NOTÃ: Citind și recitind poezia eminesciană, am observat că, în versurile sale, Poetul Nepereche își pune și ne pune numeroase întrebări. Cu scopul de a ne reaminti, cât mai des, de Eminescu dar și cu intenții umoristice, am căutat, tot în opera Poetului Național, posibile răspunsuri la aceste întrebări. Cuvintele de legătură (cele care nu sunt în ghilimele) aparțin subsemnatului; în rest, Eminescu întreabă... și tot el răspunde.

- „De ce taci când fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?”… Tu te gândești numai la dragoste, pe când… „Eu număr, ah! Plângând”… câți bani ne-au mai rămas de mâncare.
- „Ce am de-alege oare din seaca-vă ființă?”… Doar un… „Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este”.
- „Cine ține toate minte,/Și ar sta să le asculte?”… Nu… „oricare cap îngust”.
- „Oare ce gândește hâtrul de stă ghem și toarce-ntruna?”… Ne compătimește și motanul, că suntem… „Copii săraci și sceptici ai plebei proletare”.
- „Cum nu se simte blestemat”?... Într-adevăr, nici unul dintre cei care au spoliat bugetul național nu se simte așa, pentru că… „Virtutea pentru dânșii ea nu există”.
- „Dar ce zgomot se aude? Bâzâit ca de albine?”… Este… „Excelența, bezedeaua”… adică beizadeaua domnului ministru, care se plimbă cu motocicleta pe care a primit-o cadou.
- „De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?”… pentru că… „știu c-a mea liră de-a surda o să bată”.

Va urma!