Prizonieră între vis și cosmar
numai tu, așa te-am găsit
Prizonieră în veșnic trecut
nesfârșit...

Ferecată după lăcăți de fum
Lumea era a ta pâna să mori
închisă între pereții de ceață
ai propriei tale tristeți!

Nu ești a mea, nu-i așa?
Soriți am fost să ne zărim
tu pe o stea, eu pe alta...
atuncați de vârtejuri cerești.

Ne facem semne mereu;
vorbim prin semne mereu...
Cand unul doarme, cel'lalt veghează
la marginea patului stelar...

Smulgem unul altuia mereu
zâmbete amare... bete...
de bucuria vederii unui chip
ascuns după străluciri oarbe...

Nu ești a mea, nu-i așa?
Trimitem unul altuia mesaje...
pergamente pe praf stelar
scrise cu propriul sânge!

Îți trimit săruturi pătimașe,
pagini albe ce numai tu le știi;
(Îți trimit vise cuprinse
de coșmarul neîmplinirii noastre.)

Tu nu ești a mea, nu-i așa?
Atingerea ta, visul tău...
Vreau să te aud, să te simt...
să te sărut sub cerul ascuns!

Vreau să aduc surâsul pe buzele tale,
ochii tăi să ardă precum
soarele în cel mai senin răsărit,
să regăsești ce-i pierdut;

Prizonieră între vis și coșmar
numai tu...; nu mai ești
Unit-am stelele pe cer
pășind amândoi alăturea...