agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-26 | [This text should be read in romana] |
Este foarte bine cunoscut si popularizat progresul in domeniul stiintei si in special progresul tehnologic. Odata cu inventarea tranzistorului s-au deschis o serie de perpective care s-au concretizat in decursul secolului XX in domenii diverse: de la un banal azi televizor la aparatura medicala de ultima generatie in care sunt folositi roboti pentru operatii dificile.
Pe de alta parte, doua intrebari firesti se nasc in mintea celui care are tangenta cu tehnologia, fie el specialist sau diletant: Evolutia tehnologica din ultimul deceniu este una de cantitate sau una de calitate? Aceeasi evolutie tehnologica produce instrumente utile sau satisface doar mofturile utilizatorilor? Pentru a incerca sa raspundem la prima intrebare, trebuie sa privim putin inspre evolutia elementului central al tehnologiei informatiei si anume calculatorul: daca la incepul un calculator avea dimensiunile unui bloc de cateva etaje si executa simple operatii aritmetice sau logice, in prezent un banal terminal mobil poate contine in sine un complicat si performant procesor – “creierul” oricarui calculator. Privind asadar aceasta evolutie, suntem tentati a argumenta o evolutie atat cantitativa, cat si calitativa, in sensul ca, de pilda, utilizarea unor tehnologii performante permite concentrarea a milioane, chiar miliarde de tranzistori pe o unitate de suprafata de cateva zeci de centimetri patrati sau in sensul ca cercetarea in domenii – suport pentru tehnologia informatiei au permis dezvoltarea unor aplicatii de complexitate foarte mare: logica booleana a fost cea care a atribuit calculatorului facultatea de procesare, dezvoltarea unor sintaxe specifice in limbajul calculatorului a permis aparitia unor limbaje de programare de diferite nivele prin care omul poate sa-i comunice calculatorului diferite sarcini, iar acesta le poare executa sau un exemplu mai recent si mai avansat, cercetarea din medicina cu privire la modul de functionare a creierului uman a permis realizarea unor retele neuronale artificiale care in locul neuronului folosesc mici unitati de procesare, iar in locul legaturilor sinaptice folosesc ponderi sinaptice, prin care datele de intrare modifica intr-o anumita pondere sau sunt modificate cu o anumita pondere de catre nivelele intermediare ale retelelor neuronale. Aceasta evolutie calitativa si cantitativa este asociata strict stiintei si tehnologiei si este datorata eforturilor concentrate de cercetare ale unor oameni de stiinta din domenii vaste. Trecand insa la un alt palier, daca discutam in, sens restrans, de asanumita Inteligenta Artificiala si de capacitatea acesteia de a “ajunge” sau chiar depasi inteligenta umana se cuvine sa prezentam cateva diferente de esenta intre aceste doua tipuri de inteligenta: * ceea ce s-a concretizat cu privire la inteligenta attificiala reprezinta o copie a unui algoritm al creierului, copie care a adus unele rezultate experimentale bazate pe ideea antrenarii, pe calcul probabilistic, in acest sens inteligenta artificiala invata sa “gandeasca intr-un anumit fel” specific aplicatiei, invata sa recunoasca, sa medieze situatii si nimic mai mult; * o acceptiune mai larga a intelgentei artificiale include si vederea artificiala si recunoasterea formelor – un domeniu care de asemenea se fundamenteaza pe laborioase rationamente matematice, pe prelurarea imaginii si extragerea elementelor esentiale, insa identificarea acestor elemente esentiale este apanajul exclusiv al inteligentei umane; * tot intr-un sens mai larg, inteligenta artificiala include coordonarea si managementul unor procese industriale complexe, procese care necesita multa finete si care presupun un mediu de lucru ostil in care omul s-ar descurca dificil; aici inteligenta artificiala se limiteaza la a realiza o buna sincronizare si de asemenea la a realiza o serie de sarcini intr-un mod secvential, sarcini repartizate pe nivele de prioritati, iar decizia cu privire la care proces se executa se ia pe baza acetor nivele de prioritati care sunt setate de om. Prin aceste trei exemple prezentate anterior am dorit sa reliefam ca, pana una alta, ceea ce s-a realizat nu exclude factorul uman, inteligenta umana, ci se bazeaza pe ea. Iar dintre toate previziunile mai mult sau mai putin stiintifico – fantastice care au aparut una singura se dovedeste a fi intemeiata: anume faptul ca inteligenta artificiala si intreg angrenajul pe care il implica este facuta de catre om pentru a-i servi omului, pentru a-i oferi “puteri supranaturale” in executia unor sarcini precise. Iar aceasta nu trebuie inteleasa intr-un sens (auto)distrugator, ci din contra. Mai deunazi fusese prezentat public de o companie japoneza un model de robot contruit dupa modelul uman, robot care insa avea foarte mari probleme cu echilibrul. Cu aceasta ocazie, s-a vehiculat ideea ca un creier uman realizeaza sute de “operatii” intr-o secunda pentru mentinerea echilibrului. Asadar, in caz ca viteza (frecventa) de lucru a calculatorului (procesorului) va creste cu cateva ordine de marime, este posibil (si probabil deja e si realizat) a se construi un robot fara aceste probleme de echilibru, un robot suplu, zvelt, sportiv. Abia cu privire la aceasta crestere a vitezei de lucru a calculatorului se cere cu adevarat a opta pentru unul dintre atributele progresului: calitate sau cantitate? Iar noi, vazandu-ne pusi in situatia de a alege, optam pentru cantitate. Sa luam de pilda exemplul unor companii mari care dezvolta tehnologii de ultima generatie: in aceste companii lucreaza o serie de oameni pregatiti si inteligenti care “dau viata” acestor tehnologii. Asadar inteligenta umana este cea care da calitate. Tehnologiile, fie ele si de ultima generatie, sunt dezvoltate pentru a lucra autonom, insa nu independent. Autonomia presupune efectuarea unor sarcini precise in lipsa unui operator uman direct, insa “in mintea” unui calculator se afla intotdeauna ceva din mintea unui om. In acest plan, putem compara tehnologia cu arta: la fel cum arta nu inseamna nimic fara un creator si fara un destinatar, la fel si tehnologia nu reprezinta nimic fara un coordonator si fara un mediu de lucru. Intr-o comparatie usor fortata, putem considera ca dualitatea arta – tehnologie reprezinta dualitatea ratiune – realitate, cu precizarea ca aceste doua perechi de notiuni nu reprezinta doua perechi de contrarii, iar ceea ce le uneste reprezinta exact acest “mecanism complicat” care este mintea umana. In acest fel ajungem si la urmatoarea reflectie: progresul tehnologic intre util si moft, iar in acest sens intuim o iminenta dimensiune etica a progresului tehnologic. Dorim sa excludem din discutie progresul tehnologic industrial si dorim sa discutam exclusiv despre dispozitivele si componentele tehnologice care intra in contact direct cu omul, cu fiecare dintre noi: de la calculatoul personal la terminale mobile sau cipuri biometrice. Lumea calculatorului in sens larg este integrata intr-o retea tip panza de paianjen – tehnologia informatiei. Tehnologia informatiei, dincolo de toate, reprezinta comunicare fie cu fire, fie fara fire, terestra sau prin sateliti. Cu siguranta, toata aceasta comunicare prezinta si are dezvoltata o puternica componenta de securitate si securizare – cu un rol important atat pentru siguranta fiecarui individ, cat si pentru siguranta nationala. Si este foarte normal si foarte bine sa fie asa, mai ales avand in vedere imposibilitatea unei coordonari piramidale, monocefale, mai ales in ideea in care o serie de activitati cu factor mare de risc sunt desfasurate folosind tehnologia informatiei (de la operatiuni bancare si pana la semnatura digitala). O singura precizare se cuvine insa a fi facuta: anume trebuie trasata o linie de demarcatie intre ceea ce este strict util din punct de vedere al securitatii si ceea ce risca sa invadeze intimitatea persoanei. Iar pentru a trasa aceasta linie de demarcatie trebuie procedat cu delicatete si in acelai timp cu profesionalism: pe de o parte trebuie inteles mecanismul tehnologic atat punctual, dar mai ales in mare, iar pe de alta parte trebuie constientizat faptul ca nu tot ceea ce e posibil a fi construit este si util sau macar bun. Iar aici intervine cu adevarat o dimensiune etica si o responsabilizare a comunitatii de cercetere in primul rand, fie ea din mediul de stat ori privat. Tehnologia nu poate fi nicicum daunatoare pentru om, poate fi insa utilizata de catre acesta intr-un mod daunator. Si ar fi pacat ca ceea ce era menit sa-i usureze munca si viata si sa-i puna in sfarsit inteligenta in valoare sa-l duca la (auto-)mutilare sau chiar la (auto-)distrugere. Ca o concluzie, dorim sa citam dintr-un articol de gazeta al domnului Constantin Noica, articol intitulat “Moartea omului de maine”: “Ma intreb, cateodata, care-i va fi sfarsitul [n.n. omului de maine]. Daca nu va fi apucat nici el sa gandeasca? Mi se pare, atunci, ca ne batem joc de viata asta.” |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy