Am 18 ani în buzunaru drept al cămășii. Celălalt nu există, așa că pe restul i-am pierdut.Dar nu-i caut. Mereu voi găsii alții mai frumoiși. Pentru mine frunzele plopilor nu mai tremură, nu mai au timp sub care să tremure.
Privesc stlele și citesc, de fapt, trecutul. Pot privii în detaliu unde au fost cu mii de ani înainte de omenire, cum au strălucit, cum s-au stins. Și totuși nimic dint toată această istorie galactică nu îmi pune în buzunar mai mulți ani.
Poate că este mai bine așa. Acești ani sunt ușori și plini de voioșie. Când bag mâna în buzunar mă încălzesc mereu. Sunt plini de speranțe, îmbibați de vise, cotropiți de pasiuni. Dar sunt aceștia primii sau ultimii?