Mi s-a spus că în spatele fiecărui zid, se află o prăjitură mare, pe care, dacă reușești să spargi pietroaiele alea mari din zid, ți se dăruiește ca cea mai dulce dintre minuni. Pietroaiele sunt bine alese și de culori diferite. Zidul poate fi mai inalt, mai lung. Unii îl ocolesc. Alteori e rotund și nu i se da de capăt, și te învârți te învârți, cauți și te zbați chiar dacă știi că nu esti în nicio luptă. Poate fi chiar și un labirint. Provocator. La primul nivel se află pietroalele emoției. Aici sunt ochi multi. Sunt tarte, savarine și amandine. La al doilea, dorințele. Sunt mâini și picioare și piele multă. Una peste cealaltă. Cremșnit, eclere, ora 12, merdenele cu brânză dulce. Mulți rămân cramponați de acest nivel. Îi zgârie pietrele pe față. Îi sperie și-i dă inapoi. Pe alții dimpotrivă îi transportă mai departe. Spre cunoaștere. Inimi și suflete împerecheate. Când se adună toate într-un loc. Mușuroaie de cârtiță, plăcinte cu mere. Se iubeste.
Zidul e trecut. Minunea-i marele tort din care ne înfruptam împreună. Cu cremă multă de ciocolată și vanilie aromată.