Generalul Nicolae Pleșiță n-a murit, ba are același tupeu, am avut senzația în zilele trecute. Mental, parcă-l revedeam, înfoiat la televizor, lăudându-se cum l-a bătut pe Paul Goma. Care a fost un infractor în ochii comuniștilor, iar el, generalul Pleșită, adevăratul patriot, apărătorul realizărilor regimului. Starea mi-a fost provocată de citirea în ziarul „Adevărul” a unui text duhnind ideologic, semnat de Liu Zengwen, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, intitulat ,,Câinii latră, caravana trece". În opinia reprezentantului Chinei la București, și noi suntem niște „câini” până la urmă, fiindcă autoritățile române au decis să trimită ambasadorul țării noastre la Oslo la ceremonia acordării Premiului Nobel pentru Pace lui Liu Xiaobo, un celebru disident chinez, critic literar și scriitor.
Înțeleg că Liu Zengwen a scris materialul după indicațiile partidului său, care trimite chitanțe familiilor condamnaților la moarte pentru gloanțele folosite la execuție. Și că a dorit să se achite sârguincios de sarcină. Însă, ce-a ce m-a revoltat cu adevărat au fost rândurile următoare: „Cu 21 de ani în urmă (Liu Xiaobo-n.m- A.P.), după ce a participat la tulburări sociale și a fost arestat de poliție, în cursul anchetei spre surprinderea celor din jur, a îngenuncheat, a cuprins în brațe picioarele anchetatorului și, cu lacrimi în ochi, a implorat iertare.” Vedeți vreo diferență între lăudăroșenia lui Pleșiță, despre cum l-a tras de barbă și l-a înghiontit pe Goma, și aceste cuvinte? Aceeași dorință a reprezentantului comuniștilor de-a umili în public victima, povestind lucruri jenante, o victimă considerată erou de restul lumii. N-am de unde să știu dacă Liu Zengwen chiar crede că a procedat corect așternând mai ales aceste rânduri din articol și, în definitiv, nu mă interesează. Cum nu știu dacă după schimbarea regimului politic din China, dacă o să se întâmple, n-o să-i fie rușine pentru ele. Lui Pleșiță nu i-a fost. A murit fără să-i pară rău pentru nimic.
„Libertatea nu e un drept, e asumarea unui risc”, era de părere Denis de Rougemont. Se potrivește și în cazul lui Goma, și în cazul lui Liu Xiaobo. Ei sunt doi eroi în viață, demni de admirație și respect. Două exemple de verticalitate, pentru cine știe să vadă.
Prin participarea României la festivitățile de la Oslo, după ezitări penibile, am dovedit că nu suntem de partea călăilor. Că am făcut-o împinși de la spate de restul țărilor din U.E., e altă treabă.