A venit si rândul îndoielilor. Le adun de pe jos… de unde le-am aruncat de fiecare data când… mă întrebam neîncrezător in visele noastre… mă întrebam de unde vii. Orb in așteptarea mea am trecut multe… multe am uitat… multe am pierdut… Orb mă ții de mana acum, având grija de epava ce am fost când mi te-am născut. Ti-am cunoscut existenta cu mult înainte sa îmi vorbești Lil! (Iți voi spune Lil, pentru ca tu si personajul acesta… Iți voi spune Lil, pentru ca in lumea aceasta deși iți cunosc numele nu îl pot spune pentru ca trezește in mine îndoiala…)

Fructe ale imaginației mele disecate pe pânza verde-amăruie a unui tablou numit simplu, fără prea multe critici… imagine. Ne năștem… un licăr de lumina in coltul din stânga sus al tabloului… o mica stea dând de veste nașterea noastră… poate o supernova undeva distrugând o alta lume mirifica ce nu crede in Dumnezeu… o cruce veche arsa de arșița soarelui si sculptata de nenumăratele vânturi… o cruce aruncata pe turla unei biserici undeva in josul tabloului… aproape greu de distins, dar o numim credința. Începem sa ne coacem… frumosul cireș plin de flori ros îmbiindu-ne sa ne întindem la umbra sa sub soarele crud si rușinos al primăverii, învățăm… spicul de grâu abia format urmând sa se coacă in căldura si soarele amețitor al începutului de vară; credem… născocirile si visele proprii aruncate ca pete de imagini pe întregul tablou, un amalgam de neînțeles pentru alții, o amestecătură pe care numai noi, cei proprietari viselor noastre le înțelegem.

IUBIM! Focul sângelui ce curge prin venele noastre, soarele roșiatic al apusului pe malul oceanului, arzându-ne trupurile in timpul celui mai amețitor sărut dat persoanei iubite, mărul păcatului Dumnezeiesc, suferința singuraticului, pustnicul bătător de drumuri in căutarea proprie revelații, floarea cea mai frumoasa a vieții, stârnind invidia naturii pentru o creație ce aparține numai omului, si iară focul cel mai adânc al durerii lipsei celui iubit…

Ne coacem si la rândul nostru creăm… acel mic pui de om pentru care o alta stea s-a aprins pe cer, acea mica clipa de gingășie ce te învăluie cu căldura ei atunci când nici măcar nu te aștepți… acel mic fruct născut din dragoste eterna, radiind mereu mai puternic si decât soarele de pe cer… acel mic fir de ața țesut din sentimentele împărtășite cu cel IUBIT.

Trăim… explozia de lumina si întuneric învăluindu-se periodic precum zilele si nopțile unei stele, explozia infinita de energie si gaura neagra ce o absoarbe mereu epuizându-ne pentru ca întotdeauna sa o luam încrezători de la capăt ștergând mereu tabloul si începând din nou sa aruncam cu imagini pe el pana… pana in clipa in care trupul firav ne obosește…

*

Mă opresc din frenezia durerilor născute de acest tablou. Șirul continua… tabloul e mereu in schimbare… tabloul ca cărei umbra fadă suntem noi, neputând fi la înălțimea lui decât atunci când nu ne dorim… Lil,… acolo unde ești in visul meu, ființă imaginară sau cat se poate de reala… sa nu îmi furi niciodată cuvintele! Sunt darul nostru… cu el ne năștem si doar cu el ne întoarcem in tărâmul din care am venit…

Mâinile mi-au căpătat de mult rădăcini in tabloul acesta, afundându-mă mereu, din ce in ce mai mult, in iluziile create de propriile încercări. Lil, cuprins de îndoiala, mă plec însă în fașa ta spunându-ti aceleași sincere cuvinte ce ți le-am spus de când… de când pe planșeta albă a apărut din senin praful tău de zână… Te aștept…