agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-01 | [This text should be read in romana] | You Give Love a Bad Name Dragă Dr. Hanelle, Sunt o calugariță din specia Mantis religiosa și am observat că sexul devine mult mai satisfăcător atunci când îmi decapitez partenerul dintr-o mușcătură. Dintr-odată prietenul meu se face mai activ și își lasa deoparte inhibițiile, astfel încât avem parte de un act reproducător fantastic. Ai avut și tu aceeași experiență? Capul si Orgasmul Dragă C&O, drept să îți zic, nu prea. Deși printre prietenele mele se numără multe mâncătoare de bărbați, canibalismul nu face parte din tacticile noastre. Pe de altă parte înțeleg perfect de ce recurgi la asta. Masculii din specia ta sunt din fire amanți plicticoși, în schimb, odată decapitați, devin gata de o adevarată orgie. E pacat că nu pot fi așa creatori în deplinătatea lor trupească, dar se bucură de oarecari circumstanțe atenuante: e dificil să faci sex sălbatic atâta timp cât încerci să-ți pastrezi capul pe umeri. În timpul actului reproducător, masculul de calugariță se află în pericol de două ori: la venire și la plecare. Timpul petrecut în spinarea ta – poziția în care oricare mascul cu cap face sex – e lipsit de pericol, pentru că îți e imposibil să îl ataci. Dar, cum ziceai, cine are nevoie de un mascul cu cap pentru a face sex? E suficient să îi zbori tartăcuța de îndată ce se apropie că restul persoanei lui se pune pe treabă de zece ori mai bine și mai repede. Departe de a fi un miracol, lucrul cu pricina are o explicație prozaică și destul de simplă. Sub influența creierului, organul reproducător primește mesaje de control iar dorințele sunt ținute în frâu până ce posesorul poate purcede la treabă în siguranță. Odată lipsit de creier, inhibițiile dispar și organul se dezlănțuie, profitând de libertatea acordată până ce nu mai rămâne aproape nimic din posesor. Ca de obicei în relațiile între sexe opuse, și de data asta agendele personale se bat cap în cap. Indiferent la dorințele tale, masculul se încăpățânează sa-și păstreze segmentul superior acolo unde a fost amplasat de natură. Pune-te în locul lui: numai vederea unei femele te-ar face să îngheți până în vârful antenelor…. deși nu pentru multă vreme. Cu pași minusculi te apropii în incremente infinitezimale ori de câte ori ea se uită în altă parte. De fiecare dată când se întoarce, încremenești brusc, pretinzând că ești doar o frunză în pomul vieții. Și joaca asta poate să țină câteva ceasuri bune, timp în care ori îți dai silința ori sufletul. Scopul? Un salt final în spatele ei urmat de dragoste bătrânească în totalitatea facultăților trupești. În schimb, un singur pas greșit și ajungi ca un fraier la poarta raiului, cu capul sub braț. Pe drept cuvânt, puține aventuri comportă riscuri mai mari decât jocul ăsta mărunt de glezne. Multă vreme entomologii s-au întrebat dacă există circumstanțe atenuante pentru comportamentul tău violent, C&O. Cum ar fi de plidă sexul în captivitate, știut fiind că multe dintre speciile de insecte ținute în laborator comit fapte asemănătoare din cauza stresului. Teoria, să spunem drept, e interesantă, dar faptul că te comporți identic în libertate o subminează serios. Ca specie, mă tem că ați ajuns oarecum dependenți de canibalism și sado-masochism pentru reproducere. Singura diferență dintre laborator și natură este că în primul caz o partidă de sex durează cu câteva ore mai mult. În natură, masculii norocoși care au reușit performanța de a se cățăra în spatele partenerei, săr în primul tufiș odată ce și-au terminat treaba. În laborator, neavând nici un tufiș la îndemână, rămân agățați în spatele partenerei, meditând asupra celor trecătoare. În final, indiferent dacă lucrurile au fost făcute cu cap sau nu, bietul mascul rămas în raza de acțiune a femelei nu reprezintă decât o masă de proteine căreia i se dă cea mai bună întrebuințare posibilă. Din relatările colegilor mei de sex opus, se pare că nici unul dintre ei nu a reușit să contemple împerecherea voastră fără o anumită doză de emoție. Lucru absolut de înțeles. Pe deoparte nu e decât de admirat un flăcău care își face datoria conjugală în condiții inimaginabile pentru specia noastră. Iar pe de altă parte e dureros să constați că un individ de sex masculin e considerat de iubită o simplă masă de proteine. E ușor de intuit ce efect devastator are asta asupra încrederii lui în sine. Nu numai că femela speciei nu dă doi bani pe mintea ta, dar te lasă și fără ea cât ai zice sex. Acum revenind la tine, C&O, suntem în plină vară și până la sfârșitul lui august, mulți alți amatori își vor da sfârșitul sub sărutările tale înfocate. Până la venirea iernii vei produce în urma acestor isprăvi aproximativ 70 de ouă, din care vor ieși în primăvară cam tot atâtea călugărițe. Dar dacă, doamne ferește, amatorii de sex încep să îndărăpteze din motive obscure nu te descuraja. Ca orice femelă a speciei tale poți produce în caz de absolută nevoie ouă prin partenogeneză. Doar că în acest caz, toate progeniturile vor fi de sex feminin. Bibliografie: Roeder, K.D., 1935. An experimental analysis of the sexual behaviour of the praying mantis (Mantis religiosa L.). Biological Bulletin 69: 203-20 Lawrence S.E., 1992. Sexual cannibalism in the praying mantid, Mantis religiosa: A field study. Animal behaviour 43: 569-83 Edmunds M., 1998. Sexual cannibalism in mantids. Trends in ecology and evolution 3:77 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy