Eu, știu de ce dorm oamenii.Dorm de frică , le este frică să stea tot timpul trezi . Din acelasi motiv ei sunt și nefericiți, deoarece le este frică să fie mereu fericiți.
Din același motiv tot ceea ce există, există, căci ceea ce există nu are curajul să nu mai existe.
De aceea mor oamenii, deoarece le este frică, nu au curajul să fie tot timpul vii.
Deci ceea ce ne face pe noi sa existăm este frica noastra de a nu mai exista.Este simplu, “A” este doar “A” atâta timp cât nu are curajul să fie “B”.Putem concluziona că , frica este ceva essential firii noastre. Fără ea , noi nu am exista. Insă sunt si cei care au curajul să lepede frica….Si să fie tot timpul vii ! E ciudat dar nu pot spune nimic despre ei.Despre ei nu se poate spune nimic pentru că de aici in colo limbajul se pierde. Cei care au ales curajul nu ne pot spune numic , ei doar ne zâmbesc cu bunătate și ne luminează.

Dimineața năvală!

A năvălit in sufletul meu, fără de stire… O lumină domoală ce cântă in culori aurii. Iți vine să te porți pe brațe prin păduri fără să știi unde vei poposi vreodată și te indrăgostești cu blândețe de fiecare dată ce soarele cade pe urmele ei.
- Eheheiii…! Iți vine să strigi, frumosule bătrân derbedeu, du-mi pașii pe cărări nepovestite de sufletul meu.
Du-mă te rog să mă rog. Du-mă să cad in genunchi, cu ochii scăldați de cerul inalt, picurând frumos pe pământ! Du-mă unde vei dori , du-mă unde vei ști du-mă și iubește-mă, adună-mă, risipește-mă și ințelepțește-mă.
Adună toate culorile și toate viorile intr-un strop de lumină și tăinuiește-te.
Eu, voi incerca să pășesc cărarea până la tine; doar mă voi gândi, mă voi indrăgosti plângind. Obosit, voi poposi in câteva cuvinte simple și VOM FI !