Nu ți-am spus, dar și eu m-am născut sub o pândă continuă. Colții de ceață ai primei clipe erau deja încleștați pe conștiința mea în gură de lup. Am alergat din primul moment prin iarba până la genunchi, până la brâu, până la gât. Mi-am pus trei dorințe de neîmplinit. Am oftat și m-am dat de trei ori peste cap. Apoi șoseaua asta mi-a înghițit casa dintr-o singură șerpuire insidioasă. De aceea am așteptat o sută de ani să vii și să mă săruți. Între timp am adormit. Un cireș ucigaș mi-a ținut umbră în veacul de singurătate. Apoi am vânat cerbi. I-am ucis ca să nu poată să spună nimănui că există undeva acest fel de animalică libertate. Am întemeiat un oraș de cleștar în care am prins un exemplar rar de indiferență agresivă. Exponatul se zbate între viață și moarte. Eu vând imaginea lui monstruoasă tuturor poeților din târgul acesta în care prin lege nu se mai cântă jazz.