Două cărți ale Sofiei Vicoveanca

O recenzie târzie.

Glasul grav, al unei femei, vestește despre o fântână adâncă în care i se ascunde sufletul. Unele popoare au proverbe ce vorbesc despre femeile cu glasul coborât. Ele sunt în general frumoase, cu personalitate și cu o fire dârză și dificilă. Forța lor de a iubi, pasiunea lor este copleșitoare. Frumusețea lor fizică nu apare la prima vedere dar odată cunoscută de un bărbat, este definitivă.

Nu am văzut-o pe Sofia Vicoveanca niciodată aevea. Doar în spectacole televizate am văzut-o sau am ascultat-o cântând la radio. De fiecare dată privirea mea și auzul meu s-au dus spre cântecul ei și întotdeauna sufletul meu s-a cabrat inexplicabil și s-a pliat după tonurile muzicii sau după ideile versurilor.

Cele două cărți, a căror lectură m-a determinat să scriu aceste recenzii târzii, sunt:
,,Dureri ascunse,, editura ,, Cuvântul nostru,, Suceava 1996
și ,,Cu inima în palme,, editura Bibliotecii județene ,,I.G.Zbiera” Suceava 2004

După ce un prieten mi-a întins cărțile, fotografiile cântăreței, chipul ei, aflat pe coperte alb-negru, învelit în maramă, m-a privit o vreme de pe masă și m-a așteptat. Privirea ochilor ei nu se îndreaptă spre privitor ci spre o zare în care există cineva, căruia ea îi spune ceva.

Când am început să citesc cele două cărți voiam să aflu, cui și ce poate spune Sofia Vicoveanca?

Chiar titlurile cărților sunt, prin ele însele, o sinceritate completă a autoarei. Neavând ce ascunde parcă, prin privirea cărților, cu o simplitate aproape sacră, orice amănunt sau orice gând al vieții sale este rescris în partea de proză sau în poezii, direct, neprotejat de nici cel mai mic semn de ipocrizie

Descrierea copilăriei și a adolescenței, cu pasaje dedicate maturității sociale sau artistice, în cele 65 de pagini de proză ale cărții ,,Cu inima în palme,, Sofia Vicoveanca te privește ca pe un frate al ei. Senzația finală, după parcurgerea cărții, este aceea a unei prietenii dusă până la frăție.

Am înțeles acum și de ce vocea sa și ținuta, forța cuvintelor, ajung atât de ușor și de temeinic înlăuntrul omului.

Natura are locul ei important în sufletul cântăreței, atât în copilărie cât și mai târziu, în viață, descrierile ei sunt foarte frumoase:
,,De când dădeau primele flori, din primăvară până toamna târziu, când frunzele îngălbenite, ruginite așterneau covor pământului, aici, la ,,căsuța de la baltă,, era paradisul meu. Îmi făceam coronițe din flori, cântam, îngânându-mi glasul după cântecul păsărilor, zburdam liberă, până îmi picau ochii pe câte un fluture colorat mai deosebit și rămâneam mută de admirație, urmărindu-l.,,
Pentru un regizor din viitor, sau o televiziune dornică de succes, scenariu unui film este deja scris de chiar eroina principală. Nu doar că merită ca acest film să apară dar și cântecele care se vor cânta și lumea bucovineană, istorică, deosebită, frumoasă, au un rost pentru noi și trebuie să rămână. Ne minunăm de seriale de câte 100 de episoade ale coreenilor, în care se povestește de câte un artist, pictor, poet, cântăreț, bucătar, medic, spadasin. Eu am convingerea că un film serial cu multe episoade, care să țină cu sufletul la gură milioane de spectatori se poate la fel de bine realiza în frumoasa Bucovină despre viață frumoasei și tristei noastre cântăreațe.

Poezia este pentru Sofia Vicoveanca precum un zbor al păsărilor. Versificarea propriilor cântece dar și nevoia sa de a scrie poezie, o însoțește pretutindeni în lume. Din America, Asia sau din Europa, ea s-a întors cu laude, dar și cu poezii scrie prin caiete de călătorie. În contrast cu succesele remarcabile la public, oriunde în lume, viața sa trebuia să fie și tristă și așternută în intimitatea versurilor.

Versul simplu al poeziilor, cu rimă în stilul cântecelor populare, din cartea de versuri ,,Dureri ascunse,, este completat de forța dorințelor triste, asunse în idei :

,,Noian de gânduri, amintiri,
Ici-colo negre presimțiri
Și glasul ploii – pic cu pic…
Adio! n-am să-ți spun nimic.,,

Ambele cărți sunt, de asemenea, înțesate cu desene ale artistei. Un desen ușor timid și naiv, dar atrăgător, cu motive din lumea satului, îi solicită acesteia o exteriorizare complexă, alături de muzică și scris.

Ea este o mare cântăreață iar pentru faptul că scrie proză cu o așa frumusețe și apoi versuri, spunând că nu are pretenția unei recunoașteri literare, îi dă o notă înaltă.

De ce este așa Sofia Vicoveanca? Adică tristă, sobră și serioasă, lucidă și tenace, timidă si sensibilă.
Poate prea marea ei ascuțime sufletească, prea marele ei talent, prea dificila ei copilărie să o fi croit așa.

Nici ea nu găsește un răspuns acestei întrebări. Întrebare pe care și-a repetat-o toată viața.
Important este că știe să-și cunoască și să-și respecte firea, datul vieții, și să aducă ,,fior în sufletele iubitorilor de muzică populară de pretutindeni,, cum singură își descrie menirea.