O noțiune de conduită revine în atenția marelui public: respectul. Jurnaliști, editori, filosofi, critici literari, chiar și (ce surpriză!) politicieni analizează și discută în ultimul timp tot mai des și mai convingător (uneori!) despre necesitatea și multiplele fațete ale RESPECT-ului. In primul moment s-ar putea crede că a fi respectat și a respecta lumea din jur se subînțelege și în nici un caz nu este nevoie de analize și experimente complicate sau de specialiști avizați.

Richard Sennett, important și disputat sociolog american a prezentat în urmă cu câțiva ani studiul "Respect in a World of Unequality“, aparut în toamna trecută în traducere germană la editura Berlin, sub titlul – “Respectul într-o lume nedreaptă”, sau mai bine spus, într-o lume în care nici azi nu toți oamenii dispun de aceleași drepturi, nefiind recunoscuți ca membrii egali într-o lume globalizată (și mai ales grăbită).

Studiul lui Richard Sennett a amplificat discuțiile cu privire la schimbarea valorilor tradiționale, din care face parte și respectul, pe cât de abstract pe atât de necesar și fără de care, chiar și acest nou mileniu cât ar fi de supratehnicizat, nu va face față imperativelor timpului, valorile umane neputând fi înlocuite de nici un sistem electronic.

„Respectul“ este un instrument social esențial. Este asemenea unui condiment fără de care nici o activitate umană ori eveniment social nu poate fi dus la bun sfârșit. Doar acele acțiuni bazate pe o ținută respectuoasa, este de părere autorul, le percepem ca valori importante pentru noi .

Dificultatea însă și absoluta necesitate a acestui sistem valoric de comunicare începe în spațiile exterioare lumii personale, pe care fiecare dintre noi le traversează cu sau fără voie zilnic. Pentru a ne simți bine, să ne simțim cum s-ar spune "acasă" oriunde am fi, nu ar trebui decât sa fim respectați și să respectăm la rândul nostru tot ce ne înconjoară, fără eforturi de reactivare în memorie a sistemului valoric în care existăm. Pe scurt, să nu ne simțim obligați ci să reacționăm de la sine respectuos, ca și cum, exemplifică R. Sennett, strada dintr-un oraș necunoscut ar fi strada noastră de acasă.

Richard Sennett alege ca exemplu lumea muzicii pentru a defini noțiunea de „respect“. Nici talentul și nici personalitatea unui solist nu sunt suficiente pentru ca un concert să convingă auditoriul, ci respectul pe care și-l arată interpreții reciproc, și apoi ținuta întregii orchestre față de piesa interpretată, muzica și transpunerea exactă a compoziției fiind mult mai importante decât oricare dintre soliști.

Această trăsătură abstractă, ce duce la reușita unui concert, ar trebui reactivată și în alte domenii, ca de pildă în economie, în politică, și în diferitele relații dintre diversele națiuni. Fără o constantă atmosferă respectuoasă între cetățenii unui popor, fără o revenire la relații respectuoase în relațiile economice și politice dintr-o țară, noua lume globalizată nu are mari șanse de reușită.

Richard Sennett este de părere că există trei forme în care o societate poate forma caracterul individual pentru ca în final , acesta să fie respectat de comunitate.

In primul rând, va fi respectată orice persoană care reușește perfecționarea propriului talent. Cei care își ignoră talentul, vor fi la rândul lor ignorați de comunitate.

Pentru a fi respectați suntem obligați încă din antichitate sa ne îngrijim de noi înșine. E adevărat, ca în urma cu 2000 de ani era vorba de învingerea durerii ori a dorințelor personale.

Pentru a fi respectat Augustinus propovaduia învingerea păcatelor, iar pentru Machiavelli cei ce inspirau teamă erau demni de tot respectul.
De-a lungul secolelor respectat de comunitate era cel care la vârsta maturității se încadra în ritualurile binecunoscute, cel care nu era o povară pentru nimeni și mai ales nu avea pretenții nejustificate.

În ultima instanță sunt respectați toți cei care își dedică existența binelui comun, cei care se implică în structurile sociale și sprijină evoluția pozitivă a societății. Dar pentru a da, scrie Sennett, trebuie să ai.

Evident că aceste trei căi, nu sunt egale pentru toți. Cei care din pornire nu au posibilitatea de a evolua conform talentului, care nu vor ieși din comun datorită calităților și nu vor stăpâni simbolurile tradiționale, aceia nu vor fi respectați de comunitate, crede autorul.

Richard Sennett consideră că trebuie să ne bucurăm, în cazul în care facem parte dintr-o societate ce-și recunoaște valorile, chiar dacă nu le cultivă.