Propozitie : un om mergea pe o alee.

Interpretare (nivel 0) : un om, avand capacitatea de a merge, dintr-un motiv indeterminabil, merge pe o alee- aflandu-se probabil intr-o comuna/localitate/oras. Verbul- la imperfect- presupune o activitate prelungita- insa nu exista motive pentru a face consideratii asupra duratei drumului. “un om” – prin urmare- un om oarecare, o alee- prin urmare o alee oarecare. E de presupus ca cel care a enuntat aceasta propozitie este dezinteresat atat de om cat si de drumul sau. Timpul folosit, insa, indica posibilitatea de a urma ceva, e o propozitie care deschide un plan temoral, interesul celui care a facut aceasta afirmatie fiind, probabil, de natura epica, plasat intr-un viitor al omului sau al aleii. Cel mai adesea, in astfel de cazuri, omul urmeaza sa intalneasca sau sa pateasca ceva pe drum. Este introducerea clasica a unui eveniment de drumetie. Fiind, totusi, desemnat atat de impersonal : “un om” chiar in eventualitatea in care va deveni subiectul unei povestiri, omul este foarte probabil sa nu capete o identitate, ramanand mai degraba elementul unei intamplari ca atare, mult mai importante decat el insusi. Prin urmare : autorul acestei afirmatii doreste sa relateze o intamplare in care nici locul si nici omul nu conteaza. Se poate ca atat locul cat si omul sa aiba un nume pentru autorul propozitiei. E posibil, insa, ca dintr-un motiv sau altul sa considere ca ar fi de preferat sa nu le dezvaluie numele.

Interpretare (nivel 1) : Un posibil motiv ar fi de a nu distrage atentia ascultatorului asupra unor elemente nesemnificative, eclipsand astfel evenimentele ce urmeaza a fi povestite. Totusi, in lipsa urmarii, aceasta propozitie ascunde ceva. Nu se poate vorbi de un limbaj codificat intrucat lucrurile sunt mult prea impersonale, iar timpul imperfect nu implica repercursiuni asupra prezentului real, ci in cel mai bun caz asupra prezentului epic. Se intampla ca astfel de propozitii sa desemneze persoane si locuri cunoscute atat autorului cat si receptorului, insa sa le ascunda sub un impersonal mincinos: “un om”/(un lucru, o situatie, un motiv…). Este maniera minciunii elegante- aceea de a minti prin omiterea unor amanunte, nu prin miniuna bruta –care presupune un factor de risc semnificativ mai mare, prin inventarea unor lucruri neadevarate si asumarea lor ca adevar. Prin urmare, un om oarecare a devenit un anume om, un cunoscut, iar aleea o anumita alee. “Minciuna” autorului trebuie sa aiba o cauza. Dupa cum spuneam e posibil sa isi doreasca a nu distrage atentia ascultatorului cu elemente care, in mod cert, i-ar distrage atentia. E de presupus, fireste, ca omul in cauza este un anumit om a carui semnificatie pentru ascultator este una deosebita. In concluzie- un om care se afla in centrul de interes al ascultatorului – urmeaza sa faca sau sa i se intample ceva interesant pe o anume alee pe care- din nou ascultatorul- o cunoaste.

Interpretare (nivel 2): Un om important pentru ascultator, o alee cu o mare semnificatie- poate chiar strada casei sale, sau un loc de intalnire, de care viata sa este strans legata. Cand un spatiu- ce pare sa fii devenit- atat de intim- este violat- exprimarea impersonala a autorului acestei afirmatii devine suspecta si incepe sa para explicabila. E posibil sa fii incercat sa-i ascunda un fapt dureros, sau poate ca e doar o strategie de a i-l spune treptat. Poate fi, de asemenea o ezitare de a-i devalui un fapt cu implicatii serioase in viata sa intima. E de presupus ca omul respectiv avea un motiv sa se afle acolo. Verbul “mergea” – poate fi o simpla constatare sau un paravan dupa care, ezitant, autorul amana dezvaluirea adevarului.

Interpretare (nivel 3): Aleea are un sens mai intim, mai deconectant. Poate fi asociata unui parc, locurilor mai personale. E posibil ca in spatele acestui cuvant autorul sa fii ascuns inconstient o impresie intima- personala. Ezitarea autorului, sentimentul de intimitate, de personal, lucruri care se rasfrang si asupra ascultatorului. Exista chiar o anumita oscilare intre a dezvalui mai mult sau a se opri in acel punct, la sfarsitul afirmatiei ce nu dezvaluie nimic concret. Exista posibilitatea unei aventuri. Unde? Intr-un loc configurat in domeniul intim mai degraba al ascultatorului decat al autorului. Prin urmare autorul pare sa fie un intrus, un nepoftit in intimitatea ascultatorului. Dupa cum ziceam inca de la inceput, urmeaza a fi implicate si alte persoane iar actiunea ca atare este cu adevarat centrul preocuparii autorului. Personajele pot fi el insusi si o persoana draga, din intimitatea ascultatorului. O aventura, poate, cu sotia sau iubita ascultatorului. Se inteleg ezitarea, folosirea impersonalelor, relatarea poate fi, de altfel nu o marturisire ci o acoperire. Constient de faptul ca ascultatorul banuieste ceva, autorul incearca sa se solidarizeze cu el, in mod mincionos : L-a vazut pe amantul nevestei lui (si bineinteles ca nu i-a putut stabili identitatea, insa poate ca, daca va fi cazul, pentru a ii indeparta profilul de al sau, o va face) si este gata sa-l condamne. Cum ar putea, ascultatorul, sa se gandeasca ca acel om este chiar autorul relatarii? Uita sa-l mai banuiasca. Este doar un om, chiar daca acela care… Este doar un loc- intrucat autorul nu s-a decis, inca, cate detalii ii va dezvalui ascultatorului. Poate ca nici unul… In fond… Este doar un om… care mergea pe o alee…

Epilog :
Am avut o surpriza. Un prieten a citit textul si mi-a spus: “Bine, dar…”. Viata s-ar fi rezumat sa taca. Ea doar arata cu degetul…


Nota : “Un om mergea pe o alee”, 29.11.2003