chipul meu devine o hologramă
ce bântuie casele
din gură îmi curg petale de trandafiri
genele freamătă des
în verdele crud al irisului verdele dur
se desfac ierburile sale cu răsfățuri

las în oglinzi întrebarea
un praf de aur în apele de argint
de o să mă visez fericită înseamnă
ceva

zâmbetul meu era la ei
prizonier inimilor taciturne
doar neputința lor se preumbla liberă
umbră la ferestre așteptând un orb
pe care să-l prindă în mreje
ea nu zicea nu mă atinge
nu mă atinge doar privesc