iarba rămasă din subțirimea
punctului invers
din netristețea soarelui arzând în ocru
și-n arpegiu
se-ntoarce din burțile hulpave de munte
în zid cărămidos, stelar
de-nțepături râzând oriunde
și-n secunde...

de la unghie până-n iubire
pumnalele-n plăsele se-nfing
ne lasă azi albaștri
mâine, poate nătângi
O fascie purtăm în suflet
mirarea noastră de a fi
de fapt oricând

vin repede din toate direcțiile
așa cum soarele de zăpușeală stând
își tot trimite nebănuitele povețe
că-napoi sau înainte
e doar de-a fi privirea în mii de feluri
delușind:
zborul e delfin bolnav în aripi
căderea e o neînțeleasă artă de a zbura
iubirea, Pantagruel cu dinți cariați
și dorul un pas pe lângă ele
naștere și abis, doi ochi de panama
în care mii de ace tot vin de-aiurea...