Privesc prispa copilăriei mele
stam ghemuit pe genunchii lui tata
serile erau calde semănau între ele
tata avea barba aspră
mă înțepa la fiecare plecare și venire
o așteptam la căpătâiul patului noaptea
să-mi scuture din ea
toți feții-frumoși
consânzenele
și zmeii cei răi
ziua se transforma într-un carusel
mă rotea în jurul lui
până când pământul casele
și pomii ne fugeau de sub picioare
iar noi râdeam de râsul nostru
duminicile
cădea șifonierul pe mine
plecam pe drumul mare la târg
mă ținea tata de mână
ca pe un toiag în care-și sprijină trupul
nu mă temeam de nimeni
doar de câteva femei care mă scuipau
atunci când îmi ridicam privirea din vârful bocancilor
ptiu ptiu să nu fie de deochi
tata le saluta
c-un zâmbet în colțul gurii
întorcând din când în cănd capul în spate
nu-nțelegeam mare lucru
decât vorbele lui
vei crește mare fiule
vei crește
într-o bună zi și tu…