agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2301 .



Teodora Enache
essay [ ]
Teodora Enache „Consider jazz-ul ca pe o formă de meditație, care cere o concentrare teribilă în fiecare moment, dar și extaz"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [MarucaPivniceru ]

2009-10-04  | [This text should be read in romana]    | 



– Doamnă Teodora Enache, v-ați ales o profesiune – cea de cântăreață de jazz – care cere o trăire intensă, multă fantezie. Jazz-ul înseamnă improvizație pe o temă aleasă, fiecare concert fiind irepetabil. Este greu de înțeles pentru unii melomani cât de mult talent și cât studiu trebuie să aibă un interpret pentru a putea aborda acest gen muzical, atât instrumentiștii, cât și soliștii putând oricând să fie solicitați în concerte de muzică clasică (ca de exemplu Benny Goodman în Concertul pentru clarinet și orchestră în La major KV 622; Cvintetul pentru clarinet KV 581 de Mozart)
– Jazz-ul este o artă, care pe lângă virtuozitate, care știm, se câștigă în ani de muncă, dăruire și studii, este și o formă de creativitate spontană, o atitudine artistică irepetabilă, fiecare moment fiind unic. De multe ori consider jazz-ul ca pe o formă de meditație, care cere o concentrare teribilă în fiecare moment, dar și extaz.
– Sunteți o interpretă de jazz clasic, însă în permanență variați tematicile, cum ar fi de exemplu „Rădăcini“…
– Foarte adevărat; pentru mine definiția jazz-ului rămâne undeva în era jazz-ului clasic. Mainstream - cum e definit de către cunoscători. Celelalte genuri muzicale derivate din jazz sunt căutări, experiențe, mai mult sau mai puțin reușite. Eu cred că este nevoie de aceste experiențe, ele stimulează creativitatea și dorința de cunoaștere. Ca artist, nu poți rămâne impasibil la auzul unei doine românești sau al unui bocet sefard. Fie că pictezi sau dansezi, fie că alegi jazz-ul, îți exprimi emoția și starea sufletească; așa a apărut creația mea „Rădăcini“.
– Destinul dumneavoastră de interpretă de jazz a fost pecetluit de șansa unor întâlniri miraculoase.
– Da, viitoare profesoară de matematică, încă studentă, cu existență cvasi-liniștită, am întâlnit jazz-ul. Profesorul meu de la Iași, Dan Prișcornic, a fost primul care a crezut în vocea „de negresă în piele albă“. Mai apoi Johnny Răducanu și Edmond Deda m-au inițiat în domeniul de canto al improvizației și al armoniei.
– În ce an v-ați început cariera concertistică?
– Pot spune că lansarea internațională, cariera și viața activă concertistică au început acum 10 ani, în 1996.
– Ce tip de muzică interpretați?
– Izvoarele de la care am plecat, gospel, blues, jazz-ul clasic sau doinele românești mă impulsionează, le simt în ființa mea. Așa îmi construiesc repertoriul. Fiecare cântec, interpretat și reinterpretat, devine o compoziție. Când mă aflu pe scenă, creativitatea în compoziție se manifestă spontan. Am deja o experiență muzicală vastă deci, cu siguranță va veni vremea când îmi voi cânta propriile versuri.
– Pe ce scene naționale și internaționale ați cântat?
– Am participat la numeroase concerte pe tot globul, dar voi menționa numai câteva, mai importante, și voi începe cu Festivalul Internațional de Jazz 1993 Sibiu, unde am câștigat „Marele Premiu“. Au urmat festivaluri de jazz la Moscova, 1997, Milano, 1998 și Valtellina (Italia), 1999; Menden (Germania) și Szolnok (Ungaria) 2001, San Francisco – Biscuits @ Blues Jazz Club, Las Vegas – Astor Club, Boston - Goddard Chapel, New York – Pulse Club (2001); în 2002 la Washington și Paris, în Germania (Menden – invitat special la Festivalul de Jazz în concert cu Al Copley), iar în 2003 am fost iar invitată în SUA, pentru a susține recitaluri la „Congress Library“ și la Palatul ONU. Tot în 2003 am susținut un concert la Berlin, cu ocazia „Django Reihard Memorial Festival“ și altul la Geneva „Back to my roots“, la United Nations Palace. În 2004 am concertat cu Les Paul pe scena Iridium din New York și am fost invitata specială a celui mai prestigios Festival de Jazz din Europa – Montreux (Elveția), alături de chitaristul Stanley Jordan. Cu Stanley am mai concertat în acel an la New York, în „Decade Club“. În vara lui 2005 am concertat împreună cu Teodosii Spasov la Ruse (Bulgaria) și mai apoi, pe 20 octombrie, la Clubul „Event“ al restaurantului „Mica Elveție“, a cărui atmosferă devenise incendiară, Teodosii cântând la caval. Când mă aflu în țară, cânt în fiecare joi la „Event“, unde mă simt ca în familie, iar auditoriul îmi este fidel.
– Vorbiți-ne despre discografia dumneavoastră.
– Discografia mea a început cu „Ballad of the Sensitive Plant“– 1997 și a continuat cu „X-treme“-1998 și „Jazz behind the Carpathians – Johnny Răducanu & Teodora Enache“. Toate au fost produse în România. În anul 2002
am editat primul DVD de jazz din România „Rădăcini – Back to my Roots“ (înregistrat în California, SUA), și multe altele.
– Ce premii ați obținut de-a lungul timpului?
– Activitatea interpretativă mi-a fost răsplătită cu numeroase premii naționale, la Sibiu 1998 și Cluj 1995, și internaționale, la Menden (Germania) în 2000, la Szolnok (Ungaria) în 2001, iar în 2004 am luat împreună cu Johnny Răducanu premiul pentru cel mai bun film muzical de scurt metraj de pe Coasta de Vest – „Jazz made in Romania“.
Tot în 2004 am fost distinsă de Radiodifuziunea Română cu premiul „Pentru cea mai importantă contribuție internațională a unui muzician român de jazz“.
– Care este opinia jazzman-ilor profesioniști care v-au ascultat cântând?
– O personalitate a jazzului internaÈ›ional, care a avut un cuvânt hotărâtor în aprecierea mea ca interpret, este Curtis Fuller (SUA). El a spus: „Totdeauna voi păstra în amintire interpretarea dată de către Teodora Enache melodiei scrise de mine „My funny Valentine“. Și Michelle Bedin de la revista Jazz Hot scria despre mine: „FiÈ›i cu ochii pe ea, e unică în felul ei“. Nu pot uita că Johnny Griffin (Marea Britanie) m‑a întâlnit la Festivalul de Jazz de la Milano (1999) È™i mi-a declarat: „Faci parte din familie, tu cânÈ›i cu inima“. Fiecare întâlnire muzicală pe care am avut-o m-a marcat profund; pentru mine, aceste vorbe nu sunt de pus într-un CV sau într-un interviu, ele au însemnat repere importante în drumul pe care îl parcurg. Oricum, în viață, fiecare întâlnire este o lecÈ›ie. ViaÈ›a nu trebuie lăsată să treacă pur È™i simplu…
– Este promovat în România jazz-ul?
– Televiziunea, în ultima vreme, este martora unor evenimente muzicale de calitate. Totuși, jazz-ul nu este promovat cum ar merita, sau este, dar la ore nepotrivite, astfel că rămâne în continuare o muzică elitistă. Din punctul meu de vedere, pot spune că spectacolele mele au fost de multe ori televizate. Astfel, publicul din întreaga țară a avut posibilitatea să se bucure de o muzică de calitate
– Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră?
– Mă bucur să mă aflu printre acele femei care, o spun din tot sufletul, au fericirea de a fi mame. Este de departe cea mai importantă realizare a vieții mele. Mă simt împlinită și fericită în același timp.
– Un poet pe care îl iubesc mult – Kahlil Gibran, spunea că „iubirea îți crește aripi, dar dacă e adevărată, îți taie și uscăciunile“…
– Copiii și viața personală împlinită înseamnă bucurie fără margini, dar care se câștigă cu lacrimi de durere și asta mai ales în cazul acelor interpreți care se dăruiesc în fiecare moment artistic până la epuizare. Dacă încerci să îți desăvârșești iubirea, să devii prin copilul tău mai bun, mai răbdător, mai smerit, asta devine cea mai importantă lecție, iar artiștii, cred eu, o învață cel mai greu, dar cei care reușesc, pot atinge culmi nebănuite și în arta lor, și în viața personală.
– Ce dorințe de viitor aveți ?
– Am citit undeva ceva care mi-a plăcut mult, legat de viitor: „Dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă în hohote, vorbește-i de planurile tale!“ Minunat! Așa că dacă e să-mi doresc ceva, este sănătate pentru copilul meu, armonie în familie și multă iubire în sufletul meu, pentru a o putea
dărui și celor din jur. Doar așa pot exista și pot crea.
– Admiratorii, printre care mă număr și eu, așteaptă ca noile dumneavoastră creații muzicale, care sunt întotdeauna pline de inedit, să ajungă la sufletul iubitorilor muzicii de jazz de pretutindeni!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!