Atunci cand lumina si luminatorii au fost create de Dumnezeu, s-a declansat si opusul lor, intunericul. Din ,,Nimic’’ din ,,Necuvant’’ s-au declansat toate opusele celor care le-a creat Dumnezeu prin ,,Iesirea din Sine’’, asa incat putem spune ca ,,Necuvantul’’ este ,,tata’’ al tuturor opuselor celor vazute si nevazute.
Pentru a intelege pe deplin ,,Nimicul’’ ca ,,Necuvant’’, ca si ceva diferit de Dumnezeu, ca declansator al tuturor opuselor, reluam nuantat argumentatia de mai sus. Cand Dumnezeu isi era suficient siesi, nimicul nu avea sens sa existe.
Numai atunci cand Iubirea-Libertate s-a manifestat in Creatie, s-a putut declansa Nimicul ca un ceva ramas,
necreat ,,in afara Creatiei’’. El ,,a inceput sa fie’’ si sa aiba sens numai atunci cand Iubirea-Libertate s-a manifestat.
,,Nimicul’’ este nascut, decurge din acel ,,Afara-de-Dumnezeu’’, in acelasi ,,timp-0’’ in care Dumnezeu a ,,iesit’’ din sine, declansand procesul creatiei.
Ca si ,,Necuvantul’’, acel ,,Afara-de-Dumnezeu’’este tatal ,,Nimicului’’ ce a ,,inceput sa fie’’ o data cu procesul de Creatie.
Aparitia conceptului de ,,Nimic’’ a lasat un spatiu de manifestare, de ,,trezire’’ a tuturor opuselor oricaror lucruri, fiinte, fenomene create de Dumnezeu. Dumnezeu este acela care ,,a facut sa fie’’ a ivit nimicul, a fost cauza manifestarii nimicului, golului ce urma sa fie umplut de opusele, perechile negative ale tuturor celor create. Pana atunci nimicul nu era decat un ,,Afara-de-Dumnezeu’’. Dumnezeu s-a folosit de ,,Nimic’’pentru ,,a face sa fie -Ceva’’, adica lumea.
Aici ne despartim si ne delimitam foarte clar de acei teologi si filosofi care spun ca Dumnezeu a facut lumea din ,,Nimic’’. Nu. Dumnezeu a facut lumea din Sinea Sa, pana la Creatie, nemanifestata. Dumnezeu facand ,,ceva’’, adica lumea, implicit, ca opus a ceva, a facut sa fie Nimicul.
Nu Dumnezeu a facut Nimicul-ar fi o contradictie in termeni-ci Dumnezeu a ,,lasat sa fie Nimicul’’, ceea ce este cu totul altceva.
Nimicul ,,s-a intamplat sa fie’’ dar nu din Intamplare, ca un ,,afara-de-Creatie’’, ca un alt-ceva al Creatiei, declansat, ,,cauzat’’ de Dumnezeul-Iubire-Libertate.
Declansat firesc din Creatie, implicit si implicat acesteia, in acelasi ,,netimp’’ necuvant si punct in negura increatului, Nimicul a fost utilizat de Dumnezeu in procesul Creatiei, Nimic ca si opus a Ceva care este. De la opus a Ceva care este, Dumnezeu a utilizat Nimicul ca precursor al opusului tuturor lucrurilor.
Un lucru fara opusul sau nu are sens, nu se poate defini. Si daca un lucru nu se poate defini, el nu are o valoare, practic nu exista.
De aceea notiunea de opus este fundamentala in a defini temeiul unui lucru, importanta pe care o are in procesul creatiei, in organizarea universului, in intregul lant cauzal, ce duce spre entropia finala.
Tot ceea ce exista de cand a aparut ,,Timpul’’ trebuie sa aiba o finalitate mantuitoare, deoarece a fost creat de Dumnezeu, si numai acesta ii da valoare de existenta.
Pentru imaginea sferica a lucrului creat si pentru a-i fi concreatizata valoarea de existenta trebuie ca acesta sa poarte un nume pentru a fi utilizat intr-un limbaj articulat, conditie sine qua non aparitiei fiintelor rationale. Numele lucrului implica si opusul lui ca nume si ca lucru in sine.
,,La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul’’ (Facerea 1,1). Facerea unui cer implica facerea unui pamant, opusul lui, corespondentul de drept si de fapt. Un cer singur e un cer absurd, daca nu este insotit de un pamant. Ajungem prin acest cuvant miraculos, tainic, divin, ,,insotire’’ sa intelegem notiunea de opus prin aceea de ,,pereche’’.
In acceptiunea noastra opus nu are nimic de a face cu extremul sau contra (impotriva) un fel de ,,minus’’ impotriva unui ,,plus’’ sau in sensul asa-zis modern de ,,opozitie’’ si alte asemenea.
Pentru ceea ce dorim sa prezentam, opusul trebuie inteles ca pereche. Perechea presupune insotire, iar insotirea se produce printr-un sentiment. Sentimentul care sta la baza insotirii, a ideii primordiale de ,,pereche’’, de ,,opus’’ este Iubirea.