Popasul alburiu al singurătății răsfoit de cercuri ceva gol ne bea nopțile pe dinăuntru pe dinafară bem din ceva gol nu te sfii învăluie în cămașa părului mugurele imberb reînălțat încrede-te în omătul ce-ți topește ușa înverzită lângă care mă subțiez
Poetul în fața iubirii nu vine niciodată cu condiția să ori întrebându-se de ce pentru părinții triști păcatul fiului e o înduioșare poetul vine ridicând lacrima la rang de artă și răsplata de-a fi viu în fața iubirii poetul vine mulțumind lumii cu ochii închiși de o lacrimă
Niciodată să nu-mi spui că-n mine sau în poetul din mine pentru care dimensiunea definitivă a lumii ești tu căutându-l vezi iubirea tânăra mea femeie niciodată să nu-mi spui iubirea nu-i trădare să existe iubirea se doare cu fiecare tentativă a noastră de a-i cere mai puțin sau mai mult decât
Eu sunt poet deci ceea ce aștept nici moarte nu cunoaște de-aceea că sunt poet eu nu mă apăr așa cum te aperi tu cerând în toate comsimțământul iubirii eu oricând mă apăr văzându-mă în primul rând învinsul și apoi oglinda în care învinsul privește
Ceva gol ne bea nopțile