| 
			  
				Biografie Adriana Weimer 
					 
				
		Adriana   Weimer 
 
- Născută în 13 februarie 1968, la Lugoj.  
- Membră în Societatea Ziariștilor din România, din 1993. 
- Membră a Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Timișoara, din 2010.  
- Secretar general de redacție, ziarele “Lugojul” și “Actualitatea”, între 1993-1997.  
- Redactor la revista “Banat”, din 2004. 
- Secretar general de redacție la revista “Banat”, din 2008.  
- redactor, la ziarul “Monitorul de Lugoj”, din 2009. 
- redactor, la revista “Actualitatea literară” și la ziarul “Actualitatea”, din 2014.   
- Bibliotecară, Biblioteca Municipală Lugoj, din 1997.  
- Universitatea de Vest din Timișoara - Colegiul Universitar de Institutori Lugoj, Secția Desen. 
- Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației. 
- Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științele Comunicării, Sistemul Info-Documentar in Context European - Masterat. 
  
 
Cărți publicate:  
 
Volume individuale de poezie:  
 
- Drumuri în noi, Editura Marineasa, Timișoara, 1997;  
- Profund (conține și fotografii realizate de autoare - artă fotografică), Editura Marineasa, Timișoara, 2000;  
- Infinita Iubire (conține și trei lucrări de pictură în ulei realizate de autoare), Editura Marineasa, Timișoara, 2005; 
- Clipa -Infinit, Editura Marineasa, Timișoara, 2008. 
- Memoria frunzei, Editura Anthropos, Timișoara, 2010. 
- Un cer de cuvinte, Editura Marineasa, Timișoara, 2012. 
 
Volume colective de poezie: 
 
- Cartea poeților (volum colectiv de poezie), Editura Lugoj Press, 1994; 
- Hemografii (volum colectiv de poezie), Editura Marineasa, Timișoara, 2003 (Premiul  I,  la Festivalul Național de Poezie “Nichita Stănescu” 2003);  
- Lumină Lină, Editura Eurostampa, Timișoara, 2005 (Premiul  II,  la Festivalul Internațional de Creație Literară Religioasă “Lumină Lină” 2004).  
 
Premii literare:  
 
- Premiul III, pentru  poezie, la Concursul Național “Pana de aur”, Dej, Jud. Cluj, 1984;  
- Premiul Ziarului “Drapelul Roșu”, la Concursul Național de Poezie Contemporană “Nichita Stănescu”, Timișoara, 1986;  
- Premiul Revistei “Dacia Literară” Iași, la Concursul Național de Poezie “Nicolae Labiș”, Suceava, 1995;  
- Mențiune Specială, la Concursul de Poezie “Ovidiu Hulea”, Aiud, 1996;  
- Premiul Revistei “Amfitrion”, la Festivalul Național de Poezie “Sensul Iubirii”, Turnu-Severin, 1996;  
- Premiul II, la Festivalul “Orfeu” de Poezie Ardeleană de după 1989, Cluj-Napoca, 1996;  
- Mențiune II, la Festivalul Internațional “Lucian Blaga”,Sebeș-Alba, 1997;  
- Premiul I, la Festivalul Național de Poezie “Nichita Stănescu”, Timișoara, 2003;  
- Premiul Ziarului “Unirea”, la Festivalul Internațional “Lucian Blaga”, Sebeș-Alba, 2003;  
- Premiul  II, la Festivalul Internațional de Creație Literară Religioasă “Lumină Lină”, Timișoara, 2004.   
 
Premiu pentru artă: 
 
- Premiul III - Pictură (Portretul lui Lucian Blaga - pictură în ulei), la Festivalul Internațional “Lucian Blaga”, Sebeș-Alba, 2004. 
 
 
Referințe critice în periodice: 
 
- Gheorghe Grigurcu, “Un septet”, Revista “Contemporanul”, București, Nr. 17, 1995; 
- Cornel Ungureanu, “Poeți din Banat”, Revista “Orizont”, Timișoara, Nr. 4, 1995; 
- Ion Scorobete, “Ninge cu  liniște”, Revista “Context”, Timișoara, Nr. 2, 1995; 
- Dorin Murariu, “Poezia lugojeană la zi”, Ziarul “Redeșteptarea”, Lugoj, Nr. 120, 1994;  
- Dorin Murariu, “Drumuri”, Ziarul “Redeșteptarea”, Lugoj, Nr. 330, 1997; 
- Simona Avram, “O poetică în căutarea timpului, a cuvântului, a  echilibrului”, Ziarul “Lugojul”, Lugoj, Nr. 12, 1997; 
- Viorica Mureșan, “Lirică feminină nouăzecistă bănățeană”, Revista “Limes”, Zalău, Nr. 1-2 (5-6), 1999; 
- Ruxandra Ivăncescu, “Căutări adolescentine”, Revista “Vatra”, Târgu Mureș, Nr. 3, 1998; 
- Horea Poenar, “Adriana Weimer: Drumuri în noi”, Revista “Steaua”, București (Cuprinsul revistei pe anul 1997: “Viața cărților”), Nr. 1, 1998; 
- Constantin Buiciuc, “Adriana Weimer: Drumuri în noi”, Ziarul “Actualitatea”, Lugoj, Nr. 1, 1997; 
- Constantin Buiciuc, “Adriana Weimer: Profund”, Ziarul “Actualitatea lugojană”, Lugoj, Nr. 37, 2000; 
- Constantin Buiciuc, “Adriana Weimer: Infinita Iubire”, Revista “BANAT”, Lugoj, Nr. 9, 2007; 
- Laurențiu Nistorescu, “Imaginea ca stare, cuvântul ca profunzime”, Ziarul “Redeșteptarea”, Lugoj, Nr. 486, 2000; 
- Laurențiu Nistorescu, “Poezia e un act de mare spontaneitate”, Ziarul “Redeșteptarea”, Lugoj, Nr. 492, 2000;  
- Gheorghe Mocuța, “Adriana Weimer, Profund”, Revista “Arca”, Arad, Nr. 1-2-3, 2002; 
- Marius Crișan, “Totul e prea mult și prea joc”, Revista “Banat”, Lugoj, Nr. 9-10-11-12, 2004; 
- Grațiela Benga, “Prin ochii larg deschiși”, Revista “Rostirea românească”, Timișoara, Nr. 1-2-3, 2006;  
- Valeriu Valegvi, “Lirică Lugojeană - Portret în mișcare”, Revista “Dunărea de Jos”, Galați, Nr. 49, martie 2006;  
- Constanța Buzea, “Literatură: Post-Restant”, Revista “România literară”, București, Nr. 32, 11 august 2006; 
- Cristian Ghinea, "Infinita Iubire", Ziarul  "Redeșteptarea", Lugoj, Nr. 755, 2005; 
- Cristian Ghinea, "Și ploaia aceasta locuindu-mă.Cinsprezece ani de la debutul Adrianei Weimer", Revista "Orient latin", Timișoara, Nr. 6 (57), 2007 (pag. 28); 
- Olimpia Berca, “Adriana Weimer - , Revista “Banat", Lugoj, Nr. 10 (58)/ octombrie 2008 (pag.15); 
- Mihaela Petrache, “Adriana Weimer, Drumuri în noi”, Ziarul “Gazeta Lugojului”, Lugoj, Nr. 10, 1997; 
- Remus Valeriu Giorgioni, "Un coloviu de semne: Adriana Weimer, Infinita Iubire", Revista "BANAT", Lugoj, Nr. 3 (39), 2007; 
- Ion Pachia Tatomirescu, "Cărți primite la redacție" - „INFINITA IUBIRE“ de ADRIANA WEIMER, revista "Anuarul de martie", Timișoara, 2007; 
- Ion Pachia Tatomirescu, "O carte pe zi": 21 Septembrie 2007 - ADRIANA WEIMER: „INFINITA IUBIRE“, Editura Marineasa, Timișoara; 
- Melania Cuc, "Adriana Weimer: În urmă pași, înainte drumuri - Poesis", Revista AGERO, octombrie 2007. 
- Daniel Luca, "Despre iubire și alte lucruri", Revista "Orient latin", Nr. 1 / 2008, pag. 31. 
 
Referințe critice în volum: 
 
- Birăescu Aquilina și Zărie Diana (Biblioteca Județeană Timiș), “Scriitori și lingviști timișoreni” (1945 - 1999),  Dicționar Bibliografic, Editura Marineasa Timișoara, 2000 (litera W, pag. 237).   
 
					 
				 
 |