Cu zâmbetul lui discret și cu o sensibilitate de artist, Luv ascunde sub o ținută impecabilă un boem iremediabil. În sala de festivități a Bibliotecii Județene Pitești se simțea cu mult mai bine lângă noi, invitații lui, pe scaunele frumos aliniate, decât la înalta masă a prezidiului. În mijlocul nostru Luv ne domina și nu cu statura lui impunătoare, nici cu vârsta și nici măcar cu importanța evenimentului. Ne domina doar cu modestia, cu bunătatea zâmbetului, cu blândețea gesturilor și a privirii galeșe, cu timiditatea glasului.



La intrare, m-am prezentat: Știi, eu sunt Sache… Am primit un răspuns grăbit, prompt, șoptit: Știu. Zău? îi răspund aiurit și pornesc mai departe, în sală. Din spate o aud pe Camelia: Luv, sunt eu, Amelii, de pe site… Urmează aceeași replică neiertătoare: Știu. Bine-cunoscuta curiozitate a Cameliei își face din nou simțită prezența. Proțăpindu-se în cadrul ușii se interesează mirată: Da’ de unde mă știi?

Câtă vreme Luv a postat pe site-ul Agonia, și-a câștigat drepturi pe care aproape nimeni nu le-a putut contesta. Firea lui de artist complet și-a pus amprenta pe tot ceea ce a făcut, combinând frumosul cu un fir subțire de duioșie.

Cineva îmi caută prin visele copilăriei.
Îmi scotocește printre zmeie
și printre batoanele de turtă dulce.
Îmi intră în suflet ca un hoț într-o casă părăsită.

Sâmbătă l-am cunoscut pe Luv! Și am aflat că nu iartă ignoranța, dar e îngăduitor cu ignoranții. Îi acceptă ca pe semenii lui: Sunt și ei oameni…

Vreau să deviez pământul
cel puțin cu două secunde –
am atâta nevoie să râd de voi!

Lansarea de sâmbătă, într-o superbă zi și noapte de iarnă tomnatică, printre onoruri și laude, Luv s-a strecurat modest, abia prezent printre noi. Aveai impresia că sufletul lui plutește undeva între cer și pământ, modelând cu inspirația lui versuri din nori stropiți cu stele și artificii roșii… Nu te-ai schimbat, dragul meu. Cu toată acestă împlinire a visului tău, lansarea cărții ăsteia mici, scrisă numai de tine, nu te-ai schimbat… Răspunsul se aude ca o părere: Și bine am făcut, mamă.



După vorbele alese ale criticilor din Pitești si București, după cuvintele frumoase ale călăuzei lui, domnul Virgil Diaconu, a urmat adevăratul chin: Luv, meșterul de versuri, trebuia să-și învingă timiditatea și să vorbească auditorului despre el. Ce a spus și cui a mulțumit nu mai contează și asta din cauza poveștii de pe urmă, când, cu glasul tremurând de emoții și amintiri, ne-a fermecat pe toți: Mama mea scria poezii. Acum ea nu mai este… Ca să nu piardă vreo rimă, când se culca își punea sub pernă o foaie și un creion. Pe atunci râdeam…, acum nu mai pot râde.

Luv, un Om simplu, timid, sensibil are norocul și șansa, să fie copleșit de dragostea unei soții frumoase și atente, a unui băiețel for-mi-da-bil, să fie încojurat de prieteni și încurajat de zeci de inimi sincere. În poezie, Luv nu folosește titluri sofisticate, nu-i trebuiesc artificii vestimentare și romantice copleșitoare care să atragă compasiune sau măcar atenția trecătorilor-cititori. El doar scrie.



Cum te simți, Luv? întreb. Uf! Abia aștept să se termine aici și să ne retragem în bar.

Ochii lui visători sunt ai unui călător fără bagaje, printre versuri, idei, imagini. Atunci când îi prindeam privirea, avea surâsul acela dezarmant, sincer, al omului simplu urcat prea brusc pe-o treaptă râvnită, de altfel, de toți artiștii adevărați.

Asta am găsit la Pitești: un mare trubadur fericit!

Timid, îmi piteai săruturi în pumnii tăi mici,
mă puneai să ghicesc: stânga? dreapta?
Iar eu greșeam întotdeauna.

Înzestrat cu un deosebit simț al cuvintelor, Luv se amuză cu ele într-un mod atât de simplu încât l-aș compara ușor pe autor cu un copil înconjurat de cuburi pictate în imagini sugestive. Atât de bine le ridică, le învârte, le combină încât castelul ridicat din ele se cimentează singur într-un indestructibil conglomerat.

Tu locuiești chiar în culorile mele!

Aș putea să te învăț un sărut prin oranj
și albastrul în seara de Înviere.

Asta dacă nu ai fi, bineînțeles,
zăvorâtă în galben…

La bar altă surpriză! Luv ne încântă cu melodiile lui. Dar cum cântă! Abia atunci am realizat, când i-am ascultat muzica, atunci am înțeles câtă sensibilitate există într-un singur om, câte talente... Nu spun mai mult, degeaba aș descrie prin cuvinte o voce, o melodie, o poezie. Un singur lucru e cert: merită o dată să-l auziți cântând.



Despre organizarea evenimentului nu pot povesti. Totul perfect? Da, poate că aceste două cuvinte ar descrie seara de sâmbătă, de la Pitești.

În aceeași noapte ne-a încântat și Ioan Peia cu superba și nemuritoarea muzică folk. Ești bun, Ioane!

Au venit mulți agoniști la Pitești, nu voi enumera însă nici unul. Cu siguranță vor apărea și vor adăuga ei singuri câteva rânduri în subsolul acestui ‘personal’.

La sfârșit îl voi ruga pe Luv un singur lucru: să revină pe site. Este o rugăminte personală și atât. Știi, această revenire ne va transforma pe toți în învingători.

Multă inspirație în continuare!

PS: În curând vor veni și pozele.