Doi cunoscuți, un poet și un critic literar se-ntâlnesc după o bună bucată de timp în mijocul raiului. Cu ochii la pomul vieții aproape că se lovesc nas în nas.
- O, domnule poet! Ce onoare! Ce mai faceți?
- Nu prea bine, mulțumesc de întrebare!
- De ce?
- Păi de când am venit aici am rămas singur! Pe pământ cel puțin aveam poeziile; aici nu mai am nimic.
- Cum așa, nu mai scrieți?
- O nici vorbă de așa ceva! Sfântului Petru nu-i plac poeziile.
- Cum de v-ați dat seama?
- Când am sosit aici i-am recitat o poezie crezând că o să mă lase să intru mai repede.
- Și?
- Se vede că nu i-a plăcut, de a trebuit să mai aștept un an de zile în fața porții și de-atunci m-am lecuit de așa ceva.
- Adevărul e că poeziile dumneavoastră...
- ...?
Tot poetul întrebă:
- Dar cu critica dumneavoastră cum mai merge?
- Aaa! M-au criticat destul aici. Nu mai îmi trebuie.