Libertatea ca problemă
Maria Stăncan,eseu publicat în foaia volantă “Ora națiunii”,nr.1 iunie 2003
Chestiunea libertății e în general obsedantă pentru umanitate.Ceea ce înseamnă libertate pentru unii este exact opusul pentru alții.Pentru a-și defini libertatea personală omul necesită o instanță conceptuală, raționalizabilă sau transcendentă ori de ambele feluri.Omul se întreabă în ce scop e liber.Aceștia sunt determinanți fundamentali de care omul nu poate scăpa.Definirea gesturilor e căutată când apare o constrângere.Atunci apare și nevoia de libertate.Segmentul libertății poate fi definit pe cale senzorială,prin absentță. Intr-un mediu care nu prezintă constrângeri,problema libertății fată de ceva se pune foarte rar. Apoi apare scopul. In ce scop ești liber ? Iți trebuie o tintă. Minima posiblitate de a percepe libertatea ca pe o problemă deschisă e aceea de a o interpreta ca pe o funcție vectorială. Libertatea nu poate fi nicicând definită având rădăcini în absolut,ci doar în raporturi foarte precise. Constrângerea e momentul declanșator și ținta spre care ne îndreptăm.Omul revoltei își duce sistemul său tip buldozer până azi când Filosofia Absurdului afirmă că unica libertatea a omului e aceea de a constata că omul nu e niciodată liber, că lumea e absurdă. Ori te sinucizi ori nu, pentru a încerca restabilirea ordinii în tine insuți (vezi Sisif). Sfârșitul mileniului ține de o acutizare a crizei acestui absurd.Nevoia de ordine e cu atât mai gravă cu cât suntem mai dependenți până la disperare de anumite lucruri.Omul n-a învățat încă să fie pătruns de umilinșa șansei noastre foarte relative de libertate ca să înțeleagă cât de responsabil și umilitor e faptul că trăiește între determinări. Desigur,din când în când au loc anumite restructurări. Risipind libertatea pe nimicuri, omul contribuie la îndesirea rețelei de determinări.Nimicurile sunt mici conjuncturi cu punct de plecare și ținte obscure.Libertatea trebuie adusă în noi înșine. Nu pot exista libertăți în condițiile în care oamenii nu sunt informați. Accesul liber la informații pentru formarea unei opinii reprezintă libertatea de informare. Libertatea ar putea fi înțeleasă ca o echilibrare între responsabilitățile și țintele omului (responsabilitățile față de sine însuși, precum și față de ceilalți). Orice act al omului,bazat pe libertate,va genera și efecte secundare (renunțări). Când se vorbește despre libertate ca despre o competentă, i se conferă o polaritate între drepturi și responsabilități în care unele le alimentează pe celelalte, raport care dinamitează existența noastră. Exercițiul libertății umane în ideal ar trebui să fie un echilibru între binele primit și cel oferit.Omul va trăi întotdeauna distanța și niciodată valoarea acesteia.Raționament analog și în cazul apropierii.Nu există libertate absolută,căci fiecare dintre noi are nevoie unul de celălalt (într-un fel sau altul).Oamenii sunt datori să se respecte reciproc.Obligația de a respecta drepturile altora nu-i oprește omului dreptul de a-i aparține lui însuși,căci acesta e un drept de la Dumnezeu (alții spun că de la natură). Stăpânirea totală absolută a unui om asupra altuia e contrară voinței divine (naturii),deoarece asimilează omul unei brute si îl degradează moral și psihic.Dar responsabilitatea răului e relativă mijloacelor de a-l înțelege. Tot relativă e și culpabilitatea omului. Insă inegalitatea naturală a aptitudinilor plasează anumite rase umane sub dependența celor mai inteligente pentru a fi ridicate și nu pentru a fi abrutizate mai mult și a utiliza avantajul în scopul înrobirii.Libertatea absolută ar putea apărea sub forma unei libertăți fără limită de care se bucură gândirea omului.Libertatea e o gândire intimă,care-i aparține omului ca toate celelalte gânduri.Omul nu are dreptul de a pune limite libertății conștiinței căci numai Dumnezeu are dreptul să judece conștiința.Rezultatul limitării acesteia reprezintă constrângerea omului de a acționa altfel decât gândește el. Intreaga credință e respectabilă când e sinceră și duce practic omul la bine. Reprimarea unor acte exterioare ale unei credințe, când actele aduc un prejudiciu oarecare asupra altora nu înseamnă un atentat la libertatea de conștiință, căci această represiune lentă lasă credinței întreaga sa libertate. Deoarece omul are libertate de gândire, el o are și pe cea de acțiune, chiar dacă are voința de a face un lucru.Fără liberul arbitru, el ar fi ca o mașină. Predispozițiile instinctive pot să-l solicite pentru anumite acțiuni.Materia nu dă funcții finite.Funcțiile pot fi morale sau intelectuale.Dacă omul are instinctul de a ucide, el poate ajunge făptaș datorită voinței sale ori a altuia. Cel a cărui inteligență e perturbată dintr-o anumită cauză,nu e stăpân pe gândirea sa,deci și libertatea îi va fi respinsă. La omul aflat în stare de sălbăticie predomină mai mult instinctul. El aplică libertatea pentru necesitățile sale și această libertate se dezvoltă tot atât cât și inteligența lui.Cu cât omul e mai luminat,cu atât e mai responsabil de actele sale. Fatalitate există doar prin alegerea făcută de spirit înainte de a se reîncarna.Pentru încercări morale și tentații spirituale își păstrează liberul arbitru asupra binelui si răului.Voința spiritului reîncarnat nu are nicio îngrădire privind rezistența la ispite și ispitiri.Fatale sunt doar momentele nașterii și morții de la care nu se poate sustrage nimeni.Nu tot ce apare în viață e predestinat. Deseori un eveniment e consecința unui lucru făptuit prin libera voință astfel încât,dacă omul n-ar fi comis acel fapt, evenimentul ar fi fost un non-eveniment. Omul,prin voința și actele sale,poate devia evenimentele,dacă acest fapt poate fi cuprins în viața aleasă.Poate face bine,ceea ce reprezintă unul din scopurile principale ale vieții.Poate înăbuși răul,mai ales pe acela care poate contribui la un rău și mai mare.Omul are întotdeauna latitudinea înainte de a comite o faptă,iar cel care deliberează asupra unei fapte e mereu liber să o facă ori nu. Nicio persoană nu e predestinată crimei, homosexualității, perversiunilor, sadismului etc. și toate crimele sau toate actele oarecare țin de voința și de liberul arbitru al omului. Oamenii confundă mereu evenimentele materiale ale vieții cu actele vieții morale. Fatalitatea stă în aceste evenimente ale căror cauze sunt independente de voința oamenilor.Actele vietii morale emană întotdeauna de la omul insuși, mereu liber să aleagă faptele.Pentru acte morale nu există niciodată vreo fatalitate, în acest caz omul nefiind predestinat. Fatalitatea nu e absolută. Dacă omul ar întreprinde doar lucruri în raport cu funcțiile sale, el ar avea numai reușite.Ceea ce-l coboară e amorul propriu și ambitția de a prelua o vocație pe care nu o are, în scopul de a-și satisface diverse pasiuni și atunci eșuează.Oamenii țin la tradițiile sociale și dacă se supun lor, o fac din proprie convingere,ceea ce reprezintă încă un act de liber arbitru și numai Dumnezeu va ține cont de sacrificiul orgoliului lor. Omul are posibilitatea alegerii între bine și rau,deci încercarea are ca efect testarea la rău și meritul rezistenței la acel rău.De aceea viitorul în general îi e înfățișat omului doar ca un scop pe care el trebuie să-l atingă prin eforturile sale,fără a cunoaște filiera prin care va trece.Cunoașterea tuturor încercărilor și întâmpinărilor din drumul său îi va opri inițiativa și utilizarea liberului arbitru,el lăsandu-se să alunece pe panta fatalistă a evenimentelor,fără exercitarea facultăților sale.