Este îndeajuns să scriem și să încercăm să convingem. Pentru că oricâtă atenție ne-ar da oamenii, la sfârșitul zilei, fiecare dintre noi se retrage în individualitatea sa. Nu poți trăi prin ceilalți la fel cum nici ceilalți nu te pot ajuta să trăiești. Interacționăm, însă această acțiune nu ne poate defini în totalitate. A accepta că nu însemni prea mult îți oferă o poziție privilegiată. Înțelege că nu există sentințe definitive, înțelege că valorile imuabile sunt strict apanajul teoriei și vei învăța să trăiești, vei învăța să te bucuri de viață.
Pentru a putea să impresioneze, eseistul trebuie să ofere viață. Exemplele sunt cel mai important element al unui eseu modern. Poți cita alți autori, care se circumscriu temei abordate. Astfel, îi vei face pe oameni curioși, îi vei împinge să meargă mai departe. Iar eventualul efect pozitiv al descoperirii pe care ei o vor face se va extinde automat asupra propriei tale lucrări. Exemplifică prin scurte anecdote. Acestea oferă forță textului, pentru că reliefează implicațiile inerente cuvintelor. Dacă oamenii constată că acele teorii au legătură cu viața lor, le vor citi. Suntem egoiști în esență și nu ne interesează cu adevărat decât ceea ce are legătură cu noi. Altfel, ne mulțumim să închidem cartea și să trecem la lucruri mai interesante.
Astăzi eseiștii, pentru a se impune, trebuie să aibă vizibilitate. O carte care nu stârnește controverse nu va reuși să iasă în față, o carte care nu îi convinge pe cititori să comenteze nu înseamnă nimic. Nu îți lasă cititorii să treacă peste text, provoacă-i, oferă-le un prilej de dezbatere. Eseul trebuie să incite, fără însă a enerva. Publicul trebuie să primească ceea ce vrea să primească, fără ifose din partea creatorului. Nu mai avem timp să ne plângem de milă, viitorul aparține oamenilor puternici care știu să își facă meseria. A scrie este o meserie la fel ca oricare alta, iar eseistul trebuie să accepte asta pentru a putea fi obiectiv și la obiect.
Calmul este foarte important. Dacă nu există în cazul eseistului, trebuie mimat. De asemenea, dacă autorul insistă să impresioneze prin implicare, trebuie să o construiască foarte atent. Astăzi nu mai poate fi vorba despre senzații autentice în cazul creatorilor, pentru că nu îți poți permite să depinzi de inspirație, nu îți poți permite să te bazezi pe astfel de elemente volatile. Dacă un text are nevoie de gravitate, trebuie să o construiești, dacă un text are nevoie de patetism, el trebuie oferit. Nu este vorba de artă, este vorba de rețete încercate de atâtea și atâtea ori. Există o anumită logică a naturalului actual peste care eseistul nu trebuie să treacă. Nu putem scrie despre orice pretinzând atenție. Astăzi un subiect poate fi interesant, însă mâine aceeași informație poate fi total inutilă. Dacă vrem să fim apreciați, trebuie să ținem cont de aceste fluctuații și să învățăm să anticipăm evenimentele. Un eseist comentează realitatea, își construiește raționamentele plecând de la ea. Fără a o înțelege, fără a fi la curent cu metamorfozele ei, demersul este sortit încă din start eșecului.
Eseul este un produs, iar autorul său trebuie să țină cont de cerințele pieții. Vei reuși să te impui atunci când cuvintele tale vor umple un spațiu liber. Privește în jurul tău. Dacă punctul de vedere oficial este întâmpinat cu scepticism de public, există o posibilitate de a te situa în opoziție. Dacă însă opoziția este în agonie, nu încerca să o revigorezi, ci transformă puterea, oferă-i alte valențe. Eseistul priceput știe când și cum trebuie să-și șlefuiască opiniile, pentru că acestea nu îi aparțin. Nu vorbi despre ceea ce crezi tu, pentru că oamenii sunt interesați de ceea ce cred ei. Învață să afli părerea oamenilor și vei ști cum să abordezi problemele, află părerea majorității și potențeaz-o pentru a face un pas mai departe. Eseistul apreciat este cel care vorbește pentru cât mai mulți dintre noi!
Eseul este astăzi greu de scris, pentru că nu poate concura de pe poziții egale cu proza. Un roman este mult mai ușor de citit, pentru că romanul nu este tributar niciunui principiu. Nu trebuie să rămâi coerent pe parcursul unui roman, însă ideile din cadrul unui eseu trebuie să fie logice. Există mult mai multe constrângeri în cazul acestuia din urmă, de aceea autorul de eseu trebuie să își aleagă temele cu atenție. Există anumite subiecte care îți permit o abordare spectaculoasă, iar astfel te poți apropia de cititor. Nu orice eveniment poate fi tratat în cadrul unui eseu, pentru că oamenii nu sunt interesați decât de anumite elemente ale vieții lor.
Dacă vrei să fii apreciat, trebuie să te apropii cu eseul de proză. Exemplele sunt foarte importante, pentru că potențează ideile filosofice. Doar astfel oamenii vor vedea că ideile expuse acolo au corespondent în lumea reală, doar astfel eseul va căpăta forță. Dacă nu încerci să te apropii de oameni printr-o exprimare frustă, lipsită de sforțări intelectuale inutile, aceștia te vor respinge.
Pentru a se impune, eseul trebuie să abordeze teme naturale. Perspectiva pe care autorul o dezvăluie trebuie să fie firească, apropiată cititorilor. Nu spune care este părerea ta, pentru că aceasta nu contează. Vorbește din punctul de vedere al cititorilor tăi și vei reuși să impresionezi. Oamenii apreciază atunci când se regăsesc în ceea ce aud, de aceea vom savura un eseu care ne vorbește despre lumea din jurul nostru.
Astăzi eseul a devenit, prin capacitatea sa formativă, foarte important. Poți influența printr-un eseu bine scris, poți convinge, dacă reușești să-ți adaptezi pledoaria și să ataci subiectele într-o manieră coerentă. Multe dintre evenimentele recente au la bază concepții mai mult sau mai puțin filosofice. Până la urmă, cărțile “sfinte” (Coranul, Biblia, Tora etc) de la care pleacă astăzi majoritatea conflictelor sunt în esență doar niște eseuri complexe. Impactul lor pe parcursul istoriei trebuie studiat, pentru că iată cuvintele devin de multe ori o armă. Eseistul trebuie să încerce să convingă, nu prin valoarea intrinsecă a ideilor exprimate, ci prin modul de aranjare. Construim un mozaic, care trebuie să arate bine, chiar dacă poate noi îl considerăm instabil. În primul rând trebuie să îndeplinim aparențele, pentru că oamenii aleg aproape întotdeauna pe baza acestora.
Profilul gânditorului modern s-a modificat foarte mult pe parcursul ultimilor ani. Dacă în prima jumătate a secolului 20 lumea era impresionată de discursivitate, de teorii grandioase și de tehnică în sine, astăzi oamenii cred în imagini, în aplicabilitatea teoriilor, în indivizi care reușesc să se impună. Scandalul este foarte important pentru un eseist, fă-i pe oamenii să discute și vei reuși să le atragi atenția. Creatorul astăzi, pentru a reuși să se impună, trebuie să creeze în jurul său o furtună media. Doar astfel își poate transmite mesajul mai departe, doar printr-o îmbinare a diferitelor forme de exprimare poate reuși el să se impună.
Marii eseiști de astăzi sunt înconjurați aproape de fiecare dată de scandal. Atunci când evenimentele capătă proporții, oamenii vor să știe mai mult. Ne plac scandalurile, vrem să descoperim fiecare întâmplare, să vedem ce se ascunde în spatele celor din fața noastră. Cei ale căror cuvinte înseamnă astăzi ceva sunt oamenii care au reușit să ofere exemple, cei care i-au afectat pe cei din jurul lor. Vom asculta dacă cel care vorbește ne poate afecta viața, vom asculta dacă acele teorii sunt autentice.
Vechile modele au devenit inaplicabile. Valoarea lor contextuală este foarte mică, pentru că societatea de astăzi nu mai oferă contextul necesar. Heiddegger, Kant, Hegel, Lao Zi, Buddha, aparțin trecutului. Ei și mulții alții aidoma lor au reprezentat puncte de plecare. Contribuția lor nu poate fi negată, pentru că multe dintre idei sunt încă aplicabile. Însă per total, astăzi, sistemele create de acești gânditori nu se mai potrivesc cu realitatea, nu mai sunt actuale. Astăzi societatea se bazează pe alte simboluri, oamenii au mult mai multe posibilități pentru a ajunge la informație. Eseistul astăzi nu trebuie să fie ca eseistul trecutului. Doar dacă suntem ancorați în realitate vom reuși să devenim populari, doar dacă înțelegem referințele diverse care ne caracterizează viața vom reuși să ne apropiem de publicurile țintă.
Unul dintre primii gânditori moderni care au reușit să șocheze prin teoriile sale a fost Salman Rushdie. În cartea “Versete satanice”, acesta atacă religia islamică, satirizând motivele centrale ale acesteia. Ca un răspuns la acest roman, ayatolahul Khomeini a emis o fatwa, condamnându-l pe Rushdie la moarte. Autorul britanic de origine indiană a luptat mai apoi prin eseurile sale împotriva bigotismului, explicând că fanatismul religios nu va fi niciodată soluția. Astăzi acționăm sub impulsul momentului, însă viitorul ne va demonstra că acțiunile noastre erau ridicole. Rushdie a reușit să tragă un semnal de alarmă, iar eseurile sale reușesc să sfideze amenințările care pun la îndoială însăși fundamentul societății noastre.
Un alt autor apreciat, în fapt un adevărat fenomen media, a fost și este chiar și postum, Osho. Învățatul indian a devenit în scurt timp un lider spiritual, reușind să-și creeze foarte mulți discipoli prin forța cuvintelor sale. Cărțile publicate în milioane de exemplare, de fapt simple transcrieri ale discursurilor sale, surprind prin vitalitate. Osho știa să folosească puterea exemplului, știa să se adreseze direct oamenilor, fără o complexitate metafizică desuetă. Teoriile sale erau primite firesc de către public, care simțea că poate să aleagă. Iată de ce oamenii îl urmau, iată de ce acționăm atunci când avem impresia că ține exclusiv de decizia noastră.
În Europa, unul dintre cei mai apreciați gânditori astăzi este Pascal Bruckner. Romancier, critic literar, Bruckner este o personalitate inedită, reușind să stârnească polemici aprinse prin intermediul eseurilor sale. Refuzând să se complacă în clișeele specifice gândirii puritane, Bruckner atacă tarele societății europene, așezând în antiteză modelul american. Luciditatea de care dă dovadă, critica acidă pe care o realizează și numeroasele exemple prin care își argumentează poziția, îl transformă pe Bruckner într-un eseist apreciat. Înveți foarte multe, referințele se succed foarte repede. Autorul francez reușește să surprindă încă și încă o dată, înțelegând realitatea din perspectiva unui om modern, care nu se teme să își asume modernitatea. Avem nevoie de oameni care nu simt nevoia să se scuze, avem nevoie de oameni care sunt mândri să fie moderni. Respectul de sine este, așa cum spune Bruckner, una dintre ultimele șanse ale europenilor, care trebuie să își folosească la maximum potențialul, pentru a reuși să concureze de pe poziții apropiate cu marile puteri de la vest și est.
Este greu să identificăm astăzi eseiști, pentru că eseul trebuie să amestece cu celelalte genuri literare pentru a putea să supraviețuiască. Descoperim eseuri în proză, pentru că autorii au numeroase pasaje în care își expun viziunea asupra lumii. Literatura viitorului trebuie să ne ofere un amestec din care fiecare să poată să rămână cu informații. Poți înțelege mai ușor o teorie politică din câteva pagini de roman unde autorul o pune în aplicare, poți învăța mult mai mult detalii tehnice dintr-o lucrare în proză bine documentată.
Eseul în sine, ca specie literară, poate avea un impact foarte mare, însă trebuie să fie construit cu migală. Fiecare cuvânt înseamnă ceva, pentru că psihologia utilizatorului este importantă. Oamenii se pot simți respinși de cel mai mic detaliu, fără să își dea seama de asta. Dacă vrem să reușim să scriem pentru ei, trebuie să îi înțelegem și să acționăm în consecință. Eseul este aidoma unei campanii publicitare. Trebuie să descoperi elementele care îl pot atrage pe cititor și să te axezi pe ele, pentru că doar acestea contează. Oamenii nu sunt preocupați de toate detaliile, pentru că nimeni nu are timp să se gândească la tot. Vrem să vedem vârfurile, vrem să descoperim părțile frumoase. Eseistul, dacă vrea să se impună, trebuie să-și modeleze ideile. Fanatismul nu are ce căuta în eseul modern, pentru că astăzi fanatismul nu mai poate fi justificat. Lumea este plină de victimele fanatismului, iar oamenii pur și simplu s-au săturat de ideile mărețe care ascund în spatele lor distrugere. Spune cu glas apăsat ceea ce este evident și nimeni nu va avea ce să îți reproșeze. Să nu mai construim teorii fantasmagorice, ci să redăm viața din jurul nostru, să încercăm să ne potențăm existența.
Eseul trebuie să impresioneze. Convingi doar atunci când reușești să impresionezi. Nimeni nu este atras de personalități banale, cu toții vrem strălucire. Societatea mileniului trei se mișcă foarte repede, nu mai are timp pentru culori palide. Vrem elemente stridente, vrem senzație împinsă la extrem. Eseul trebuie să se muleze pe aceste dorințe ale omului modern. Nu reușesc să convingă decât cei care înțeleg evidența. Dacă vrem să avem ceva de spus, trebuie să știm cum anume să o spunem. Eseistul trebuie să dorească faimă, pentru că doar dacă ajungi o persoană importantă vei reuși să convingi prin cuvintele tale. Iar a convinge trebuie să fie până la urmă scopul oricărui eseist. Vrei să le demonstrezi oamenilor că varianta ta este cea corectă, vrei ca mesajul tău să ajungă cât mai departe.
Societatea noastră se află în permanentă schimbare. În acest context, eseul, scris într-un mod profesionist, poate deveni un factor important. Poți convinge prin intermediul cuvintelor, trebuie să știi cui te adresezi și, mai ales, ce vrei să spui cu adevărat!