Sincer!? Nu mă mai miră nimic.
Am devenit imun la depresiile necontrolate ale românilor, la căderile intenționate în gol, la aruncatul cu privirea în ograda vecinului, la bârfele despre cei care reușesc la extreme (ajung în topul bogaților sau falimentează), la nurii vedetelor autohtone, la prolifica inteligență artificială a politicienilor (la putere sau în opoziție), la bunele intenții ale amicilor mei, la ”susținerea” gratuită oferită de opozanții mei.

Sunt saturat de poveștile glorioase ale unei istorii care ne condamnă, de aplecarea spre fatalitate a vârfurilor societății civile, de lipsa de rațiune a celor care pot influența viitorul națiunii, de penuria de scriitori ratați și îmbălsămați prematur în Uniunea Scriitorilor, de ziariștii compromiși de presa de interes, de lipsa de viziune a impotenților analiști de piață, de ironia ieftină și suburbană agreată de producătorii și consumatorii TV.

Zâmbesc tâmp privind la compromisurile blătuite de marii jucători ai globalizării. De ceva vreme nu mă mai impresionează activitatea Crucii Roșii, Green Peace sau Armata Salvării.

Sportul nu mai are nimic în comun cu performanța.

Divinitatea nu mai are încredere în soboarele de farisei, iar pustnicii preferă agonia singurătății decât tămăduirea sufletelor în masă.

Băile președințiale și ministeriale în mulțime, crimele odioase trase la același indigo expirat din antichitate, revoluția sexuală aprofundată de la Adam și Eva încoace îmi repugnă precum efectul de seră.

Adicția de aviditate, gesturile caritabile masonice și jocurile de interese mascate de divina comedie aplicată prin aligherismul unor provinciali de la nord de Dunăre îmi păstrează activă indiferența.

Lipsa de maturitate a contemporanilor nu va permite niciodată vreunuia dintre noi să iasă cu ceva în evidență. Să renunțe la anonimat. Canoanele sunt stabilite dinainte și trebuie respectate cu sfințenie.

Ce ne deosebește de restul umanității?

Depresia! Ni se potrivește perfect! Depresia românului este unică, autentică și plină de originalitate. Avem în sânge vocația ratării! Ne permitem să fim depresivi și să ne autentificăm unicitatea. Numai datorită depresiei reușim să oscilăm între eșecurile sinucigașilor și reușitele olimpicilor români. Dacă s-ar acorda premii pentru cea mai desăvârșită depresie ne-am asigura pentru eternitate laurii.