mi se interzice existența
în lumini
un rău se zguduie
dincolo de mine
ca o gazelă ucisă
de un spirit încercat
în alte și alte destine
niciodată
la întâmplare


urlu a nedreptate și fug
calc peste lumini
simt neputința oaselor
zdrobesc seninul
în huma viselor
dau de-a dura aparența
iubirilor surde
la orice îngemănare de stele


nu mai au zodiile alte fotografii
ale spoturilor de suflet
se sparg sentimente
la prima coborâre în abis
smulg gratiile
fără cuvinte
tai în nouăzeci și nouă
orice sclipire
a mea


acum mă închid într-un fel de cocon
din care niciodată nu se va naște
același fluture
zdrobit de pumnul
unei priviri
nevăzute vreodată
prea triști acei ochi departe
prea neîndurătoare
noapte
fără lumină


zac neputincioasă
nu mai pot fi sidef
nici măcar umbră
doar vid
absența și ea este blândă
vidul luminii
e crud
mai absurd decât
orice nonexistență


pentru tine azi
luminile mele se duc în vid