M-am întins pe o tăcere anonimă care promitea îngeri și arhangheli
așteptând... să aprind întunericul sau să-mi las lașitatea să curgă printre umbre, liber arbitru într-o întâmplare imediată... nu pot să strig... presupusa
nemișcare îmi eliberează interiorul dorindu-mi trupul bătrân,trecut de ispite, totuși...
văzut de sus spațiul avea prea multe goluri în care timpul dospea iluzii în
cutii de carton colorate... dacă m-aș fi întrebat unde vreau să zac, posibilele sfâșieri ar fi împarțit, uitării așteptarea...