Islamul


Pentru a putea combate trebuie in primul rand sa cunosti. Acest articol doreste sa prezinte religia islamica voua, acelor oameni pur occidentali care se ingrozesc cand vad cladirile prabusite in nori de fum si nu pot accepta existenta unor tari care nu adopta credintele voastre. Da, islamul este o credinta, un mod de viata, din pacate la fel de viciat ca toate celelalte culte si religii, dar, inainte de a il putea respinge trebuie sa il intelegem, pentru ca pe viitor sa nu mai fim luati pe nepregatite de “fii Jihadului”!
Allah, Mahomed, Coranul. Acestea sunt cele trei cuvinte care definesc credinta musulmana. Coranul poate fi considerat o sinteza, adunand in el numeroase elemente din cartile care l-au precedat. Astfel, in Coran apar elemente din Avesta lui Zarathustra, din Torra evreiasca, din mai toate culturile lumii. Mohamed, pe langa fascinanta viata si numeroasele legende care l-au inconjurat, pe langa faptul ca a fost singurul profet analfabet din istorie, a reusit totusi sa sinteze perfect si sa adapteze la mediul aspru al desertului divinitatile pe care le-a observat in contactele lui cu lumea veche.
Inainte de Mahomed, lumea araba era inca influentata de cultele barbare ale predecesorilor. Astfel, Mecca era centrul vietii religioase. Acest oras, creat in jurul sanctuarului (chiar cuvantul Makoraba, cuvant care desemna orasul in Corpus-ul ptolematic, era derivat din sabeeanul Makuraba, sanctuar), adapostea Ka’ba, edificiu fara acoperis care avea in interiorul sau Piatra Neagra, socotita de origine cereasca si aflata in posesia lui Allah. Dar Allahul primitiv nu mai era divinitatea unica, fiind panagrita de desele acte ritualice ale preotilor. In acest climat de degradare religioasa, Mohamed, un membru al tribului quraysitilor se ridica incet, incet din anonimat, si sprijinit de nevasta sa Hadige isi incepe activitatea religioasa. Primele “ipotetice viziuni” au aparut in jurul anului 610. Vreme de doi ani, Mahomed isi impartaseste viziunile doar apropiatilor, iar in anul 612 incepe sa predice, dar aceste crize in care prin profet vorbea “Allah” nu ii impresioneaza pe toti.
Astfel, in anul 615, Mahomed, pentru a ii pune la adapost pe adeptii sai, se autoexileaza in localitatea Iatrib, in Abisinia. La 24 septembrie 622, Mahomed, impreuna cu un grup de credinciosi ajunge la Qoba, o asezare mica de langa Medina. Peste scurt timp, Mohamed intra in Medina si se stabilesti in acest oras care a devenit un simbol al “Profetului”.
Intre 624 si 632, Mahomed isi conduce armata si obtine cateva victorii impotriva “idolatrilor”, iar in ianuarie 630, reuseste sa ocupe Mecca si sa distruga idolii Ka’bei! Continua sa predice si mai intreprinde pelerinaje regulate la Mecca, pentru ultima oara in februarie-martie 632. Pe 8 iunie acelasi an, el moare in bratele celei mai iubite concubine, Aisa. Este ingropat in casa acesteia, iar mormantul lui devine un loc venerat chiar mai mult decat Ka’ba. Oamenilor le-a fost greu sa accepte moartea sa, iar Abu Bakr, urmasul sau a adresat credinciosilor urmatorul mesaj: “Daca cineva se inchina lui Mahomed, Mahomed a murit; dar daca se inchina lui Allah, Mahomed traieste si nu va muri.”
Acest mesaj sintetizeaza perfect doctrina musulmana, care il pune in prim plan pe Allah. Acesta este creatorul suprem, iar tot ceea ce omul trebuie sa faca pentru a ajunge in paradis este sa respecte regulile transmise de el prin intermediul profetului. Coranul este o suma de versete dictate de Mohamed in timpul crizelor sale. Si astazi vedem astfel de crize, dar noi le numim epilepsie, in timp ce in anii aceia erau considerate influenta divina.
In ciuda ignorantei cu care a fost tratat de majoritatea lumii crestine, islamul este o religie solida, creata pe dorinta arabilor de a deveni natiunea cea mai puternica si de a se revolta impotriva mediului potrivnic in care au fost obligati sa traiasca. Toate religiile lumii au facut victime, dar islamul a avut argumente prin care a putut sa justifice aceste crime. Crestinismul din pacate nu are astfel de argumente, si totusi Occidentul condamna atitudinile “fanaticilor” orientali. Acesti “fanatici” au fost una dintre cele mai avansate civilizatii din istorie, oferind lumi moderne multe monstre ale geniului lor artistic. Da, sistemul lor religios este puternic viciat, dar aceeasi problema o au si sistemele noastre. Toata religia este doar fictiune si trebuie sa intelegem ca suntem toti in aceeasi situatie. Nu cred ca victimele musulmanilor sunt mai multe decat acelea ale crestinilor, deci sa nu mai aratam cu degetul. Macar ei nu au pretins niciodata ca sunt emisarii pacii!
Coranul este cartea de baza a fiecarui musulman, iar invatarea pe de rost a celor cateva mii de versete este o datorie sfanta!
Inca de la varsta de cativa ani, tinerii musulmani sunt instruiti si lectureaza Coranul, “Cartea in care nu este indoiala” (2.1). Ei invata inca de mici ca “Oamenii au fost numai un popor si s-au certat si de n-ar fi mers inainte un cuvant de la Domnul tau, s-ar fi hotarat intre ei pentru ce s-au certat” (10.20). Coranul, o colectie de maxime si aforisme care acopera toate aspectele vietii, este pentru ei un ghid, dupa el realizandu-se chiar si legislatia. Problema apare in momentul unui studiu mai atent, caci se va observa atunci discrepanta care apare intre versete de genul “Daca insa ei inceteaza, atunci Dumnezeu este iertator, indurat” (2.188) si “Si daca intalniti necredinciosi, jos cu gaturile, pana ce i-ati macelarit, si legati tare catusele lor” (47.4).
Da, islamul, este aidoma celorlalte religii intr-o privinta: este creat pe baza unor superstitii care “prind” la marea masa, dar care la o analiza mai atenta isi pierd calitatea “divina” si devin simple vorbe in vant. Si totusi, merita atentia noastra, pentru ca trebuie sa ne aparam orasele si viata de cei care cred cu tarie ca “voi nu i-ati omorat, ci Dumnezeu i-a omorat. Si nu tu ai aruncat cu piatra cand ai aruncat, ci Dumnezeu a aruncat, ca sa-i ispiteasca pe cei credinciosi cu ispita frumoasa. Dumnezeu doar aude, stie” (8.17).