Kamir tace. Calea către el e anevoioasă și n-o poate urca fitecine.
Și poala către culmea înzăpezită e plină de rugăciuni, de lacrimi, de cuvinte și nu va mai glăsui nimeni prin-trânsele; doar suratele lor, ce s-or naște neștiutoare, vor mai pripăși printre dânsele, pete de curaj, și s-or porni să urce muntele lui Sisif. Dar unde e nemuritorul? Uitat printre pagini adormite la gura sobei, Sisif hălăduiește doar cu numele, neștiindu-se printre cei ce-l slăvesc, diferența între a trăi veșnic fără a-ți atinge scopul și a muri în încercarea de a-l atinge.
Kamir tace, alintându-și în poală aproapele, vidul necuprins și neînțeles pe de-a-ntregul de minte omenească, ce mârâie silabisindu-și delirul extatic, măturând în unduiri de vertebre posterioare praful așezat cu mărinimie peste temnița sufletului, peste vălul geratic al ochilor, peste rumena văpaie a inimii bătânde, arzândă în porțelanul vieții, al morții și atotcunoașterii, al timpului și spațiului, toate atât de mărginite că nici nu purcede a le învăța rosturile infinite ce se scurg de pe buza umanității.
- va urma -