agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 7571 .



Votati!
article [ Creative ]
Concurs haiku

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [lapislazuli ]

2003-12-21  | [This text should be read in romana]    | 



Începe faza a doua a concursului de haiku-uri: momentul voturilor.

Trebuie să recunosc că am fost surprins de audiența de care s-a bucurat până acum concursul și de numărul participanților. Vă mulțumesc tuturor, cititori și concurenți... și vă invit începând de astăzi să vă exprimați și opiniile, votând, comentând, argumentând.

Din păcate, dintre textele care au fost înscrise în concurs multe nu au respectat condițiile acestuia. Era într-un fel de așteptat, pentru că am ales o temă destul de grea (eu cel puțin așa o văd). Gheață și dragoste, fizic și sentiment, exterior și interior... nu una, ci ambele dimensiuni ale haiku-ului erau deja impuse.

Am încercat să elimin acele texte pentru care legătura cu tema concursului nu numai că nu era evidentă, dar nici măcar nu putea fi presupusă (nemulțumiților le stau la dispoziție la adresa [email protected]). Nu am putut însă să elimin și acele texte care nu sunt haiku-uri – sarcina de a face o diferențiere în acest sens vă revine vouă.

Pentru a vă ajuta, voi reproduce aici câteva gânduri despre haiku, culese de pe site:

“Imi place ideea de concurs de Haiku, pentru ca de mica m-a fascinat cultura asiatica - si cea japoneza in special.
Sper sa nu va suparati pe mine daca va spun ca ceea ce faceti voi aici - majoritatea dintre voi - nu sunt haiku in adevaratul sens al cuvantului.
Ati surprins, in majoritatea cazurilor, ritmul (tradus la noi in numar de silabe) de 5-7-5. Dar aceasta este doar forma. Spiritul Haiku este profund japonez, chintesenta unei intregi culturi, care cauta NU sa socheze, ci sa gaseasca armonia.
Daca vreti sa scrieti Haiku adevarate, va rog nu-mi spuneti ca apele ard, ca impietresc inimi etc. - eu nu pot vedea, auzi, mirosi, atinge sau gusta toate acestea.
Faceti-ma sa simt frigul in oase printr-un tablou simplu, faceti-ma sa miros florile, sa aud ploaia pe frunze, faceti-ma sa simt EU acea stare, fara sa o numiti pe a voastra. Descrieti-mi o CLIPA frumoasa si faceti-ma s-o traiesc EU prin ochii vostri pur contemplativi.
Haiku nu inseamna cuvinte socante, "grele" sau sonore, ci pacea din tacere.”

“Motivul primar pentru a scrie și a citi haiku îl reprezintă împărtășirea unor momente din viața noastră care ne-au mișcat, a unor experiențe și percepții unice. Uneori accentul e pus pe prima impresie a autorului, exact așa cum a fost ea în momentul respectiv, dar întotdeauna ceea ce contează cel mai mult nu este atât conținutul în sine al experienței, cât mai ales calitatea acesteia și intensitatea percepției autorului.”

“Chiar și în Japonia, țară în care sunt compuse peste un milion de kaiku-uri în fiecare an, există poeți care au renunțat la structura tradițională (5/7/5 silabe) în favoarea unei mai mari libertăți de exprimare a gândurilor lor, sub formă poetică. În alte țări, în care limba oricum nu permite aceleași efecte sonore ca în japoneză, respectarea structurii silabice rămâne la latitudinea fiecărui scriitor în parte (la fel ca și în cazul traducerilor de haiku-uri dintr-o limbă în alta).”

“Haiku-ul nu suna frumos. Dupa Roland Barthes, chiar, haiku-ul are meritul de a fi singura forma de poezie care nu urmareste un sens. Metafora e specifica liricii occidentale, reprezentand o cautare a sensului dincolo de posibilitatile limbajului uzual. Haiku-ul e o oprire a gandirii ce cauta sensul asupra unei fulguratii, unei imagini, asupra a ceva indefinit, dar nemetaforic. Metafora e usor traductibila intr-o explicatie. Un bun haiku nu poate fi explicat.”

“Haiku-ul nu e sublimare de ganduri. Traditia spune ca e surprindere la limita cea mai inalta a sensibilitatii, a naturii.
Haiku e orice in afara de abstractiune mentala, de joc lingvistic. El surprinde o clipa din frumusetea naturii si prin aceasta a frumusetii pure. Asta e arta poetica japoneza, de aceasta factura: saracia de metafora, dar exprimarea de o limpezime luminoasa a clipei de viata, asa cum este ea.”

Iată și modul de votare:

- puteți vota cel mult 4 haiku-uri, plasându-le pe locurile I, II sau III, în funcție de preferințele voastre (pe un același loc nu se vor putea afla decât cel mult 2 texte, care vor primi punctaj egal);
- vă rog să aveți în vedere în momentul votării ca principale trei criterii spiritul de haiku al poeziei, încadrarea în tema anunțată (Dragoste & gheață + toate variațiunile), calitatea artistică a poeziei.
- nu puteți vota textele proprii;
- întrucât multe din textele participante în concurs nu sunt de fapt haiku-uri, vă voi ruga să faceți de asemenea și un clasament asemănător pentru “cea mai frumoasă poezie scurtă care nu este haiku”.


Voturile sunt permise până sâmbătă, 20 decembrie 2003, ora 23:00!

[1] Culori glisante

Sărutul uitat
în vitralii de gheață
raze de soare


[2] Gând

anotimp în ger
dincolo de timp ești tu
femeie de dor

[3] Idilă hivernală

Oftatul stelei
Mă-nalță răstignit pe
Aripi de gheață.


[4] Improvizație

Gheața s-a topit
Când inima ta
Mi-a zâmbit fericită.

[5] Dor

Ani de-așteptare
mi-au săpat inima cu
apă din țurțuri.


[6] Făcând dragoste

Făcând dragoste,
Stele sculptate-n gheață
Se izbesc de geam.

[7] Dimineți de iarnă, în parc

Noaptea picură
gheață în alb, pe statui
arde iar viața.


[8] Poveste de iarnă

Un lac înghețat,
Medalion dăruit iubitei.
Zăpada arzând.

[9] Ultima întâlnire

cu ochiul spre ceas
se resping aisberguri.
ce roșu apus!


[10] Un copil

Un copil prinde
fulgi de zăpadă în palme.
Aripi de înger.

[11] Amor hibernal

pe luciul gheții
sub focul ochilor tăi
eu, topindu-mă.


[12] Dragoste la prima vedere

gheața aprinsă -
fulgi evadând
spre ochiul din lună

[13] Stropi de noapte

stropi de noapte înghețând instantaneu
pe sânul iubitei
frigiditate


[14] lumânare pe aisberg

cum să mistuie
flacăra unei inimi
gheața alteia?

[15] Rece

Singurul sunet -
viscolul dezlănțuit
printre rogojini.


[16] Geometrie instabilă

Viață viață via-
ță ca un cub de gheață
scurtă legendă

[17] Dragoste așteptată

Sunt orizontul nebuniei tale,
Mă-mbin cu soarele din tine,
Încremenită gheață-n așteptare...


[18] Depărtări

Oare care fulg
Rătăcit, ți-a oglindit
Azi-vară chipul?

[19] În doi

Traiesc printre nori,
Lovit de fulgere seci.
E cald sau prea rece?


[20] De suflet

suflet despletit din gheață
topit în sabia iubirii
stea măiastră

[21] Retro 1

Iubita mă caută în zadar,
Pe lacul înghețat.
Eu m-am ascuns sub sticla-i mată,
Cu altă fată.


[22] Iubire imposibilă

Fulg topindu-se
Respirându-mi sărutul
Prin geam de sticlă

[23] love song

nu e gheață apa ochilor,
doar muzică de dragoste.


[24] Iubire în oglindă

oglinda gheții
furându-ne sărutul.
nu și iubirea.

[25] Întâlnire la zero grade

Ninge cu fulgi groși.
Pașii noștri se-ntâlnesc
pe omătul dur.


[26] Iubire în alb

Albul zăpezii.
Tu, gureșă vrabie
a trupului meu.

[27] Alb

ninsoare, albe
urmele pașilor tăi -
orb printre zăpezi


[28] vrerii

în foc de plumb mă
scoarță gheața-ți vie
cântă gutuia

[29] Fantezie

Ceru-i de gheață
Întreb de ea pe drum,
Sufletul ei rămas-a
Închis la mine-n pumn.


[30] 1912

întâlnire la pol
aisbergul tău
eu pe Titanic

[31] La spart de gheață

strigam la dragoste pe numele mic
mi-au răspuns pale de vânt...
noroc c-aveam fular la gât.


[32] Ninsori de iubire

Mirifică lume mi-arăți în priviri,
Povești cu ninsori de iubire,
Esență veche-n simțire...

[33] Moment

inima zace
priviri încremenite
plângând, înghețând


[34] Clepsidra iernii

în zorii zilei
din țurțuri albi picături
îndrăgostite

[35] Tablou

Patinoarul
râde-n glasuri de copii.
Mame pe margini.


[36] Gustul amar din ceilalți

Clopot de gheață
Răsună tot mai greu
Iubirea în doi.

[37] articulație cu drag de gheață

mâinile preling
gheața în oase taie
articulație cu drag de gheață

iubirea-fundă


[38] Natură tristă

Oftează viscol;
Sufletu-i plin de nămeți
Ninge cu lacrimi.

[39] (ano)timp înghețat

de-ar fi o rază!
la fereastră îmi bate
doar vântul străin...


[40] Minarete

șoaptele tale
minarete-ntr-o oază
fulgi de zăpadă

[41] freamăt

un greier ascuns
sub pielea iernii cântă
sânul iubitei


[42] Iubire de gheață

Lumi de gheață
Sălășluiesc adumbrite
În sufletul tau.

[43] Fulgi

Buze de gheață
Pe sângele-mi cald. Ninge
În inimi cu alb.


[44] inima pierdută!

trotuar sub geamul tău
țigani spărgând gheața
uite o inimă

[45] Amintire

gheață blondă
dorul de mine în stele
sărut de lut ars


[46] Dragoste moartă

silabe înghețate
se scutură cuvântul –
risipă de alb

[47] cătălina

aluneci caldă
printre palme de gheață –
strigăt albastru


[48] Dragoste & gheață

Dragoste & gheață
Fulger ce-aprinde-n iglu
Focul demult stins

[49] Mistuit

Un înger de foc
Zâmbet de gheață pe o
Icoană oarbă.


[50] Inimi de gheață

Viscol în noapte.
Gerul a pictat pe geam
inimi de gheață.

[51] Cum te iubesc...

Știi cum iubește
bobul de grâu zăpada...
Așa te iubesc...


[52] Iarna despărțirilor

aripi de gheață
în zborul de himere,
pleoapele tale.

[53] De gheață

Cerul albastru,
Ocean înghețat.
Ochii tăi vii.


[54] Pe malul mării

nisip înghețat
sărut sub cer de sticlă
se făcuse frig

[55] Poeții țurțurilor metalici

îngeri irosiți,
ei caută albi iubirea,
în trupul iernii.


[56] Reci

dansând, fulgi de nea
în oglinda lacului –
noi pe o bancă.

[57] Pianul

urmele tale
și tu depărtându-te
pianul de nea


[58] Abatorul

abatorul, iarna
jos – formula chimică
a sărutului

[59] La moartea ei

Iris de gheață,
Împietrești în lacrimă
Dragostea.


[60] Ninge

Suspinul gheții
Mă îmbracă în stele...
Mă iubesc c-un nor.

[61] Hibernal

Ninsoarea crudă
A florilor de cireș
Mocnește în noi.


[62] De gheață

Sălbatice anagrame de gheață
Amestecă răcori în șemineu
De suflet. Târziu.

[63] Retro 2

Iubita are mâini de gheață,
Când ele se vor încălzi
Altă iubită îmi voi găsi.


[64] și totuși lacrima

abandon solar
doar plânsul unui fiord
a învins gheața

[65] Idilă

Eu și cu tine
Alunecând în sărut,
Pe luciul gheții.


[66] Pericol

Flacăra-nghețată
repede se crapă,
ușor se sparge


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!