sufletele noastre pline de echimoze
se coc la lumina palidă a indiferenței

am întors capul lovit
un porumbel gri perlă își întinsese aripa dreaptă pe pavaj
târându-se din calea năvălirilor
stânga îi acoperea ochii să nu vadă sângele închegat

am luat ziarul dar n-am văzut decât miriade de suflete
îmbrăcate în armură, furnici lucrătoare mânjind pagina cu trupurile
literele fug, roi de Drosophila, descumpănindu-mă

am închis ochii,
așa pot să frunzăresc în liniște toată presa nescrisă a ultimelor cincinale dintr-un orizont în altul
roșu orange galben verde albastru indigo violet…vânat

m-am privit: valiză, fular, galoși, oboseală
și ploaia, în colț, cu fața în palme răsuflă adânc ca înaintea unui atac
de panică. te-am privit printre norii ce se retrag la depou, întunecându-te.
am văzut că tremurul buzelor nu mai ascunde zâmbetele de altădată.
tu îți strângeai spasmodic toate rimele împrejur, înspaimântată
lăsându-mă în aerul stătut, înconjurat de coaja cuvintelor
cum o umbrelă zace într-o garnitură-abandonată
ai ridicat pumnii a blestem
trântind carnea cuvintelor în mâlul privirii
și-am plecat... departe de mâine