in fata unei oglinzi
sunt un strain,
colorat altfel, cu numar inegal de membre si mai ales
idei
de care am nevoie undeva,
la un moment dat,
sa ma recunosc...

de fiecare data cand pasesc in casa altuia
nu mai sunt eu, ci un personaj sintetic,
un demon fara caracteristici de genul
ochi verzi, par balai,
poezie fara sens sau
chiar buzdugan fantastic,

si-mi pare, nu zic nu,
ca fiecare scanteie a ochiului gazdei mele
devine flacara ochiului oaspetelui,
si fiecare cuvant ma prinde alaturi
de mari invatati...

cand deodata totul se termina
[prin asta]
brusc!