Firavă e mâna ce-o întinde... Îi simt căldura timidă și-o strâng nerăbdător. Se-ncolăcește de mijlocul meu și-mi dăruiește un lung sărut apăsat. Ce buze moi... Mirosul ei mă-mbie și liniștea albă revine.

Sunt părăsit la nesfârșit. Nu învăț să învăț. Primesc doar vise și întotdeauna realitatea fuge. Dar până când? Un verde-albastru inundă plaja. Am să mă duc să înot...