Începem scurtul tratat de la premiza axiomatică a dihotomismului antropologic. De observat că nu existența unei atari entelehii (cum o numea Aristotel)a fost pusă la îndoială(afară de monismul materialist, pe care îl excludem din start),ci felul și împărțirea ei. Dar noi urmărim să demonstrăm că elementul rațional și cel senzitiv nu sunt două entelehii ce există de sine, ci două părți ale spiritului, precum cele două fețe ale unei monede. Bărbați dintre cei mai destoinici, precum Aristotel, Ioan Damaschinul ori Maxim Mărturisitorul au fost susținătorii unei asemenea concepții la care subscriem și noi.
Distingem deci, încă de la început, trei facultăți spirituale: Rațiunea, Voința și Sentimentul. Și le vom împărții pe acestea in două: Rațiunea, ca parte de sine stătătoare iar Voința și Sentimentul ca parte irațională sau apetitivă. În timp ce Rațiunea deține apriorii conceptele binare de adevar/falsitate, bine/rău și frumos/urât, Voința și Sentimentul sunt oarbe, potențe sau năzuințe latente. Astfel că, Rațiunea conferă aceste concepte Voinței și Sentimentului, canalizându-le către bine și respectiv frumos. În fapt, Rațiunea direcționează aceste potențe într-un atare sens pozitiv, iar potrivit principiului acțiunii și reacțiunii, punctul antagonic al acestui apex este opusul său, adică negativ.
Conținutul acestor concepte este o parte deținut apriori de Rațiune, o parte dobândit psihologic și o altă parte stabilit convențional(idee psihologică referitoare la determinismul genetic, educațional și de mediu). Și să le luăm pe rând pe aecstea trei, explicându-le:
i. Rațiunea conferă Voinței conceptul de bine și opusul acestuia, răul. Conținutul acestor concepte este apriori sau natural când se referă la împlinirea afectelor(instinctelor). Stimularea stăruirii într-un astfel de bine e plăcerea, iar descurajarea opusului său este durerea. Vom numi acest bine natural. Binele moral apriori este în strânsă legătură cu conștiința de sine, care naște Eu-l și care implică Tu-ul, ca fiind pentru sine un Eu. Deci a nu acționa împotriva voinței care ca obiect binele natural al celuilalt este prima valoare morală apriori. Pe ea se întemeiază dreptul.
La fel și în cazul Sentimentului, căruia Rațiunea îi conferă conceptul de frumos și conținutul apriori acestui concept, adică raporturile matematice armonioase, combinația coloristică, etc. Numim acest conținut sistemul estetic primar.
ii. Determinările psihologice ale sistemelor de morală și de estetică, dobândite în stadiul infantil de dezvoltare a conștiinței(și deci în afara memoriei).
iii. Rațiunea stabilește convențional valori morale și estetice. De aceea le vom numi și valori artificiale. Ele pot intra în opoziție cu valorile naturale sau psihologice și împroprierea lor cere asceză(askesis=exercițiu), pentru a resimții plăcere în ele.
Încălcarea valorilor naturale(apriori) este cea mai aspru pedepsită căci este "împotriva firii sau naturii umane". Încălcarea valorilor psihologice nu este ușoară și se izbește mereu de ascuțișul conștiinței. În cazul încălcării valorilor convenționale, vina este mai mică, dar aprecierea net superioară, în cazul respectării lor.